Sărbătoare 2 martie: zi cu însemnătate deosebită pentru credincioși. Ce scrie în calendarul ortodox Webpress, 2 martie 2024 Sărbătorile zilei: OrtodoxeSf. Sfinţit Mc. Teodot, episcopul Chiriniei; Sf. Mc. Ishie Greco-catoliceSf. ep. m. Teodot al Cirenei Romano-catoliceSf. Angela a Crucii, călug. Sfântul Sfinţit Mucenic Teodot este pomenit în calendarul creştin ortodox la 2 martie. Sfântul Teodot a trăit în timpul împăratului roman Liciniu (308-324), persecutor al creştinilor. Născut din părinţi creştini, Sfântul Teodot a avut parte de o educaţie desăvârşită. „El, din tinereţe deprinzându-se cu înţelepciune şi fapte bune, a mers în insula Ciprului, unde învăţa pe elini să lase rătăcirea şi înşelăciunea idolească, şi să creadă în Hristos, adevăratul Dumnezeu. Apoi pe mulţi întorcându-i, prin propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu, de la necurăţia păgânească, i-a povăţuit la calea mântuirii. Pentru aceea a fost ales episcop în cetatea Cirenei a Ciprului”. (Vieţile Sfinţilor) „Atunci era prigonire mare împotriva creştinilor, împărăţind păgânul Liciniu (308-324), iar în Cipru era ighemon Savin. Dorind sfântul să fie muncit pentru Hristos, se certa cu îndrăzneală cu elinii, mustrând rătăcirea lor şi propovăduind pe Hristos, adevăratul Dumnezeu”. (Vieţile Sfinţilor) Auzind de aceasta, guvernatorul Savin a poruncit să fie prins. Înştiinţându-se, Sfântul Teodot n-a aşteptat să vină după dânsul, ci îndată s-a dus singur la stăpânitor şi, stând înaintea lui, i-a zis: „Iată cel pe care îl cauţi, eu sunt! Nu m-am ascuns de tine, nici nu sunt adus cu sila, ci de voia mea am venit. Căci adevărul, pe care nu se cade a-l ascunde, trebuie a-l arăta, adică pe Hristos, Dumnezeul meu, să-L propovăduiesc; iar necurăţia şi neputinţa păgânătăţii voastre s-o vădesc”. (Vieţile Sfinţilor) Spunea Sfântul Teodot că ei, persecutorii, sunt înspăimântaţi de vreme ce pentru un creştin s-a tulburat toată cetatea şi oastea: „Pentru că se tem diavolii de un om care este rob al lui Hristos şi se sârguiesc ca nu cumva, scăpând din mâinile voastre ale muncitorilor, să ridice asupra lor mai mare război şi să biruiască neputinţa lor, biruind prin cuvinte pe cei ce le slujesc lor, având nădejdea cea deşartă spre dânşii”. (Vieţile Sfinţilor) Pentru că îl mărturisea pe Hristos fără încetare în faţa guvernatorului, a fost chinuit cu cruzime, până şi piroane i s-au bătut în picioare, şi aşa, cu piroanele în picioare, alerga Sfântul, fiind silit de ostaşi pe drum. „Ighemonul a zis: ‘Nu te voi cruţa, Teodote’. Răspuns-a Sfântul: ‘Fă ce voieşti, că sunt gata la aceasta’. Atunci ighemonul Savin a poruncit să-i bată piroane în picioarele lui şi să fie prigonit de ostaşi. Bătându-i piroane în picioare, el, ridicându-şi mâinile sale la cer, grăia: ‘Mulţumesc Ţie, Doamne al meu, Iisuse Hristoase, că pe mine nevrednicul m-ai învrednicit a fi părtaş patimilor Tale! De unde mi s-a adăugat mie, lepădatului, atât dar, căci iată acum la cer m-am suit? Mulţumesc Ţie, Mântuitorul meu, că m-ai izbăvit de cei ce-mi prigonesc sufletul. Slăvească-se numele Tău, Stăpâne Hristoase, în trupul meu, că Tu îmi eşti viaţă, Fiule al lui Dumnezeu, şi a muri pentru Tine, dobândă îmi este. Încredinţez Ţie pe cei ce pătimesc pentru numele Tău; fii lor ajutător. Potoleşte viforul acesta şi risipeşte pe cei ce se scoală asupra Bisericii Tale celei sfinte, ca în pace să Te laude pe Tine poporul Tău, în veci”. (Vieţile Sfinţilor) Mulţi din cei care au văzut răbdare Sfântului Teodot au crezut în Hristos. Aflând de întoarcerea oamenilor, guvernatorul a poruncit ca Sfântul Teodot să fie aruncat iarăşi în temniţă, să nu înşele, spunea el, poporul cu fermecătoarele lui învăţături. Sfântul Teodot a rămas în închisoare până în anul 313, an în care împăratul Constantin cel Mare emite Edictul de la Milan, act prin care toţi creştinii întemniţaţi şi-au recăpătat libertatea. Liber, Sfântul Teodot şi-a reocupat scaunul episcopal şi după încă doi ani de slujire a adormit întru Domnul. Şi a luat îndoită cunună, a arhieriei şi a muceniciei, din mâna Lui Iisus Hristos, Care încununează pe nevoitorii Săi cu slavă veşnică. (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”) Comunicate noi Stiri
Stiri David Hockney: Moartea unui Titan al Arteiei Contemporane 12 iunie 2026 David Hockney, un titan al artei contemporane, a murit la 88 de ani, lăsând o moștenire artistică impresionantă și un impact profund asupra culturii globale. Citește mai mult
Băiat de 7 ani, dat în urmărire națională. Mama sa a alerta poliția: cu cine l-a lăsat în grijă pe minor 12 ianuarie 2024 Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara a anunţat, vineri, că Poliţia Municipiului Orăştie a fost sesizată, joi, de o femeie din Orăştie cu privire la faptul că, în 10 ianuarie, l-a trimis pe fiul său, Emil-Mădălin Turdăşan, în vârstă de 7 ani, să stea la locuinţa tatălui acestuia, din acelaşi municipiu,… Citește mai mult
Bani de la Ministerul Agriculturii pentru fermierii din sectorul vegetal. Grant direct de 100 euro/ha 19 ianuarie 2024 „În Ședința de Guvern din 18 ianuarie 2024 a fost aprobată Ordonanța privind instituirea unei scheme de ajutor de stat de sprijinire a întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole vegetale, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Prezentul act normativ vizează acordarea unui grant… Citește mai mult