Sărbătoare 27 noiembrie – CRUCE CU ROȘU, duminică – Ce scrie în calendarul ortodox

Sărbătorile zilei:

OrtodoxeSf. Mare Mc. Iacob Persul; Sf. Cuv. Natanael şi PinufrieDuminica a 30-a după Rusalii

Greco-catoliceDuminica 30 dR. Sf. m. Iacob Persanul

Romano-catoliceDuminica 1 din AdventSf. Virgil, ep.

Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul este pomenit în calendarul creştin ortodox la 27 noiembrie.

Sfântul Iacob provenea dintr-o familie creştină, el însuşi fiind creştin, şi a ocupat funcţii înalte în administraţia persană. A trăit în Persia în perioada în care pe tronul Bizanţului se afla Arcadius (395-408). Avea multă bogăţie şi cinste pentru că era iubit de împărat.

„Dar i s-a întâmplat să se înşele cu facerile de bine cele multe şi cu cinstirile împărăteşti şi a cădea din credinţă, încât a adus jertfă idolilor şi s-a închinat lor împreună cu împăratul”. (Vieţile Sfinţilor)

Venindu-şi în fire, s-a pocăit şi, plângând pentru căderea sa, a fost văzut de un slujbaş de la curte şi pârât regelui că este creştin. Întrebat fiind de acesta dacă este „nazarinean”, Sfântul Iacob a mărturisit că este creştin.

Pentru a fi exemplu pentru cei care ar fi voit să îmbrăţişeze credinţa creştină, regele a dat hotărâre de moarte cumplită asupra Sfântului Mare Mucenic Iacob, fiecare mădular al său să primească deosebită chinuire, prin tăiere.

Timp de câteva ore, chinuitorii Sfântului Iacob au tăiat din trupul acestuia, şi în toată această vremea din trupul său ieşea o bună mireasmă ca dintr-un chiparos.

Când a simţit durere, Sfântul Mucenic a ridicat ochii la cer şi a spus: „Doamne Dumnezeul meu ascultă-mă pe mine robul Tău şi căutând din înălţimea cea sfântă a Ta, dă-mi tărie şi putere în ceasul acesta pentru ca să rabd durerile acestea şi să-mi răsplătesc cu sângele meu greşeala, căci mă lepădasem de Tine făcătorul şi Stăpânul meu. Acum îmi pare rău de aceasta şi mă întorc la Tine, Dumnezeul meu. Mărturisesc Preasfânt numele Tău şi-mi pun sufletul meu pentru Tine. Iar Tu, Doamne, trimite-mi ajutorul Tău spre răbdare, ca să vadă vrăjmaşii Tăi şi să se ruşineze, căci Tu, Doamne, m-ai ajutat şi m-ai mângâiat”. (Vieţile Sfinţilor)

„Dar nu ţi-am spus ţie că grele chinuri şi cumplite dureri te vor cuprinde? Dar tu nu ne-ai crezut pe noi”, au spus călăii săi.

„Au nu ştiţi pentru ce mă doare?”, a întrebat cel chinuit. „Pentru ca să se arate că sunt trup, căci până acum, Dumnezeu întărindu-mă, nu am ţinut seama de chinuri, ca şi cum aş fi fost fără trup; iar acum, durându-mă după fire, mă arăt că sunt cu trup, dar mă voi îmbrăca pe mine în trup nou, pe care nu vor putea să-l taie sau să-l zdrobească niciodată uneltele voastre cele de chinuri”. (Vieţile Sfinţilor)

Într-un sfârşit, încetând chinuitorii a-l mai tăia, Sfântul Mucenic Iacob a strigat către Dumnezeu:

„Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule, Atotţiitorule, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, Cel ce eşti lăudat de heruvimi şi slăvit de serafimi şi preamărit de toate cetele cereşti, precum şi de toată suflarea, caută spre mine, Dumnezeule al viilor şi al morţilor, şi mă auzi pe mine care sunt abia viu. Căci iată că îmi sunt tăiate toate mădularele şi zace trupul meu o parte mort şi altă parte încă puţin viu. Şi nu am picioare cu care să stau înaintea Ta, Doamne; nu am mâini pe care să le ridic spre rugăciune către Tine, Stăpâne. Nu am genunchi pe care, căzând, să mă închin Ţie, Ziditorului meu; mâinile, picioarele, umerii şi pulpele mele îmi sunt tăiate, iar eu sunt aruncat înaintea ta, Atotvăzătorule, ca o casă căzută şi ca un copac fără de ramuri. Rogu-Te dar pe Tine, iubitorule de oameni, nu mă lăsa până în sfârşit, ci scoate din temniţă sufletul meu”. (Vieţile Sfinţilor)

Aşa rugându-se el, unul din cei ce stăteau înainte, luând cuţitul, i-a tăiat sfinţitul său cap. Şi astfel săvârşindu-şi nevoinţa pătimirii, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar cinstitul lui trup, cel zdrobit şi aruncat, a zăcut pe pământ până în noapte. Apoi, după ce s-a înnoptat, au adunat credincioşii mădularele lui şi le-au îngropat cu cinste, toate împreună. (sursă: vol. „Vieţile Sfinţilor”)