Sărbătoare 3 aprilie, cruce cu roșu în calendarul ortodox – Ce semnifică această zi deosebită

OrtodoxeSf. Cuv. Nichita Mărturisitorul şi IlirieDuminica a 4-a din Post

Greco-catoliceDuminica 4 din Post. Sf. cuv. Nichita Mărturisitorul

Romano-catoliceDuminica a 5-a din Postul MareSs. Alois Scrosoppi, pr.; Sixt I, pp.

Sfântul Cuvios Nichita Mărturisitorul este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 3 aprilie.

S-a născut în Cezareea Bitiniei, din părinţi dreptcredincioşi. Tatăl său se numea Filaret şi s-a făcut monah, după moartea soţiei, mama Sfântului Nichita. Pruncul Nichita a fost lăsat în grija bunicii din partea tatălui.

Sfântul Nichita a trăit în perioada iconoclasmului (un curent eretic care a impus distrugerea icoanelor).

S-a călugărit în Mănăstirea Midichiei, a neadormiţilor, unde era egumen stareţul Nichifor. După şapte ani de vieţuire în mănăstire. a fost silit de egumen să se preoţească şi l-a hirotonit însuşi patriarhul Constantinopolului, Tarasie. Sfântul Tarasie a ocupat scaunul patriarhal al Constantinopolului la rugămintea împărătesei Irina (regentă între anii 780-797; împărăteasă între anii 797-802), deşi era mirean, în dorinţa de a pune capăt tulburărilor iconoclaste şi de a restabili dogma dreptei credinţe.

După hirotonie, Sfântului Nichita i s-a încredinţat toată rânduiala mănăstirii, ca ajutor al cuviosului Nichifor, slăbit de bătrâneţe, căruia i-a urmat la stăreţie.

Lupta împotriva icoanelor, în noul ei val, după moartea împărătesei Irina, a fost deschisă de împăratul Leon Armeanul, în anul 813. Dreptcredincioşii erau prigoniţi, clericii surghiuniţi şi însuşi patriarhul a fost înlocuit cu un om al împăratului, trecut în câteva zile prin toate treptele ierarhiei.

În această perioadă, împreună cu alţi egumeni, Sfântul Nichita a fost închis în temniţă şi, apoi, trimis în surghiun pe o insulă mică, care purta numele Sfintei Muceniţe Glicheria, pentru că acolo se aflau sfintele ei moaşte.

Biserica şi mănăstirea zidite în numele Sfintei Glicheria erau încredinţate de autorităţi unui oarecare Antim. Acel om era atât de rău, viclean, mândru şi nemilostiv, încât locuitorii de acolo îl numeau Caiafă: „Pentru că unora ca acelora se dădeau pe atunci rânduielile mănăstirilor, ca nu întărindu-se stăpânirea mirenească, să răstoarne toate din voia lor” (Vieţile Sfinţilor).

Acestui Antim i se făgăduise o mare răsplată dacă va putea să îl convingă pe Sfântul Nichita să treacă de partea ereticilor. Pentru aceasta îl chinuia mult, închizându-l într-o temniţă foarte strâmtă şi printr-o gaură îi dădea foarte puţină mâncare.

Slăbit de suferinţe şi de bătrâneţe, la sfârşitul prigoanei, Sfântul Nichita nu s-a mai întors la mănăstirea sa, ci a rămas la linişte, într-un schit, de unde s-a mutat la Domnul. (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”)