Sărbătoare 1 aprilie – O importantă sfântă este pomenită astăzi

Sărbătorile zilei:

OrtodoxeSf. Cuv. Maria Egipteanca; Sf. Mc. Gherontie; Sf. Cuv Varsanufie de la Optina

Greco-catoliceSf. cuv. Maria Egipteanca

Romano-catoliceSf. Hugo, ep.

Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca este pomenită în calendarul creştin ortodox la 1 aprilie.

Sfânta Maria s-a născut în Egipt, la mijlocul veacului al IV-lea.

Viaţa sa a fost scrisă de patriarhul Ierusalimului, Sofronie (634-638), care primise această povestire sfântă despre Sfânta Maria Egipteanca nescrisă, fiind păstrată de la o generaţie de monahi la alta, din auzite, spre învăţătură.

„Această povestire sfântă, care a ajuns până la mine, nu o voi tăcea de loc”, spune patriarhul Sofronie: „Însă nimeni să nu fie necredincios pentru cele ce voi scrie şi pe care eu singur le-am văzut; nici să mă socotească cineva că îndrăznesc a scrie lucruri neadevărate, îndoindu-se de acest lucru mare. Să nu-mi fie mie a minţi în cele sfinte! Iar de vor fi oarecare din cei ce vor afla scrierea aceasta şi, minunându-se de acest preaslăvit lucru, nu vor voi să creadă, acelora milostiv să le fie Domnul. Deoarece aceia, cugetând la neputinţa firii omeneşti, socotesc că sunt cu neputinţă cele ce grăiesc despre oameni, ca lucruri preaslăvite”. (Vieţile Sfinţilor)

Patriarhul Sofronie arată în scrierea sa că un monah dintr-o mănăstire din Palestina, pe nume Zosima, dorind să cunoască viaţa părinţilor pustiei din preajma Iordanului, a mers până dincolo de Iordan, unde, în pustia cea mai adâncă, a întâlnit-o pe Sfânta Cuvioasă Maria.

Din spusele ei, cuviosul Zosima a aflat ce fel de viaţă a avut, cum din tinereţe a avut o viaţă desfrânată în oraşul Alexandria.

În această stare s-a aflat până în momentul în care a ajuns din Egipt la Ierusalim, împreună cu un numeros grup de credincioşi care doreau să se închine Sfintei Cruci. Aici o putere nevăzută a oprit-o la uşa Sfintei Bisericii, nu putea să intre nicicum, toţi ceilalţi închinători cu care se amesteca intrau în Biserică, numai ea era ţinută în prag.

„Fiind în ruşine şi în deznădăjduire, m-am depărtat şi stam într-un colţ al pridvorului bisericii. Abia în urmă mi-am venit în simţire şi am înţeles care a fost pricina ce mă oprea a vedea lemnul făcător de viaţă al Crucii Domnului. Pentru că se atinsese de ochii inimii mele lumina înţelegerii celei mântuitoare, porunca Domnului cea strălucită, care luminează ochii cei sufleteşti, arătându-mi că tina faptelor mele îmi opreşte intrarea în biserică. Deci, am început a plânge, a mă tângui şi a mă bate în piept, scoţând suspinuri din adâncul inimii mele”, spunea Sfânta Maria. (Vieţile Sfinţilor)

Plângând, a văzut sus icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi a zis către ea, cu ochii şi cu mintea fără de abatere privind: „O, Fecioară, Stăpână, care ai născut cu trup pe Dumnezeu Cuvântul! Ştiu cu adevărat, ştiu că nu este cu cuviinţă, nici cu plăcere ţie ca să privesc eu desfrânata, cea atât de necurată, spre cinstită icoana ta, a Preacuratei şi pururea Fecioarei Maria, care ai sufletul şi trupul curat. Şi cu dreptate este ca eu, desfrânata şi urâta, să fiu lepădată de la fecioreasca ta curăţenie. Dar de vreme ce am auzit că pentru aceasta Dumnezeu S-a făcut om, pe care L-ai născut, ca să cheme pe cei păcătoşi la pocăinţă, ajută-mi mie, care, fiind singură, nu am de la nimeni ajutor. Porunceşte ca să-mi fie şi mie neoprită intrarea în biserică şi nu mă lipsi de a vedea cinstitul Lemn, pe care cu trupul S-a pironit Dumnezeu, Cel născut din tine, Care şi-a dat Sângele Său pentru a mea izbăvire. Porunceşte, o, Stăpână, ca şi mie nevrednicei să mi se deschidă uşa, spre închinarea dumnezeieştii Cruci, şi să-mi fii tu mie mijlocitoare preavrednică de credinţă către Cel ce s-a născut din tine. Căci de acum nu-mi voi mai întina trupul cu nici un fel de faptă a necuratei desfrânări. Că, după ce voi vedea Lemnul cel Sfânt al Crucii Fiului Tău, mă voi lepăda cu totul de lume şi de cele din ea şi îndată voi ieşi, oriunde, tu singură ca o chezăşuitoare a mântuirii mele, mă vei povăţui pe mine”. (Vieţile Sfinţilor)

Acestea zicându-le a plecat din locul acela şi a intrat în biserică fără să mai fie oprită de nimic.

„Acum nimeni nu era care să mă împingă în lături, nimeni nu mă oprea, ca să mă apropii de uşile prin care se intra în biserică. Deci, m-a luat deodată o frică şi o spaimă, încât tremuram cu totul şi mă scuturam. Apoi, ajungând la uşile acelea, care atât mi se închiseseră, fără de osteneală am intrat înăuntru bisericii, iar cinstitul şi de viaţă făcătorul lemn al Crucii m-am învrednicit a-l vedea şi am văzut tainele lui Dumnezeu, Care este gata să primească pe cei ce se pocăiesc. Şi, căzând la pământ, m-am închinat cinstitului lemn al Sfintei Cruci, l-am sărutat cu frică şi am ieşit, sârguindu-mă a merge spre mijlocitoarea mea”. (Vieţile Sfinţilor)

La icoana Maicii Domnului, s-a rugat ca oriunde voieşte, să-i fie învăţătoare spre mântuire. A auzit atunci un glas de departe strigând: „De vei trece Iordanul, bună odihnă vei afla!”. A luat trei pâini şi a trecut Iordanul.

A petrecut 47 de ani în pustiu, s-a hrănit cu verdeţuri crude şi a rămas goală în arşiţa soarelui, căci în scurtă vreme hainele i s-au zdrenţuit. Prin această pocăinţă şi nevoinţă a căpătat haruri extraordinare, căci a fost văzută de monahul Zosima cum era înălţată de la pământ în timpul rugăciunii, iar apa Iordanului o trecea pe deasupra. (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”)