ROMÂNIA SUVERANĂ | Experții ne avertizează că acest final de an va fi cel mai sărac din ultimele două decenii Webpress, 30 noiembrie 2022 Deja am intrat în frenezia sărbătorilor de iarnă, însă pentru majoritatea românilor nu se găsesc prea multe motive de bucurie. Experții ne avertizează că acest final de an va fi cel mai sărac din ultimele două decenii. Pentru noi, cei mulți. Pentru ei, cei puțini și aleși Moș Crăciun va avea, ca de obicei, tolba plină cu daruri. Guvernanții au găsit rapid bani pentru majorarea salariilor bugetarilor, în timp ce ordonanța privind creșterile de venituri și ajutoare ale sărăciei este încă în dezbatere publică. Calculele economiștilor ne arată adevărul cumplit: masa de Crăciun va fi cu cel puțin 50% mai scumpă fata de anul trecut. Românii strâng atât de tare cureaua pentru a avea bani de facturi și întreținere, încât au eliminat până și mâncarea de pe listă. Hrana a devenit un lux și tot mai mulți adorm flămânzi, în speranța că politicienii își vor aminti care le este menirea: aceea de cârmui drept țara. Până și pâinea nu mai este cea de toate zilele pentru mulți. Despre alte produse ce să mai vorbim? O analiză simplă arată că pentru cozonac, friptura de porc, sarmale, salată boeuf vom plăti considerabil mai mult. Iar până la Crăciun mai este aproape o lună, timp în care alimentele vor continua să se scumpească- avertizează specialiștii. De exemplu, pentru carnea de porc, faţă de anul trecut, plătim mai mult cu 15%, iar pe măsură ce ne apropiem de sărbători este posibil ca pretul să mai crească cu până la 25%, adică undeva la 50 de lei petru un kilogram. Dacă noi vom găsi sub brad sărăcie, Moș Crăciun vine mai repede în Parlamentul României. Și este darnic, semn că politicienii au fost cumiinți. Camera Deputaților cumpără 59 de autovehicule în plină criză, dar și o mașină de numărat bani. Dintre cele 59 de mașini, patru sunt de protocol, iar fiecare costă peste 33.000 de euro. Pentru celelalte 55 se plătesc 4,23 milioane de lei. Contractele de achiziții au fost semnate în luna mai din acest an, iar livrarea autoturismelor trebuie să se facă nu mai târziu de 20 decembrie. Cât înseamnă în cifre pe înțelesul tuturor acest cadou pe care și-l fac deputații? Totul costă cât aproape 5000 de pensii minime. O nimica toată pentru ei! Culmea e că își înoiesc parcul auto fix când România riscă să rămână în pană de carburanți din cauza embargoului impus de Uniunea Europeană asupra titeiului rusesc. Sancțiunea va fi pusă în aplicare începând cu 5 decembrie iar primele efecte vor fi vizibile imediat. Avertismentul vine chiar de la cel mai înalt nivel al țării. Din cauza acestor decizii, marile rafinării din țară riscă să rămână fără materie primă. Chiar dacă în ultimele zile prețurile la pompă au scăzut, specialiștii ne-au avertizat de luni bune că ne putem aștepta la un nou val de scumpiri. Din acets motiv Guvernul analizează dacă este nevoie să prelungească plafonarea prețurilor. O astfel de măsură ar adânci însă criza, spun experții, cel mai bun exemplu fiind chiar Ungaria. Dar totul este consecința politicilor deficitare ale tuturor statelor europene, care au preferat să cumpere resurse ieftine din URSS și mai apoi Rusia, adâncind dependența economică față de Moscova. Revenind în țară, românii așteaptă cu teamă facturile la energie. Haosul din acest sector și legile prost croite dau mână liberă la abuzuri din partea furnizorilor. Potrivit unei ordonanțe de urgență, toți consumatorii vor fi obligați să suporte cel puțin o parte din costurile instalării de contoare inteligente, care trebuie schimbate în următorii șase ani. În tot acest timp, facturile ar putea întârzia din nou din cauză că băieții deștepți trebuie să actualizeze modul de calcul în funcție de noile plafoane. În medie, costul montării unui astfel de contor costă aproximativ o sută de euro- o jumătate de pensie minimă. Nu e de mirare că măsura îi nemulțumește pe oameni, care oricum plătesc prea mult. Cu toate acestea sunt și vești bune: 9 milioane de facturi vor fi modificate, de anul viitor pentru ca românii să le poată citi mai ușor. Vom găsi un număr de telefon pentru comunicarea indexului, calculul exact al penalităților, dar și modalitățile de plată și data de încetare a contractului. Dar până la anul ce vor face românii? Războiul din Ucraina nu face altceva decât să sporească această criză energetică. Nu doar țara vecină este în întuneric, vedem că și Republica Moldova suferă cumplit. Semn că, într-un fel sau altul, conflictul se apropie tot mai mult de noi. Temerile de un blackout, fie și parțial, determină liderii europeni să pună la punct planuri pentru a ajuta populația. Germania, Franța, Austria au dezbătut ce măsuri vor lua și se pregătesc serios pentru un astfel de scenariu. Decidenții de la București par să nu ia în serios acest risc, deși sistemul energetic național este supus unor presiuni majore, mai ales că asigurăm o parte din alimentarea Ucrainei și Moldovei. Acesta este, dragi telespectatori, tabloul complet al României chiar înainte de ziua ei națională. Vă invit să rămâneți și în această seară alături de noi. Analizăm în detaliu toate problemele cu care ne confruntăm. Sunt Ana Maria Păcuraru și vă invit să facem împreună România suverană! Comunicate noi Stiri
Nouă etnici sârbi din Bosnia Herțegovina, puși sub acuzare pentru uciderea a 100 de musulmani în timpul războiului 29 decembrie 2021 La 26 de ani de la încheierea războiului dintre sârbii ortodocși, croații catolici și bosniacii musulmani, în care au murit aproximativ 100.000 de oameni, Bosnia-Herțegovina încă mai caută persoane dispărute și deschide procese împotriva presupușilor făptași, informează Reuters. În același timp, țara balcanică trece prin cea mai gravă criză politică… Citește mai mult
Dacia anunță 40.000 de vehicule înmatriculate anul trecut în România, pe prima poziţie fiind Logan, urmat de Duster 19 ianuarie 2023 Dacia a vândut în 2022 un număr de 573.800 de vehicule, cu 6,8% mai mult faţă de anul precedent. Marca românească a depăşit pragul simbolic de 8 milioane de automobile vândute de la lansarea modelului Logan, în 2004, anunţă joi compania. În România, Dacia a înmatriculat 40.179 de vehicule, cu… Citește mai mult
2021, an istoric pentru schimburile comerciale bilaterale România-SUA 22 februarie 202231 martie 2022 Evenimentul, organizat și cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii (SUA) în România, a beneficiat de prezența reprezentanților mediilor de afaceri din cele două țări, precum și de cea a reprezentanților administrației publice centrale din România. „Fără îndoială, CCIR se bucură, în acest moment, de cel mai înalt nivel de… Citește mai mult