Sărbătoare 5 martie. Ce spune calendarul ortodox despre această zi deosebită pentru credincioși Webpress, 5 martie 2024 Sărbătorile zilei: OrtodoxeSf. Mc. Conon din Isauria şi Conon Grădinarul; Sf. Cuv. Marcu Pustnicul Greco-catoliceSf. cuv. m. Conon Romano-catoliceSs. Luciu I, pp.; Teofil, ep; Adrian din Cezareea, m. Sfântul Mucenic Conon din Isauria este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 5 martie. Sfântul Conon a trăit în primul secol creştin, în timpul Sfinţilor Apostoli, în provincia Isauria din Asia Mică, unde Evanghelia a fost propovăduită de Sfântul Apostol Pavel. A primit credinţa creştină şi a fost botezat în tinereţe. Părinţii săi, Nestor şi Nada, au voit ca el să se căsătorească şi i-au găsit o tânără frumoasă, Ana. După ce s-a făcut această însoţire, Sfântul Conon a hotărât, împreună cu soţia sa, să trăiască în curăţie, ca un frate cu soră. Sfântul Conon a devenit preot şi a adus la religia creştină un mare număr de oameni. I-a convins şi pe părinţii săi să se boteze, tatăl său s-a învrednicit şi cununii muceniceşti, fiind ucis de închinătorii de idoli, cărora se împotrivea, mustrând rătăcirea lor. În acea perioadă a fost trimis în Isauria, de către împăratul Domiţian (81-96), funcţionarul imperial Magnus, care a început persecuţiile împotriva creştinilor. Când a fost prins Sfântul Conon, populaţia s-a revoltat, fiind astfel eliberat. După încă doi ani, acesta a murit în casa sa. * Sfântul Mucenic Conon Grădinarul a trăit în vremea împăratului Decius (249-251) şi era de loc din Nazaretul Galileii. De acolo a venit în cetatea Mandon, a Pamfiliei, şi aici şi-a făcut o grădină în care semăna verdeţuri, agonisindu-şi astfel hrana. A fost omorât pentru că nu a vrut să aducă jertfă idolilor şi L-a mărturisit pe Hristos. I-au fost bătute în picioare piroane de fier şi a fost silit să alerge înaintea caretei guvernatorului până când, slăbind, a căzut în genunchi şi, rugându-se lui Dumnezeu, în mâinile Lui şi-a dat duhul său. (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”) Comunicate noi Stiri
Marine Le Pen ar fi deturnat 600.000 de euro din bani publici – Răsturnare de situație în alegerile din Franța – Scandalul care zguduie scena politică 17 aprilie 2022 Acuzaţia vine din partea biroului european antifraudă, potrivit unui nou raport dezvăluit sâmbătă de site-ul francez de ştiri Mediapart şi predat justiţiei franceze. Parchetul din Paris a confirmat pentru AFP că a primit acest raport pe 11 martie, care în prezent este analizat. „Sunt surprins de sincronicitatea izbitoare a dezvăluirii”… Citește mai mult
Stiri Rusia și Coreea de Nord: O Alianță Strategică în Vreme de Criz 18 septembrie 2026 Relația dintre Rusia și Coreea de Nord s-a intensificat, cu muncitori nord-coreeni implicați în industria dronelor rusești, sfidând sancțiunile internaționale și având implicații globale. Citește mai mult
Stiri Transformarea „Operațiunii Militare” în Război: O Analiză a Declarațiilor Kremlinului și Implicațiile Acesteia 6 iulie 2026 Declarațiile Kremlinului privind transformarea „operațiunii militare” în „război adevărat” reflectă o schimbare semnificativă în retorica oficială și provocările pe care Rusia le întâmpină în conflictul din Ucraina. Citește mai mult