Skip to content
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

  • Acasa
  • Cookies
  • Servicii
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

România scapă OFICIAL de vizele pentru SUA pe 10 ianuarie. Anunțul făcut de ambasada de la Washington

Webpress, 8 ianuarie 2025

Un eveniment oficial va avea loc, vineri, 10 ianuarie, la Washington, D.C., pentru a marca includerea României în Programul Visa Waiver. 

”România îşi consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima ţară din regiunea Mării Negre admisă în programul Visa Waiver. Vor exista beneficii importante – românii vor putea călători mai uşor, impulsionând astfel comerţul si investiţiile, şi încurajând turismul şi contactele directe”, a declarat ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru.

Secretarul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, Alejandro Mayorkas, şi ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, se vor întâlni, vineri, pentru a consemna oficial aderarea României la programul american de scutire de vize. Întâlnirea va avea loc la sediul Departamentului pentru Securitate Internǎ, în Washington, D.C, a anunţat, miercuri, Ambasada României în SUA.

Potrivit sursei citate, în cadrul evenimentului, reprezentantul guvernului american îl va informa oficial pe reprezentantul statului român cu privire la decizia autorităţilor SUA de admitere a României în programul Visa Waiver (VWP), comunicând totodată detaliile tehnice şi data activării efective a noului regim de călătorie pentru cetăţenii români. Oficialii celor două ţări vor marca desemnarea României în programul de scutire de vize, trecând în revistă eforturile ambelor părţi pentru aderarea României, precum şi formele de cooperare privind îndeplinirea în continuare a cerinţelor de reciprocitate şi schimb de informaţii.

La eveniment vor lua parte oficialii americani ai Departamentului pentru Securitate internă şi Departamentului de Stat, precum şi reprezentanţi ai Ambasadei României la Washington.

”Evenimentul de vineri este punctul culminant şi rezultatul final al anilor de muncă asiduă a oficialilor români şi americani. Desemnarea României în programul american de scutire de vize este o recunoaştere importantă a intereselor noastre comune economice şi de securitate. România îşi consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima ţară din regiunea Mării Negre admisă în programul Visa Waiver. Vor exista beneficii importante – românii vor putea călători mai uşor, impulsionând astfel comerţul si investiţiile, şi încurajând turismul şi contactele directe. Având in vedere cerinţele stricte pe care le-a avut de îndeplinit, ca orice alt stat admis în program, Romania devine o ţară mai sigură, care îşi coordonează mai strâns securitatea cu Statele Unite”, a declarat ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru.

În urma deciziei Guvernului federal al SUA, România devine al 43-lea participant la programul american de scutire de vize.

În 27 noiembrie 2024, Departamentul de Stat al SUA a confirmat că România a înregistrat în anul fiscal 2024 (1 octombrie 2023 – 30 septembrie 2024) o rată de refuz a vizelor de 2,61%, îndeplinind astfel unul dintre criteriile principale de acces în Programul Visa Waiver.

Pe lângă criteriul ratei de refuz, accesul României în programul Visa Waiver a presupus îndeplinirea unor criterii esenţiale legate de securitatea documentelor de călătorie, realizarea schimbului de informaţii, implementarea unor măsuri concrete pentru combaterea terorismului şi a migraţiei ilegale. Pentru îndeplinirea acestor obiective, autorităţile române au numit în 2023 un coordonator naţional şi au creat un comitet inter-instituţional pentru includerea ţării noastre în programul SUA de scutire de vize. Totodată, îndeplinirea criteriilor tehnice a presupus încheierea unor acorduri, implementarea unor măsuri tehnice concrete, precum şi modificări legislative importante.

Potrivit Ambasadei, Programul Visa Waiver este un parteneriat cuprinzător de securitate între Statele Unite şi ţările desemnate, care permite cetăţenilor acestor state să călătorească în SUA fără viză timp de până la 90 de zile pentru turism sau afaceri. Programul are o importantă componentă de combatere a terorismului şi a infracţionalităţii transfrontaliere, inclusiv a migraţiei ilegale, care necesită un schimb permanent de informaţii cu ţările participante, sprijinind în acelaşi timp comerţul si călătoriile în scop turistic sau de afaceri. Programul este administrat de Departamentul de Securitate Internă în colaborare cu Departamentul de Stat. Până în prezent, cetăţenii a 42 de state pot călători în SUA în cadrul programului Visa Waiver. Cetăţenii ţărilor incluse în Programul Visa Waiver care doresc să călătorească în Statele Unite trebuie să se înregistreze în Sistemul electronic de autorizare a călătoriilor (Electronic System for Travel Authorization – ESTA) înainte de a se deplasa in SUA şi să îndeplinească o serie de cerinţe de eligibilitate.

