România va avea 113 medici specialiști ATI! Ministrul Sănătății a semnat ordinul Webpress, 6 ianuarie 2022 Resursa umană este componenta principală pentru asigurarea capacității de răspuns a secțiilor ATI în situații de criză sanitară, fără de care nu se poate realiza creșterea în continuare a numărului de paturi operative, arată instituția condusă de Alexandru Rafila. Tinerii medici vor putea ocupa posturi în sistemul sanitar românesc într-un domeniu vital, cunoscut cu un deficit important de personal medical. În urma consultării cu președintele Comisiei de specialitate ATI, prof. univ. dr. Dorel Săndesc, Ministerul Sănătății va solicita de urgență analiza statului de funcții din secțiile ATI, pentru verificarea îndeplinirii normelor de personal prevăzute în OMS 1500/2009 care reglementează acest domeniu. Ulterior, prin adaptarea statului de funcții la prevederile ordinului se va corela creșterea numărului de posturi de medici, asistente medicale și personal auxiliar contribuind astfel la creșterea capacității de răspuns a secțiilor ATI. Tinerii medici specialiști vor avea posibilitatea să se angajeze pe perioada nedeterminată în spitalele din România. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
Tânără bătută cu bestialitate în metrou, salvată de o polițistă în drum spre muncă 13 decembrie 2023 O poliţistă din Bucureşti, care se îndrepta spre serviciu, a salvat, marţi dimineață, o fată care era bătută cu bestialitate de un bărbat şi striga după ajutor în stația de metrou Constantin Brâncoveanu. Incidentul a fost făcut public pe pagina de Facebook a Ministerului de Interne. „Ora 07:00, stația de… Citește mai mult
Putin vrea să folosească submarinele nucleare pentru transportarea gazelor din Rusia 22 februarie 2025 „Gazprom și Novatek cred că acest lucru este foarte posibil și va fi atât rentabil, cât și eficient”, a spus Putin. Potrivit acestuia, transportul rezervoarelor uriașe de GNL este „destul de periculos”, deoarece se poate produce o explozie, dar a asigurat că „totul este diferit sub apă”. „Acesta este viitorul,… Citește mai mult
Pastila care ne distruge ficatul: toți românii o folosesc ca remediu pentru aproape orice. Medic, avertisment extrem: S-au făcut multe transplanturi 17 august 2023 Irinel Popescu, renumitul doctor care a revoluționat transplantul din România spune că majoritatea medicamentelor active sunt în același timp și toxice și pot duce la insuficiență hepatică acută. „S-au făcut multe transplanturi hepatice pentru intoxicațiile cu paracetamol, mai ales. Sunt multe medicamente (n.r. care îi pot face rău ficatului). De… Citește mai mult