Sărbătoare 25 iunie. Mari sfinți sunt pomeniți de biserică. Zi importantă a ortodoxiei Webpress, 25 iunie 2023 OrtodoxeSf. Mare Mc. Fevronia; Sf. Mc. Orentie şi fraţii săi; Sf. Mc. LiviaDuminica a 3-a după Rusalii Greco-catoliceDuminica 3 dR. Sf. cuv. m. Febronia Romano-catoliceDuminica a 12-a de peste anSf. Wilhelm, abate Sfânta Mare Muceniţă Fevronia este pomenită în calendarul creştin ortodox în ziua de 25 iunie. Sfânta Fevronia a trăit în timpul împăratului Diocleţian (284-305). La vârsta de 20 de ani se afla într-o mănăstire din Sivapol, aflată în hotarele asirienilor (Orientul Mijlociu), unde egumenă era o rudă a sa, soră a tatălui său, Vriena. Din mănăstire a fost scoasă în lanţuri şi torturată în privelişte publică de către cei trimişi de împărat pentru a stârpi creştinismul din acea regiune. Sfânta Muceniţă Fevronia a mărturisit, înaintea autorităţilor, că este creştină. A fost supusă unor chinuri cumplite. În cele din urmă a primit moarte martirică prin tăierea capului, iar bucăţile rămase din trupul ei au fost duse la mănăstire. În scurt timp a murit şi comandantul acelei expediţii de pedepsire a creştinilor, căci: „deodată a căzut asupra lui frică şi spaimă şi a rămas mut. Deci, răcnind foarte tare şi mugind ca un bou, s-a lovit cu capul de un stâlp de marmură ce era acolo şi, sfărâmându-şi capul, a căzut la pământ mort” (Vieţile Sfinţilor). Martori la tortura înspăimântătoare aplicată Sfintei Mare Muceniţe Fevronia, ceilalţi doi comandanţi ai corpului de oaste, Lisimah şi Prim, au crezut în Hristos şi s-au botezat. Pomenirea Sfintei Muceniţe Fevronia se făcea în toţi anii în ziua de 25 ale lunii iunie, zi în care sfânta a pătimit pentru Hristos, atunci se făceau şi minuni. „Căci la cântarea cea de toată noaptea, sfânta muceniţă se arăta, stând în mijlocul surorilor ce cântau, luându-şi locul său de mai înainte. Deci, când au văzut-o pe dânsa la arătarea cea dintâi, toate surorile s-au înfricoşat, iar Vriena a strigat cu glas mare: ‘Iată, fiica mea Fevronia, a venit la noi!’ Deci, vrând cu dragoste să o cuprindă cu mâinile sale ca o maică, îndată Sfânta Fevronia s-a făcut nevăzută. Din acea vreme nimeni nu mai îndrăznea să se atingă de ceea ce se arăta sau să-i zică vreun cuvânt, decât numai priveau la dânsa cu spaimă şi cu mirare. Din arătarea ei ele simţeau bucurie şi veselie în sineşi; iar inima ei, umplându-se de acea bucurie, lăcrima şi astfel stătea ca la trei ceasuri văzută tuturor, apoi iarăşi se făcea nevăzută” (Vieţile Sfinţilor). Comunicate noi Stiri
Stiri Tragedia de la Carnavalul din Belgia: O analiză a accidentului care a șocat o națiune și a dus la o condamnare severă 17 iunie 2026 Un accident tragic la un carnaval din Belgia a dus la condamnarea unui șofer vitezoman la 27 de ani de închisoare. Analizăm impactul și implicațiile acestui incident. Citește mai mult
Horoscop 8 martie. Zodia care este protejată de astre. Succesul în afaceri, garantat! 8 martie 2022 Berbec Vei respinge orice persoană care nu va fi dispusă la a se comporta după regulile și principiile tale. Taur Pari atent la nevoile celorlalți și implicat atunci când ți se solicită diverse. Gemeni Ai parte de o intuiție fantastică azi, însă nu o vei folosi corespunzător. Rac Reușești greu… Citește mai mult
Fată de 18 ani, dată dispărută de bunica sa, salvată din mâinile unui proxenet. Bărbatul o „negocia” cu 2 clienți 13 noiembrie 2023 Poliţiştii au fost sesizaţi de către bunica tinerei care ar fi plecat voluntar de acasă.”La data de 10 noiembrie a.c., poliţiştii din Pogoanele au fost sesizaţi de către o localnică cu privire la faptul că nepoata sa a plecat de la domiciliul ei de aproximativ o săptămână şi nu a… Citește mai mult