Prin aderarea la programul Visa Waiver, cetăţenii români nu vor mai avea de susţinut interviuri la un consulat al SUA, ceea ce face procedura mult mai puţin costisitoare şi consumatoare de timp. Autorizaţia de călătorie care înlocuieşte vizele actuale este valabilă timp de doi ani, are număr nelimitat de intrări/ieşiri din SUA în acest interval, şi poate fi utilizată pentru vizite de până la 90 de zile. Costul unei autorizaţii de călătorie este de 21 de dolari SUA.

 

Comunicate noi Stiri

Navigare în articole

Știrea precedentă
Următoarea știre

Articole similare

Autoritățile din România: Nivelul radioactivității din zona Cernobîl ESTE NORMAL

26 aprilie 2022

Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) face următoarele precizări: Sistemul de monitorizare a radioactivitatii mediului de pe teritoriul Ucrainei functioneaza normal și nu indica depasiri peste valorile normale. În prezent, toate instalațiile nucleare de la Cernobîl și de pe teritoriul Ucrainei sunt în stare sigură și nu există un…

Citește mai mult
Stiri

Vulnerabilitățile infrastructurii critice: De ce atacurile asupra rețelelor de apă din SUA sunt o amenințare majoră

24 august 2026

Atacurile cibernetice asupra rețelelor de apă din SUA subliniază vulnerabilitățile infrastructurii critice și riscurile pentru sănătatea publică.

Citește mai mult

Lovitură pentru turiștii români din Grecia: O salată rustică a ajuns să coste 10 euro la tavernele din Creta

19 iunie 202325 iunie 2023

În același timp, Asociația pentru Protecția Consumatorilor din Creta atrage atenția asupra unei practici „șmecherești” adoptate de mulți proprietari de restaurante în timpul sezonului estival, care percep taxe pentru pâine și apă fără a informa clienții. „Conform regulamentului pieței 1/7.5.2007, care este valabil din 24 mai 2007, centrele și magazinele…

Citește mai mult

Știri de ultimă oră

Imagistică la MedLife
Imagistică la MedLife

Categorii știri

  • Administratie publica (803)
  • Afaceri / Comert (368)
  • Arhitectura / Design (89)
  • Arta / Divertisment (339)
  • Auto / Moto (1.434)
  • Banci / Asigurari (124)
  • Comunicate noi (27.029)
  • Comunicate top (18)
  • Educatie / Cultura (373)
  • Finante / Contabilitate (414)
  • Horoscop 2023 (1.209)
  • Industrie / Tehnologie (266)
  • Institutii publice (2.369)
  • Internet (186)
  • IT / Comunicatii (170)
  • Logistica / Transport (1.408)
  • Magazine online (60)
  • Media / Publicitate (41)
  • Monden / Lifestyle (2.299)
  • Politica (3.885)
  • Resurse umane (148)
  • Sanatate (425)
  • Sport (318)
  • Stiinta / Cercetare (558)
  • Stiri (39.260)
  • Turism (68)

Personalități

  • Nicușor Dan (912)
  • Ilie Bolojan (830)
  • Marcel Ciolacu (598)
  • Nicolae Ciucă (585)
  • Klaus Iohannis (579)
  • Sorin Grindeanu (414)
  • George Simion (311)
  • Călin Georgescu (239)
  • Eugen Tomac (218)
  • Kelemen Hunor (161)
  • Gabriela Firea (146)
  • Traian Băsescu (142)
  • Florin Cîțu (132)
  • Rareș Bogdan (130)
  • Dominic Fritz (125)
  • Ludovic Orban (103)
  • Cătălin Predoiu (101)
  • Victor Ponta (92)
  • Diana Șoșoacă (91)
  • Crin Antonescu (69)

Site-uri utile

  • Coloring pages
  • Implant dentar Bucuresti
  • Ortodont Cluj

Știri zilnice online din surse sigure

Fiți la curent cu ultimele știri zilnice pe scurt. Alegeți o sursă de informare corectă și sigură. Comunicate.info, organizație neguvernamentală independentă, neafiliată politic și apolitică.

Comunicatele de presă, sursele de știri, informațiile economice și social-politice sunt preluate zilnic din presa scrisă din România și sunt publicate ca știri de ultimă oră, știri zilnice, știri pe scurt, cu caracter și în scop informativ pentru toți cititorii noștrii.
©2026 ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ www.comunicate.info