Sărbătoare 23 februarie. Mari sfinți sunt cinstiți de credincioși. Zi importantă a ortodoxiei 

OrtodoxeSf. Sfinţit Mc. Policarp, episcopul Smirnei; Sf. Gorgonia

Greco-catoliceSf. ep. m. Policarp al Smirnei

Romano-catoliceSf. Policarp, ep. m.

Sfântul Sfinţit Mucenic Policarp este pomenit în calendarul creştin ortodox la 23 februarie.

Sfântul Policarp „era prin naştere şi creştere fiu al cetăţii Efesului”. (Vieţile Sfinţilor)

Părinţii săi erau bine credincioşi, foarte bogaţi şi milostivi. Tatăl său se numea Pangratie, iar mama sa, Teodora. Au fost denunţaţi pentru credinţa lor şi punându-le în faţă stăpânitorul locului renunţarea la Hristos, aceştia au refuzat. Au fost bătuţi foarte tare şi au fost închişi, fiind torturaţi şi mult chinuiţi cu foamea, cu setea şi cu alte pătimiri rele. Teodora era atunci însărcinată cu Sfântul Policarp şi a născut copilul în temniţă.

Îngerul Domnului a luat pruncul nou născut din temniţă şi l-a dus unei femei creştine înstărite, cu numele Calista, poruncindu-i să-l boteze şi să-l crească cu toată purtarea de grijă şi sârguinţa, dar să nu spună nimănui taina aceasta. După aceea s-a făcut nevăzut.

Pentru lipsa copilului, Pangratie şi Teodora au fost atunci torturaţi aspru şi omorâţi, căci stăpânitorul voia „să ia pruncul şi să-l crească, apoi să-l înveţe rătăcirea şi păgânătatea lui”. (Vieţile Sfinţilor)

Când a împlinit 20 de ani, Sfântul Policarp a plecat, cu voia mamei sale sufleteşti, să îl vadă pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, care propovăduia Evanghelia în alte părţi ale Asiei. S-a făcut ucenic al Sfântului Evanghelist Ioan şi, împreună cu el, a umblat din loc în loc, din ţară în ţară şi, având multe suferinţe, de foame, de sete, lipsa hainelor şi multe alte strâmtorări, propovăduia cuvântul Evangheliei lui Hristos, ca şi un apostol.

Sfântul Policarp a urmat în scaunul episcopal al Smirnei Sfântului Vucol, care a fost hirotonit ca episcop de Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan.

În calitate de ierarh a păstorit apostoleşte Biserica lui Dumnezeu, suferind multe dureri şi străduinţă pentru mântuirea sufletelor omeneşti. A fost învăţător şi următor al Sfinţilor Apostoli şi proroc sfânt; pentru că toate cele pe care le spunea se împlineau întocmai.

Sfântul Policarp a depus mari eforturi pentru combaterea ereziilor şi a sectelor gnostice iudeo-creştine.

A pătimit moarte mucenicească în timpul împăratului roman Marcus Aurelius (161-180), când s-a dezlănţuit persecuţia împotriva creştinilor în Smirna, conform formulei: „non licet esse vos” („nu vă este permis să existaţi”).

A fost condamnat să fie dat fiarelor în amfiteatru, dar fiindcă la „jocuri” lupta cu fiarele se încheiase a fost osândit la moarte pe rug; şi pentru că focul părea să nu-l atingă, a fost ucis cu o suliţă.

„Văpaia, împrejmuind pe sfânt şi înălţându-se peste capul său, nu se atingea de el, ci ca o pânză a corabiei suflată de vânt, aşa umflându-se împrejurul lui, se împreuna deasupra capului, în înălţime. Deci stătea Sfântul Policarp în mijlocul focului, fiind neaprins, ci curăţindu-se ca aurul în ulcea. Şi am mirosit, zic smirnenii în epistolă, o bună mireasmă care ieşea din focul acela şi care pe toate aromele le întrecea cu neasemănare. Păgânii, văzând aceasta, au strigat către speculator ca, apropiindu-se cu arma, să-l ajungă prin văpaie şi să-l ucidă. Alergând speculatorul, l-a împuns cu o suliţă lungă şi a ieşit din rană sânge neobişnuit, căci curgând ca un râu din izvor a stins focul cu totul şi toată mulţimea poporului se mira de aceea, cunoscându-se câtă deosebire este între credincioşi şi cei necredincioşi”.