Skip to content
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

  • Acasa
  • Cookies
  • Servicii
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

Românii consumă mai multă bere, dar mai puțin vin. Per total, consumul de alcool este în creștere

Webpress, 15 decembrie 2024

Consumul mediu de băuturi pe locuitor a crescut în 2023, comparativ cu anul anterior, la băuturile nealcoolice, vinuri şi la băuturile alcoolice distilate, în timp ce la bere a scăzut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică, transmite Agerpres.

„Consumul mediu de bere, pe locuitor, a scăzut cu 2,9 litri; consumul mediu de vinuri, pe locuitor, a crescut cu 0,9 litri; consumul mediu de băuturi alcoolice distilate (în echivalent alcool 40%), pe locuitor, a crescut cu 1,7 litri; consumul mediu de băuturi nealcoolice a crescut cu 5,6 litri”, potrivit INS.

Potrivit sursei citate, anul trecut resursele totale de bere au fost mai mici cu 532.200 hl, faţă de 2022, fiind asigurate în proporţie de 93,4% din producţia anului 2023. Importul de bere a scăzut cu 33,3%. Disponibilul de bere pentru consum uman a scăzut cu 3,4%, iar producţia cu 339.800 hl (-2,1%).

Resursele totale de vinuri au crescut, faţă de anul precedent, cu 541.000 hl, creştere datorată în principal producţiei de vinuri care s-a majorat cu 20,9% (+803.900 hl). Importul de vinuri a crescut cu 7,5% (+43.200 hl), iar stocul iniţial de vinuri a scăzut cu 10,4% (-306.100 hl). Ponderea producţiei de vinuri în resursele totale a crescut cu 6,6 puncte procentuale, iar ponderea importurilor de vinuri a rămas constantă, faţă de anul 2022. Cea mai mare parte din resursele de vin a fost destinată consumului uman, care s-a majorat cu 178.700 hl, faţă de anul precedent. Exportul de vinuri a scăzut cu 8.300 hl faţă de anul precedent.

În ceea ce priveşte resursele de băuturi alcoolice distilate (băuturi spirtoase), acestea au fost în 2023 mai mari faţă de anul precedent cu 138.500 hl alcool 100%. Producţia de băuturi alcoolice distilate a fost constituită în cea mai mare parte din lichioruri, alcool etilic de fermentaţie alimentar şi alte băuturi alcoolice distilate.

Resursele totale de băuturi alcoolice distilate din grupa „Lichioruri, alcool etilic de fermentaţie alimentar şi alte băuturi alcoolice distilate” au fost mai mari cu 140.000 hl alcool 100%, comparativ cu anul precedent. Disponibilul pentru consumul uman a crescut cu 45,3%. Consumul mediu de lichioruri, alcool etilic de fermentaţie alimentar şi alte băuturi alcoolice distilate, a crescut de la 1,4 la 2,1 litri alcool 100%, pe locuitor, în anul 2023.

O altă grupă de băuturi alcoolice distilate este reprezentată de rachiurile naturale şi coniac, iar la această categorie producţia a scăzut în anul 2023 cu 13,5% (-9.200 hl alcool 100%). Nivelul consumului mediu, pe locuitor, la rachiuri naturale şi coniac s-a menţinut constant comparativ cu nivelul anului precedent.

Resursele totale de băuturi din grupa „Whisky, gin, rom, votcă” au fost mai mari cu 9.000 hl alcool 100% faţă de cele din anul precedent. Nivelul producţiei a fost mai mic cu 9,3%, iar al importului mai mare cu 9,0%.

Consumul mediu de alcool, pe locuitor, s-a majorat cu 6,2% faţă de nivelul anului precedent. În anul 2023 consumul mediu de alcool 100%, pe locuitor, a crescut la băuturile alcoolice distilate şi la vinuri, iar la bere a scăzut, comparativ cu evoluţia anului precedent.

Comunicate noi Stiri

Navigare în articole

Știrea precedentă
Următoarea știre

Articole similare

O elevă a fost ucisă și o alta rănită în urma unui atac armat comis într-un liceu din Brazilia! Identitatea atacatorului este șocantă

20 iunie 2023

Un comunicat al guvernului regional a precizat că un fost absolvent a intrat înarmat într-un liceu din oraşul Londrina, unde se prezentase pentru a-şi „cere dosarul şcolar”, relatează AFP preluată de Agerpres. Odată intrat, el a împuşcat două persoane. „O elevă de 16 ani a murit la faţa locului, iar…

Citește mai mult
Politica

Tensiuni în Orientul Mijlociu: Kuweitul și Amenințările Aeriene din Iran

28 mai 202628 mai 2026

Recenta alertă din Kuweit, provocată de atacurile SUA asupra Iranului, subliniază escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu și impactul asupra securității regionale.

Citește mai mult
Stiri

Ciprian Ciucu îi propune lui Nicușor Dan nominalizarea lui Sorin Grindeanu ca premier: O analiză a situației politice actuale din România

18 mai 2026

Ciprian Ciucu cere nominalizarea lui Sorin Grindeanu ca premier, evidențiind majoritatea PSD și provocările politicii românești actuale.

Citește mai mult

Știri de ultimă oră

Imagistică la MedLife
Imagistică la MedLife

Categorii știri

  • Administratie publica (803)
  • Afaceri / Comert (368)
  • Arhitectura / Design (89)
  • Arta / Divertisment (339)
  • Auto / Moto (1.434)
  • Banci / Asigurari (124)
  • Comunicate noi (27.027)
  • Comunicate top (18)
  • Educatie / Cultura (373)
  • Finante / Contabilitate (414)
  • Horoscop 2023 (1.209)
  • Industrie / Tehnologie (266)
  • Institutii publice (2.369)
  • Internet (186)
  • IT / Comunicatii (170)
  • Logistica / Transport (1.408)
  • Magazine online (60)
  • Media / Publicitate (41)
  • Monden / Lifestyle (2.300)
  • Politica (3.885)
  • Resurse umane (148)
  • Sanatate (425)
  • Sport (318)
  • Stiinta / Cercetare (559)
  • Stiri (44.685)
  • Turism (68)

Personalități

  • Nicușor Dan (1297)
  • Ilie Bolojan (1083)
  • Sorin Grindeanu (614)
  • Marcel Ciolacu (608)
  • Klaus Iohannis (593)
  • Nicolae Ciucă (592)
  • George Simion (389)
  • Călin Georgescu (347)
  • Eugen Tomac (226)
  • Kelemen Hunor (218)
  • Traian Băsescu (188)
  • Dominic Fritz (172)
  • Gabriela Firea (147)
  • Rareș Bogdan (136)
  • Florin Cîțu (135)
  • Victor Ponta (128)
  • Ludovic Orban (116)
  • Cătălin Predoiu (108)
  • Diana Șoșoacă (97)
  • Sebastian Burduja (72)

Site-uri utile

  • Coloring pages
  • Implant dentar Bucuresti
  • Ortodont Cluj

Știri zilnice online din surse sigure

Fiți la curent cu ultimele știri zilnice pe scurt. Alegeți o sursă de informare corectă și sigură. Comunicate.info, organizație neguvernamentală independentă, neafiliată politic și apolitică.

Comunicatele de presă, sursele de știri, informațiile economice și social-politice sunt preluate zilnic din presa scrisă din România și sunt publicate ca știri de ultimă oră, știri zilnice, știri pe scurt, cu caracter și în scop informativ pentru toți cititorii noștrii.
©2026 ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ www.comunicate.info