Sărbătoare 26 noiembrie – Un sfânt important e trecut în calendarul ortodox, astăzi – Mii de români îi poartă numele

OrtodoxeSf. Cuv. Alipie Stâlpnicul, Nicon şi Stelian Paflagonul

Greco-catoliceSf. cuv. Alipie Stâlpnicul Sf. Nicon Metanoitul

Romano-catoliceSs. Siriciu, pp.; Leonard, pr.

Sfântul Cuvios Alipie Stâlpnicul este pomenit în calendarul creştin ortodox la 26 noiembrie.

S-a născut în cetatea Adrianopole. Iar la naşterea sa, o mare lumină dumnezeiască a umplut casa. Acesta era semnul luminării faptelor lui celor bune, căci avea să fie lumina lumii.

„În vârsta tinereţelor sale arăta înţelepciunea cărunteţelor şi avea viaţa neprihănită. Drept aceea a fost pus econom al bisericii, apoi hirotonit diacon şi slujea lui Dumnezeu cu credinţă şi evlavie”. (Vieţile Sfinţilor)

După o vreme, a ales să trăiască în linişte şi singurătate, căutând un loc în care să poată petrece astfel. Într-un sfârşit, a ales să vieţuiască pe un stâlp, asemănându-se Sfântului Simeon, stâlpnicul cel dintâi, dorind să primească, din râvnă pentru Dumnezeu, zăduful, ploaia şi zăpada, grindina şi gerul fără de niciun acoperiş.

„Astfel s-a făcut singur de voia sa mucenic, nu numai un an, ci cincizeci şi trei de ani a pătimit pe acel stâlp, stând ca şi cum ar fi fost pironit pe Cruce. Şi se aduna la dânsul mulţime de popor, bărbaţi şi femei, bătrâni şi tineri, ca să asculte de la dânsul cuvinte folositoare şi să se tămăduiască de neputinţele cele sufleteşti şi trupeşti; iar alţii voiau să vieţuiască lângă dânsul. Pentru aceea a poruncit sfântul să zidească două mănăstiri lângă stâlpul lui, una pentru bărbaţi şi alta pentru femei, de o parte şi de cealaltă a stâlpului. Iar el, în mijloc pe stâlp, stând ca o făclie în sfeşnic, lumina amândouă mănăstirile cu învăţătura sa şi cu chipul vieţii sale îngereşti”. (Vieţile Sfinţilor)

Atât de plăcut s-a făcut lui Dumnezeu, încât chiar în viaţa sa era luminat cu lumina cerească. Căci de multe ori se arăta peste capul lui un stâlp luminat ca de foc şi tot locul acela îl lumina. Şi aceasta se făcea uneori ziua, iar alteori noaptea, când erau tunete şi fulgere. Atunci acea lumină cerească se arăta peste sfântul, mai sus de stâlpul acela.

Aceasta mulţi au văzut adesea, dintre cei bine credincioşi şi care vieţuiau cu sfinţenie. Iar unii, cărora li se întâmpla de vedeau de departe acea minune, li se părea că arde stâlpul sfântului cu foc nematerialnic; iar cei vrednici priveau luminat la acea lumină de negrăită slavă cerească. Căci aşa preamărea Dumnezeu pe plăcutul Său. (sursă: vol. „Vieţile Sfinţilor”)