România, trimisă în JUDECATĂ la CJUE din cauza poluării atmosferice Webpress, 2 decembrie 2021 În primul caz, țara noastră este acuzată că nu a asigurat funcţionarea a trei instalaţii industriale cu deţinerea unei autorizaţii valabile în temeiul Directivei privind emisiile industriale (Directiva 2010/75/UE) pentru a preveni sau a reduce poluarea. În al doilea caz, România nu şi-a adoptat primul program naţional de control al poluării atmosferice în temeiul Directivei (UE) 2016/2284 privind reducerea emisiilor naţionale de anumiţi poluanţi atmosferici („Directiva PNE”).Pactul verde european, care orientează UE către eliminarea poluării, pune accentul pe reducerea poluării aerului, unul dintre principalii factori care afectează sănătatea umană. Punerea în aplicare pe deplin a legislaţiei UE este esenţială pentru a proteja în mod eficace sănătatea umană şi mediul natural.Directiva privind emisiile industriale stabileşte norme menite să prevină şi să reducă emisiile industriale nocive în aer, apă şi sol şi să prevină generarea de deşeuri. În temeiul directivei, instalaţiile industriale trebuie să deţină autorizaţii pentru a putea funcţiona. În absenţa unei autorizaţii, nu poate fi verificată respectarea valorilor-limită de emisie, iar riscurile pentru mediu şi sănătatea umană nu pot fi evitate în mod eficace. Trei instalaţii industriale din România nu deţin încă o autorizaţie care să garanteze că emisiile lor în aer nu depăşesc valorile-limită de emisie stabilite de legislaţia UE.Pe de altă parte, în temeiul Directivei PNE, statele membre au obligaţia să elaboreze, să adopte şi să pună în aplicare programe naţionale de control al poluării atmosferice. Programele respective ar trebui să cuprindă măsuri pentru atingerea unor niveluri de calitate a aerului care nu generează efecte negative semnificative sau riscuri pentru sănătatea umană şi pentru mediu. Directiva prevede angajamente de reducere a emisiilor statelor membre în ceea ce priveşte cinci poluanţi atmosferici (dioxid de sulf, oxizi de azot, compuşi organici volatili nemetanici, amoniac şi particule fine în suspensie – PM2,5). Statele membre trebuie să transmită anual rapoarte privind aceşti poluanţi. România ar fi trebuit să transmită Comisiei primul său program naţional de control al poluării atmosferice până la 1 aprilie 2019, însă programul respectiv nu a fost încă adoptat.Din aceste două motive, Comisia Europeană a decis să trimită România în faţa CJUE, ultima etapă a procedurii de infringement.Executivul comunitar precizează că, în primul caz, înainte de a trimite România în faţa CJUE pentru nerespectarea Directivei privind emisiile industriale, Comisia a adresat ţării o scrisoare de punere în întârziere în iulie 2018, o scrisoare suplimentară de punere în întârziere în iulie 2019 şi un aviz motivat în iulie 2020.În al doilea caz, înainte de a trimite România în faţa Curţii pentru nerespectarea Directivei PNE, Comisia spune că a adresat ţării o scrisoare de punere în întârziere în februarie 2020 şi un aviz motivat în octombrie 2020. Comunicate noi Monden / Lifestyle Stiri
Diana Șoșoacă, întâlnire cu șefi din SIE și SRI: „Am cerut audiență, am depus un teanc întreg” 16 octombrie 2022 Diana Șoșoacă a mărturisit la Realitatea PLUS că în spatele tuturor partidelor din România se află Serviciile. Senatoarea a fost personal în audiență la ambele instituții împreună cu jurnalistul Luis Lazarus, în urmă cu o lună. „În timp am realizat că e adevărat (nr. că în spatele partidelor se află… Citește mai mult
Politica Uniunea Europeană testează apărarea reciprocă: O simulare crucială în fața amenințărilor hibrid 5 mai 20266 mai 2026 Uniunea Europeană a desfășurat un exercițiu de simulare a clauzei de apărare reciprocă, testând reacțiile la atacuri hibride. Articolul analizează implicațiile acestui proiect pentru securitatea europeană. Citește mai mult
Stiri Importanța Certificatului RAR AutoPass în Verificarea Istoricului Mașinilor Second-Hand 8 mai 2026 Certificatul RAR AutoPass oferă informații esențiale despre istoricul mașinilor second-hand, contribuind la prevenirea fraudelor și creșterea transparenței în tranzacții. Citește mai mult