Sărbătoare 29 decembrie – Una dintre cele mai însângerate zile din istorie – Credincioșii se roagă pentru memoria celor uciși Webpress, 29 decembrie 202131 martie 2022 OrtodoxeSfinţii 14.000 de prunci ucişi din porunca lui Irod; Sf. Cuv. Marcel şi Tadeu (Harţi) Greco-catoliceSf. prunci ucişi de Irod; Sf. cuv. Marcel Achimitul (Harţi) Romano-catoliceSs. Thomas Becket, ep. m.; David, rege Biserica îi pomeneşte în ziua de 29 decembrie pe cei 14.000 de pruncii ucişi de regele Iudeei, Irod I. Uciderea miilor de copii este relatată de Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei: „Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi a trimis să fie ucişi toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: ‘Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată, căci ei nu mai sunt'”. (Matei 2; 16, 17, 18) Rama era o cetate mică, construită pe un loc mai înalt în ţinutul seminţiei lui Veniamin, cel de-al 12-lea fiu al patriarhului Iacov. Rahila se socotea a fi chiar Betleemul, pentru că Rahila, soţia patriarhului Iacov şi mama lui Veniamin, era îngropată acolo. Deci după mormântul său, Betleemul luase numele de Rahila, iar când erau omorâţi prunci în Rahila, adică în Betleem, atunci se auzea în cetatea Rama, pentru că nu era departe de Betleem şi se auzea glasul plângerii şi al tânguirii cumplite a mamelor. Înainte de aceasta, veniseră în Ierusalim magii de la Răsărit, întrebând unde este „regele iudeilor”, căci ei îi văzuseră la Răsărit steaua Lui şi veniseră să I se închine. Irod cel Mare, regele al Iudeii (73 î.Hr. – 4 d.Hr.), s-a tulburat şi împreună cu el tot Ierusalimul. I-a rugat atunci pe magi ca atunci când vor găsi Pruncul în Betleemul Iudeii să îi spună şi lui, pentru ca să I se închine şi el. Urmărind steaua pe cer, magii au găsit locul unde se afla Pruncul şi Fecioara Maria şi s-au închinat Lui aducându-I daruri împărăteşti: aur, smirnă şi tămâie. Au primit însă înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod cel Mare şi au plecat spre ţara lor pe altă cale. Îngerul Domnului i s-a arătat în vis şi lui Iosif şi i-a spus să fugă în Egipt, împreună cu Pruncul şi mama Sa, pentru că regele căuta copilul să-L omoare. Aflând vestea naşterii Domnului, Irod i-a chemat la sine pe cărturarii şi învăţaţii poporului care au spus că, potrivit Sfintelor Scripturi, Mesia urma să se nască la Betleem. De teamă că îşi va pierde tronul, regele a ordonat să fie ucişi toţi copiii din Betleem şi din împrejurimi mai mici de doi ani. Au pierit atunci paisprezece mii de prunci, smulşi din braţele mamelor lor şi ucişi de soldaţi. Fiind rănit cu mânia, Irod răpea şi omora pruncii nevinovaţi. Şi trimiţând ostaşi înarmaţi ca pentru război a ucis pe toţi pruncii ce erau în Betleem şi în toate hotarele lui. „Prunci se omorau în multe chipuri. Pe unii îi tăiau cu sabia, pe alţii îi ucideau de piatră şi de zid, pe alţii îi trânteau la pământ şi îi călcau în picioare, pe alţii îi sugrumau cu mâinile, iar pe alţii îi rupeau şi-i despicau; pe unii îi însuliţau şi pe alţii îi tăiau în două. Mamele plângeau cu amar, până la cer strigau, smulgându-şi părul, rupându-şi hainele şi trupurile, încât s-au împlinit cele zise de prorocul Ieremia: ‘Glas în Rama s-a auzit, plângere, tânguire şi ţipet mult. Rahila plângându-şi pe fiii săi şi nu putea să se mângâie, căci nu mai erau'” (Vieţile Sfinţilor). Comunicate noi Institutii publice Politica Stiinta / Cercetare Stiri
Parlamentul ucrainean aprobă suspendarea partidelor politice pro-ruse 3 mai 2022 În total, 330 din cei 450 de deputaţi din Rada Supremă au votat în favoarea proiectului de lege, care fusese introdus în parlamentul unicameral ucrainean la 28 martie, potrivit agenţiei de presă Unian, informează EFE. Legea permite suspendarea activităţii partidelor politice care neagă sau justifică agresiunea rusă împotriva Ucrainei. Preşedintele… Citește mai mult
400 de locuitori din Hostomel, Ucraina, sunt dați dispăruți 6 aprilie 2022 Taras Dumenko a declarat că autorităţile inspectează în prezent subsolurile din zonă, în declaraţii pentru un post de radio local menţionate de Ukraîinska Pravda marţi seara. Au dispărut fără urmă soţul şi fiul unui medic local care au fost răpiţi în urmă cu 12 zile, iar cadavrele unor persoane despre… Citește mai mult
Stiri Biopsia hepatică prin ecoendoscopie: O metodă revoluționară în diagnosticarea bolilor ficatului 14 septembrie 2026 Biopsia hepatică prin ecoendoscopie reprezintă o metodă minim invazivă esențială în diagnosticarea bolilor ficatului, oferind avantaje semnificative față de metodele tradiționale. Citește mai mult