S-a demonstrat științific: oamenii care vorbesc cu animalele de companie sunt mai inteligenți Webpress, 20 iunie 202322 iunie 2023 Deși, aparent, oamenii te vor judeca, nu este nimic neregulă cu comportamentul tău, spun specialiștii. Din contră, studiile arată că s-ar putea să fii mai inteligentă decât majoritatea oamenilor. „Atribuirea de însușiri umane animalelor din mediul înconjurător se numește antropomorfism și nu reprezintă un comportament bizar, cum mulți ar crede. Din contră, persoanele care fac asta au o inteligență peste medie și sunt foarte creative”, a declarat Nicholas Epley, un reputat om de știință. Dacă analizăm subiectul, acest comportament apare în copilărie, când vedem în orice vietate un potențial prieten. Părinții sunt încântați să vadă la copii acest comportament, deoarece ajută la dezvoltarea unor calități precum loialitatea, asumarea răspunderii și ușurința în comunicare. Când creștem însă, ar fi ciudat să vorbim cu obiecte, precum telefonul sau calculatorul. Un studiu arată că oamenii care își iubesc mașinile tind să le trateze ca pe membri ai familiei și le atribuie trăsături umane. Acest lucru se întâmplă și în cazul animalelor de companie și este perfect normal, așa că nu mai trebuie să îți faci griji dacă primul căruia îi povestești cum ți-a fost ziua este chiar câinele tău. Specialiștii spun că mulți oameni preferă să se confeseze animalelor. Ele iubesc necondiționat, nu judecă și nu pot critica deciziile pe care stăpânii le iau. Deținerea unui animal de companie crește abilitățile de socializare și reduce considerabil anxietatea. Pisicile au efect terapeutic, iar câinii „ne contaminează” cu buna lor dispoziție. Tu obișnuiești să comunici cu animalul tău de companie? Comunicate noi Monden / Lifestyle Stiinta / Cercetare Stiri
CUTREMUR, vineri dimineață, în România. Ce magnitudine a avut seismul 21 octombrie 2022 În ziua de 21 octombrie, la ora 03:50:02 (ora locală a României), s-a produs în zona seismica Vrancea, Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.5, la adâncimea de 138km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 75km E de Brasov, 95km NE de Ploiesti, 98km S de Bacau, 119km V de Galati, 121km NV de Braila,… Citește mai mult
Ungaria a ajuns la fundul pompei. Tot mai multe benzinării nu mai au carburanți la preț plafonat 5 decembrie 2022 Săptămâna trecută, unele rafinări MOL din Ungaria au anunţat că au probleme în aprovizionarea cu benzinaRafinăria MOL a menţionat ca problemele sunt temporare şi au durat câteva ore. Totodată, cu aceste probleme se confrunta doar o cincime din benzinăriile MOL. Totodată, MOL a subliniat că plafonarea preţului la carburanţi… Citește mai mult
Zelenski: Avem informații că Armata rusă recrutează mercenari – Va fi cea mai proastă decizie a vieții voastre 18 martie 2022 „Avem informaţii că Armata rusă recrutează mercenari din alte ţări, încercând să înşele cât mai mulţi tineri pentru a se înrola. Ştim că asta nu îi va ajuta. Aşa că acum îi avertizez pe toţi cei care vor încerca să se alăture ocupanţilor teritoriului nostru ucrainean. Aceasta va fi cea… Citește mai mult