Rușii pot lovi soldații americani din România în doar 7 minute de o rachetă lansată din Crimeea! Webpress, 4 ianuarie 2023 Unitatea se mândrește cu faptul că este cea mai apropiată de luptă. Comandantul diviziei, generalul-maior J. P. McGee, a declarat că antrenamentul cu alți soldați est-europeni este foarte importantă. „Ai șansa să te antrenezi și să operezi chiar pe terenul pe care s-ar putea să trebuiască să îl aperi”, a declarat acesta, potrivit The New York Times. În România, trupele americane se antrenează, mănâncă și dorm aproape de frontul din Ucraina. Este pentru prima dată când Divizia 101 aeropurtată a fost desfășurată în Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial. „Suntem la aproximativ 250 de mile (400 km) de prima linie a trupelor ruse. Poziția noastră ne permite să trecem de la locația în care ne aflăm în momentul de față la operațiuni de luptă la ordin”, spune generalul JOHN LUBAS, comandant adjunct. Prezența trupelor americane în țara noastre reprezintă un avertisment pentru Moscova. Președintele Joe Biden a promis că întreg teritoriul NATO va fi protejat. „Articolul 5 este sacru. Un atac împotriva unuia (n. red. membru NATO) este un atac împotriva tuturor. Vom apăra fiecare centimetru al teritoriului NATO”, a declarat Joe Biden. Pe lângă trupele din România, soldații americani se antrenează și cu alți aliați NATO, precum Bulgaria, Germania, Ungaria și Slovacia. Comunicate noi Stiri
Stiri Proiectul Autostrăzii Sibiu–Pitești: O nouă etapă cu provocări și oportunități 13 iunie 2026 Avansul lucrărilor la Autostrada Sibiu–Pitești aduce provocări și oportunități, fiind esențial pentru dezvoltarea infrastructurii românești. Citește mai mult
Spune adio umidității și mucegaiului din casă! Top 5 plante care te salvează 18 iulie 202318 iulie 2023 Dacă ai descoperit că e prea scăzut nivelul umidităţii în casa ta, poţi folosi un umidificator pentru a remedia problema. În locul lui, poţi pune un banal bol plin cu apă pe calorifer sau în apropierea acestuia. De asemenea, poţi pune haine ude la uscat în interior, ceea ce va… Citește mai mult
Romașcanu: Sper ca decizia privind candidatul pentru Capitală să se ia săptămâna aceasta. Timpul deja joacă în defavoarea noastră 12 martie 2024 „Eu sper ca decizia finală cu privire la candidaţii pentru Capitală să se întâmple săptămâna acesta, pentru că timpul deja joacă în defavoarea noastră. Am văzut ieri sondajele produse de casele de sondare ale celor două partide, iar lucrurile citite acolo şi în special faptul că un candidat PSD… Citește mai mult