Sărbătoare 29 decembrie. Zi importantă a ortodoxiei: mari sfinți sunt pomeniți în calendar

OrtodoxeSfinţii 14.000 de prunci ucişi din porunca lui Irod; Sf. Cuv. Marcel şi Tadeu

Greco-catoliceSf. prunci ucişi de Irod; Sf. cuv. Marcel Achimitul

Romano-catoliceSs. Thomas Becket, ep. m.; David, rege

Biserica îi pomeneşte în ziua de 29 decembrie pe cei 14.000 de pruncii ucişi de regele Iudeei, Irod I.

Uciderea miilor de copii este relatată de Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei: „Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi a trimis să fie ucişi toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: ‘Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată, căci ei nu mai sunt'”. (Matei 2; 16, 17, 18)

Rama era o cetate mică, construită pe un loc mai înalt în ţinutul seminţiei lui Veniamin, cel de-al 12-lea fiu al patriarhului Iacov. Rahila se socotea a fi chiar Betleemul, pentru că Rahila, soţia patriarhului Iacov şi mama lui Veniamin, era îngropată acolo. Deci după mormântul său, Betleemul luase numele de Rahila, iar când erau omorâţi prunci în Rahila, adică în Betleem, atunci se auzea în cetatea Rama, pentru că nu era departe de Betleem şi se auzea glasul plângerii şi al tânguirii cumplite a mamelor.

Înainte de aceasta, veniseră în Ierusalim magii de la Răsărit, întrebând unde este „regele iudeilor”, căci ei îi văzuseră la Răsărit steaua Lui şi veniseră să I se închine. Irod cel Mare, regele al Iudeii (73 î.Hr. – 4 d.Hr.), s-a tulburat şi împreună cu el tot Ierusalimul. I-a rugat atunci pe magi ca atunci când vor găsi Pruncul în Betleemul Iudeii să îi spună şi lui, pentru ca să I se închine şi el.

Urmărind steaua pe cer, magii au găsit locul unde se afla Pruncul şi Fecioara Maria şi s-au închinat Lui aducându-I daruri împărăteşti: aur, smirnă şi tămâie. Au primit însă înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod cel Mare şi au plecat spre ţara lor pe altă cale. Îngerul Domnului i s-a arătat în vis şi lui Iosif şi i-a spus să fugă în Egipt, împreună cu Pruncul şi mama Sa, pentru că regele căuta copilul să-L omoare.

„Irod, văzând că s-a batjocorit de magi, s-a mâniat foarte. Dar asupra cui s-a mâniat? Pe de o parte asupra magilor care l-au batjocorit, iar pe de alta asupra Împăratului iudeilor cel de curând născut. S-a mâniat asupra magilor, că nu s-au întors la dânsul spre a-i vesti despre Prunc, iar asupra lui Hristos s-a mâniat, temându-se ca să nu-i ia împărăţia. Căci Irod socotea că Hristos voieşte să împărăţească cu împărăţie pământească, neştiind că împărăţia Lui nu este din lumea aceasta. Ce a făcut ticălosul Irod? Neputând nici magilor să le răsplătească pentru că se duseseră, nici pe Hristos să-L ucidă, pentru că nu-L afla, a vărsat mânia sa asupra nevinovaţilor prunci. Ca o fiară cumplită, când se răneşte de cineva şi nu ia seama asupra aceluia care a rănit-o, ci ori ce-i iese înaintea ochilor, aceea răneşte şi rupe ca pe însuşi acela ce ar fi rănit-o. Aşa şi Irod, fiind rănit cu mânia şi neaflând pe aceia prin care s-a rănit, răpea şi omora pe pruncii care cu nimic nu-l mâhniseră. Trimiţând ostaşi înarmaţi ca spre război, a ucis pe toţi pruncii ce erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de la doi ani şi mai jos, după vremea care i se adeverise de la magi”. (Vieţile Sfinţilor)

Au pierit atunci paisprezece mii de prunci, smulşi din braţele mamelor lor şi ucişi de soldaţi.

„Prunci se omorau în multe chipuri. Pe unii îi tăiau cu sabia, pe alţii îi ucideau de piatră şi de zid, pe alţii îi trânteau la pământ şi îi călcau în picioare, pe alţii îi sugrumau cu mâinile, iar pe alţii îi rupeau şi-i despicau; pe unii îi însuliţau şi pe alţii îi tăiau în două. Mamele plângeau cu amar, până la cer strigau, smulgându-şi părul, rupându-şi hainele şi trupurile, încât s-au împlinit cele zise de prorocul Ieremia: ‘Glas în Rama s-a auzit, plângere, tânguire şi ţipet mult. Rahila plângându-şi pe fiii săi şi nu putea să se mângâie, căci nu mai erau'”.