Sărbătoare 11 ianuarie. Mari sfinți sunt pomeniți în calendar. Zi cu însemnătate aparte pentru credincioși Webpress, 11 ianuarie 2023 OrtodoxeSf. Cuv. Teodosie cel Mare, începătorul vieţii călugăreşti de obşte din Palestina; Sf. Cuv. Vitalie Greco-catoliceSf. cuv. Teodosie cel Mare Romano-catoliceSs. Honorata, fc.; Teodosie, călug. Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 11 ianuarie. Sfântul Teodosie s-a născut într-un sat din Capadocia, în secolul al V-lea, într-o familie creştină. A primit o bună educaţie şi avea ascultare de citeţ în biserică. „Deci, citind cuvintele învăţătoare spre folosul celor ce ascultau, el singur a tras mari foloase pentru că, luând aminte la ceea ce a poruncit Domnul lui Avraam, ca să iasă din pământul şi din neamul său; iar altă dată, gândind la cele pe care le sfătuieşte Evanghelia, adică să lase tată, mamă şi fraţi, pentru viaţa veşnică, el se aprindea cu inima şi ardea cu duhul, ca pe toate să le părăsească şi să urmeze lui Hristos pe calea strâmtă şi anevoioasă”. (Vieţile Sfinţilor) La acestea totdeauna gândind, Sfântul Teodosie a hotărât să-şi închine viaţa slujirii lui Dumnezeu. Şi-a părăsit familia în timpul împăratului Marcian (450-457) şi s-a decis să meargă la Ierusalim. În drum spre Ierusalim a trecut prin Antiohia, unde l-a întâlnit pe Sfântul Simeon Stâlpnicul, care, deşi nu l-a văzut niciodată, l-a chemat pe nume şi îmbrăţişându-l i-a prorocit că are să fie multora povăţuitor spre mântuire. Ajuns la Ierusalim, Sfântul Teodosie a intrat într-o mănăstire unde trăia în mare asceză, pentru a se putea apropia de Dumnezeu. „O asemenea dragoste avea în osteneli şi nevoinţe, încât nu va putea nimeni să o spună cu amănuntul. Rugăciunea lui era neîncetată, privegherea de toată noaptea, lacrimile din ochi totdeauna curgeau ca din nişte izvoare; apoi ţinea postul fără măsură, pentru că 30 de ani n-a gustat nici pâine, ci mânca numai fructe de finic, sau linte, sau ierburi şi rădăcini de pustie, şi de acelea foarte puţine, numai să nu moară de foame. Când nu se găsea acea hrană prin pustie, hrana lui erau sâmburi de curmale, muiaţi în apă; iar sufletul neîncetat îşi hrănea cu cuvântul lui Dumnezeu, săturându-l cu dumnezeiasca râvnă dinăuntru”. (Vieţile Sfinţilor) În timp s-a retras într-o peşteră apropiată de Betleem, fiind urmat treptat de numeroşi ucenici. Datorită faptului că numărul celor care au venit să-şi închine viaţa lui Hristos, lăsându-se povăţuiţi de Sfântul Teodosie, a crescut peste măsură, în anul 465, acesta a întemeiat o mare mănăstire cenobitică (monahismul cenobitic, de chinovie sau de obşte, este o tradiţie monahală caracterizată prin viaţa în comun a călugărilor) între Mar Saba şi Betleem. Rigurozitatea normelor de convieţuire în mănăstire precum şi priceperea cu care erau toate organizate au justificat numele ce i s-a dat Sfântului Teodosie: „începătorul vieţii călugăreşti de obşte”. A murit în jurul anului 529, la vârsta de 105 ani. Comunicate noi Stiri
Cat de bine gătești în funcție de zodie 9 februarie 2024 Iată o privire la cele mai pricepute bucătărese ale zodiacului și cum se descurcă fiecare în bucătărie: Berbec (21 martie – 19 aprilie): Berbecii sunt energici și implicați în tot ceea ce fac, inclusiv gătitul. Ei sunt îndrăzneți în bucătărie, încercând mereu rețete noi și experimentând cu arome îndrăznețe. Cu… Citește mai mult
UE și SUA, front comun împotriva lui Putin – Avertisment dat Chinei cu Rusia la șefia Consiliului de Securitate ONU 4 aprilie 2023 Anunțul transmis de UE și SUA către China a fost făcut de Josep Borrell și secretarul de stat american Antony Blinken. Cei doi au avut o întrevedere la Bruxelles, în marja celui de-al zecelea Consiliu Ministerial UE-SUA pentru Energie, pe care l-au coprezidat, și a reuniunii miniștrilor de externe din… Citește mai mult
Violențe Franța. A șasea noapte la rând de revolte pe străzi. Săptămâna începe cu noi proteste VIDEO 3 iulie 2023 Noaptea trecută, a şasea de revollte în Franţa după moartea tânărului Nahel, a fost relativ calmă, înregistrându-se doar câteva incidente izolate. Poliţia a menţinut un dispozitiv important pentru a asigura ordinea. 78 de persoane au fost arestate, relatează presa franceză. Pe fondul unei intensificări a atacurilor împotriva aleşilor, a fost… Citește mai mult