Sărbătoare 30 ianuarie – Cruce cu roșu în calendarul creștin ortodox Webpress, 30 ianuarie 2023 Sărbătorile zilei: OrtodoxeSfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur; Sf. Sfinţit Mc. Ipolit, episcopul Romei Greco-catoliceSfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Sf. m. papă Hipolit Romano-catoliceSf. Martina, m. Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur sunt sărbătoriţi de Biserică împreună în ziua de 30 ianuarie. În timpul domniei împăratului bizantin Alexios I Comnenul (1081-1118), s-au iscat între credincioşi controverse aprige privind întâietatea unuia sau a altuia dintre cei trei Sfinţi Părinţi ai Bisericii, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Reprezentanţii celor trei facţiuni, care se numeau Ioaniteni, alţii Vasiliteni, iar alţii Grigoriteni, stârneau multe dispute, fiecare susţinând pe câte unul dintre ierarhi în detrimentul celorlalţi doi. Pentru aceea, s-au arătat aceşti sfinţi ierarhi, nu în vis, ci chiar în fiinţă, lui Ioan, mitropolitul cetăţii Evhaitenilor. Şi toţi trei i-au spus că, aşa precum vede, ei sunt la fel în faţa lui Dumnezeu. „Deci, sculându-te, porunceşte acelora care se separă, sfădindu-se, să nu se despartă, luptându-se pentru noi, căci pentru aceasta şi noi ne-am sârguit cât am fost vii, şi după mutarea noastră, ca să împăcăm lumea şi să o aducem într-o unire. Deci, împreunându-ne într-o zi, când ţi se va părea ţie că este de cuviinţă, fă nouă praznic cuviincios”. (Vieţile Sfinţilor) Disputele au fost stinse astfel în chip minunat, ajungându-se la stabilirea unui praznic împreună a celor Trei Sfinţi Ierarhi, ca unii care sunt în egală măsură bineplăcuţi lui Dumnezeu şi deopotrivă de vrednici să fie cinstiţi de credincioşi. În cursul anului bisericesc, pomenirea fiecăruia dintre ei se face pentru Sfântul Vasile la 1 ianuarie, pentru Sfântul Grigorie Teologul la 25 ianuarie, iar pentru Sfântul Ioan Gura de Aur la 13 noiembrie şi la 27 ianuarie. În 30 ianuarie se sărbătoreşte lucrarea lor făcută în folosul Bisericii. Toţi cei trei Sfinţi Ierarhi au trăit în secolul al IV-lea, numit „veacul de aur” al creştinătăţii, s-au născut în familii evlavioase creştine şi au avut parte de o educaţie aleasă. Toţi trei au studiat la cele mai vestite şcoli ale vremii şi au fost ridicaţi prin voia lui Dumnezeu la treapta arhieriei, pentru a răspândi de acolo, cu şi mai multă putere, lumina adevărului dumnezeiesc, dovedindu-se a fi vrednici păstori ai credincioşilor lor. Au fost deopotrivă mari sprijinitori ai săracilor, orfanilor, bolnavilor şi ai tuturor celor aflaţi în suferinţă şi, mai mult decât atât, au luptat, prin cuvânt şi prin scris, pentru lămurirea adevărurilor de credinţă ortodoxă, împotriva rătăcirilor şi a credinţelor deşarte. Au fost mari predicatori şi scriitori bisericeşti, lăsând în urma lor un număr mare de cărţi de învăţătură, alcătuind diverse cântări şi rugăciuni. Sfântul Ierarh Vasile cel Mare şi Sfântul Ioan Gură de Aur au lăsat şi Liturghiile care le poartă numele. Despre Sfântul Ioan Gură de Aur se arată că a întrecut pe toţi filosofii în cuvinte şi mai ales în iscusinţa, înlesnirea şi frumuseţea vorbirii; şi atât de bine a tâlcuit dumnezeiasca Scriptură şi a săvârşit propovăduirea evanghelică, încât, dacă n-ar fi fost acest Sfânt, „ar fi fost de trebuinţă să mai vină încă o dată pe pământ Stăpânul Hristos”. (Vieţile Sfinţilor) Faptele sale bune atât de mult l-au înălţat, încât pe toţi i-a întrecut, fiind izvor al milosteniei şi al dragostei. A trăit 63 de ani, fiind ierarh al Bisericii lui Hristos şase ani. S-a săvârşit în Comane, surghiunit de împărăteasa Eudoxia. Sfântul Vasile cel Mare a întrecut mult în cuvinte, nu numai pe cei din vremea lui, ci şi pe cei vechi; a studiat mult în domeniile ştiinţelor şi filosofiei. A ocupat scaunul arhiepiscopal al mitropoliei Cezareei Capadociei, la vârsta de 37 de ani, şi a păstorit Biserica opt ani; apoi, s-a dus către Domnul, aflat în fruntea arhiepiscopiei sale. Ca întâistătător al scaunului din Cezareea Capadociei, Sfântul Vasile a întemeiat, lângă Cezareea, diferite aşezăminte pentru alinarea suferinţelor celor bolnavi şi nevoiaşi: spitale, azile, ospătării, şcoli şi altele. „Un cartier întreg din Cezareea era destinat pentru această mare operă creştină filantropică de ajutorare a celor lipsiţi şi tratare gratuită a celor bolnavi, cu cheltuiala episcopiei care purta grijă de toate”. („Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”) Sfântul Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu sau Teologul a păstorit Biserica Constantinopolului vreme de 12 ani şi a trăit 80 de ani. Se spune despre Sfântul Grigorie că atunci când s-a făcut patriarh a găsit în cetate numai o biserică a drept-credincioşilor, iar când a părăsit scaunul a lăsat numai una eretică. A mers de la Constantinopol la Arianz, moşia sa, unde, cugetând pururea la Dumnezeu şi făcându-se cu totul strălucită oglindă a Lui, s-a sfârşit cu pace. (surse: vol. „Vieţile Sfinţilor”; „Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, arhim. Cleopa Ilie, 1996; Comunicate noi Stiri
Numeroase situri arheologice din județul Caraș-Severin au mari șanse să ajungă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO 20 septembrie 2022 În zonă se află castre romane, fortificații, tunuri de supraveghere și peste 300 de situri arheologice. Dacă înscrierea va fi aprobată, aceasta poate aduce fonduri 25 de mii de euro pentru promovare și 2,5 milioane de euro pentru restaurare, dar și beneficii pentru atragerea turiștilor. „Înscrierea siturilor de pe teritoriul… Citește mai mult
Florin Cîțu despre remaniere: PNRR trebuie pus în practică, să nu folosim situația din Ucraina drept scuză 21 martie 2022 „Evaluarea nu trebuie să fie nicio surpriză pentru nimeni. Eu am spus întotdeauna că fac o evaluare a miniștrilor, pentru a vedea performanța guvernului. Mă interesează în primul rând miniștrii PNL, dar mă interesează și performanța guvernului. Sunt câteva lucruri la care mă uit. În primul rând, implementarea reformelor din… Citește mai mult
Schimbări cruciale pentru 20 de ani, în toată lumea, din 23 martie – Cele mai fericite zodii după startul lui Pluto în Vărsător 21 martie 202321 martie 2023 Cel mai așteptat tranzit al deceniului începe în mai puțin de 48 de ore. După 15 ani în care Pluto a stat în Capricorn, își schimbă semnul și va provoca modificări majore. Astfel se dă startul unor schimbări fără precedent timp de 20 de ani, anunță astrologii. Pluto este considerată… Citește mai mult