Sărbătoare 1 aprilie – Zi importantă pentru credincioșii din România – Calendar ortodox Webpress, 1 aprilie 2022 OrtodoxeSf. Cuv. Maria Egipteanca; Sf. Mc. Gherontie Greco-catoliceSf. cuv. Maria Egipteanca Romano-catoliceSf. Hugo, ep. Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca este pomenită în calendarul creştin ortodox la 1 aprilie. Sfânta Maria s-a născut în Egipt, la mijlocul veacului al IV-lea. Viaţa sa a fost scrisă de patriarhul Ierusalimului, Sofronie (634-638), acesta primise povestirea despre Sfânta Maria Egipteanca nescrisă, fiind păstrată de la o generaţie la alta de monahi, din auzite, spre învăţătură. „Această povestire sfântă, care a ajuns până la mine, nu o voi tăcea de loc”, spune patriarhul Sofronie: „Însă nimeni să nu fie necredincios pentru cele ce voi scrie şi pe care eu singur le-am văzut; nici să mă socotească cineva că îndrăznesc a scrie lucruri neadevărate, îndoindu-se de acest lucru mare. Să nu-mi fie mie a minţi în cele sfinte! Iar de vor fi oarecare din cei ce vor afla scrierea aceasta şi, minunându-se de acest preaslăvit lucru, nu vor voi să creadă, acelora milostiv să le fie Domnul. Deoarece aceia, cugetând la neputinţa firii omeneşti, socotesc că sunt cu neputinţă cele ce grăiesc despre oameni, ca lucruri preaslăvite”. Conform celor scrise de patriarhului Sofronie, un monah dintr-o mănăstire din Palestina, pe nume Zosima, dorind să cunoască viaţa părinţilor pustiei din preajma Iordanului, a mers până dincolo de Iordan, unde, în pustia cea mai adâncă, a întâlnit-o pe Sfânta Cuvioasă Maria. Din spusele ei, cuviosul Zosima a aflat ce fel de viaţă a avut, cum din tinereţe a avut o viaţă desfrânată în oraşul Alexandria. În această stare s-a aflat până în momentul în care a ajuns din Egipt la Ierusalim, împreună cu un numeros grup de credincioşi care doreau să se închine Sfintei Cruci. Aici o putere nevăzută a oprit-o la uşa Sfintei Bisericii, nu putea să intre nicicum, toţi ceilalţi închinători cu care se amesteca intrau în Biserică, numai ea era ţinută în prag. „Fiind în ruşine şi în deznădăjduire, m-am depărtat şi stam într-un colţ al pridvorului bisericii. Abia în urmă mi-am venit în simţire şi am înţeles care a fost pricina ce mă oprea a vedea lemnul făcător de viaţă al Crucii Domnului. Pentru că se atinsese de ochii inimii mele lumina înţelegerii celei mântuitoare, porunca Domnului cea strălucită, care luminează ochii cei sufleteşti, arătându-mi că tina faptelor mele îmi opreşte intrarea în biserică. Deci, am început a plânge, a mă tângui şi a mă bate în piept, scoţând suspinuri din adâncul inimii mele”, spunea Sfânta Maria. (Vieţile Sfinţilor) Ţintind icoana Maicii Domnului, care se afla la intrarea în Biserică, s-a rugat „cu ochii şi cu mintea fără de abatere privind” să o ajute să se mântuiască. Apoi a luat trei pâini şi a trecut Iordanul. A petrecut 47 de ani în pustiu, s-a hrănit cu verdeţuri crude şi a rămas goală în arşiţa soarelui, căci în scurtă vreme hainele i s-au zdrenţuit. Prin această pocăinţă şi nevoinţă a căpătat haruri extraordinare, căci a fost văzută de monahul Zosima cum era înălţată de la pământ în timpul rugăciunii, iar apa Iordanului o trecea pe deasupra. (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”) Comunicate noi Stiri
Stiri Legea salarizării partidelor: O analiză detaliată asupra proiectului propus de Dragoș Pîslaru și impactul său asupra politicii românești 14 august 2026 Dragoș Pîslaru va trimite proiectul legii salarizării partidelor, fiind un element crucial în negocierile politice din România. Această lege ar putea transforma abordarea remunerării politicienilor. Citește mai mult
Un asistent medical de la o clinică din Cluj s-a filmat în timp ce se masturbează la locul de muncă și a postat imaginile pe site-urile de socializare 20 septembrie 2023 Șocant este faptul că asistentul medical a postat și videoclipuri explicite în care se masturbează chiar pe instrumentele medicale. Cadrul medical a mărturisit oamenilor pe internet cum întreține relații sexuale cu alți bărbați chiar în interiorul clinicii. În timp ce pacienții sunt tratați în camera alăturată, individul se filmează complet… Citește mai mult
Marcel Ciolacu: „Sunt ferm convins că vom adera și la Spațiul Schengen cât timp e PSD la guvernare” 23 noiembrie 2022 „Tot ceea ce s-a întâmplat esențial în România – aderarea la UE și NATO, a fost cu Partidul Social Democrat la guvernare. Astăzi vom scăpa și de MCV, tot cu PSD, cu legile trecute prin Parlamentul României, unde majoritatea o asigură social-democrații. Sunt ferm convins că vom adera și la… Citește mai mult