România, din nou lider european la creşterea vânzărilor de automobile electrice, cu un salt de 412% în trimestrul al doilea Webpress, 20 iulie 2022 Ponderea autoturismelor electrice pe piaţa din Europa a crescut în trimestrul al doilea, în timp ce vânzările totale de automobile au scăzut, iar România a avut, din nou, cea mai mare creştere a vânzărilor de automobile electrice din regiune, arată datele publicate joi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). În perioada aprilie-iunie 2022, vânzările de automobile electrice pe baterie în Uniunea Europeană (UE) au crescut cu 11,1%, până la 233.413 de unităţi. Multe pieţe europene au înregistrat creşteri procentuale de trei cifre (peste 100%), însă România a avut cel mai puternic avans procentual (412,4%), în condiţiile în care au fost vândute 2.352 de automobile electrice în al doilea trimestru al acestui an, faţă de 459% unităţi în perioada similară a anului trecut. Cota automobilelor pe baterie în UE a ajuns la 9,9% din înmatriculări în al doilea trimestru al acestui an, de la 7,5% în perioada similară a anului trecut. Ponderea automobilelor hibride de tip plug-in a crescut de la 8,4% până la 8,7%, în pofida unei scăderi a numărului de unităţi vândute. Datele ACEA arată că automobilele cu motoare pe benzină şi diesel au reprezentat în continuare majoritatea automobilelor vândute în al doilea trimestru al acestui an, cu o cotă de piaţă de 55,8%, chiar dacă vânzările de automobile diesel cu scăzut cu o treime iar cele pe benzină cu o cincime. La începutul acestei săptămâni, ACEA a dat publicităţii şi datele privind înmatriculările de autoturisme în luna iunie, când au fost înmatriculate doar 1,06 milioane vehicule, cea mai slabă lună iunie de la debutul publicării datelor statistice în 1996. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Un român s-a întors cu 50.000 de euro strânși la muncă în străinătate și vrea să investească în România. Ce sfaturi a primit 19 ianuarie 202319 ianuarie 2023 Bărbatul a spus că nu știe în ce să investească banii pe care i-a muncit din greu și a cerut sfaturi pe pagina de Facebook. Un român care a câștigat din munca în străinătate 50.000 de euro s-a întors în țară și nu știe în ce să investească banii munciți de el,… Citește mai mult
Sondaj CURS. Călin Georgescu n-are adversar la alegerile prezidențiale. Crin Antonescu și Nicușor Dan se bat pe locul 2, Lasconi a ieșit în decor 27 ianuarie 2025 Conform sondajului CURS, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, Călin Georgescu ar obține 37% în primul tur. Pe locul secund s-ar clasa Nicușor Dan cu 21%, în timp ce Crin Antonescu are doar 18% și riscă să nu intre în turul II. Pe locul 4 s-ar clasa Elena Lasconi,… Citește mai mult
Crima de la grădina Botanică – Tânăra de 14 ani va fi înmormântată astăzi – Prietenul ei, în stare gravă 1 iulie 20231 iulie 2023 Tânăra de 14 ani ucisă în Grădina Botanică din Craiova va fi înmormântată astăzi. Prietenul acesteia este în continuare în stare gravă, chiar dacă s-a trezit din comă și a fost detubat. Mama băiatului rănit spune că tot ceea ce își dorește în momentele acestea este să se roage pentru… Citește mai mult