Sărbătoare 8 februarie – Doi sfinți importanți sunt pomeniți în calendarul ortodox Webpress, 8 februarie 2023 Sărbătorile zilei: Sărbătorile zilei de 8 februarie OrtodoxeSf. Mare Mc. Teodor Stratilat; Sf. Proroc Zaharia Greco-catoliceSf. m. Teodor Stratilat; Sf. pf. Zaharia Romano-catoliceSs. Ieronim Emiliani, călug.; Iosefina Bakhita, fc.; Fer. Speranţa a lui Iisus, călug. Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 8 februarie. Sfântul Teodor a trăit în timpul lui Liciniu (308-321), unul din împăraţii romani care au declanşat persecuţii sângeroase împotriva creştinilor. Liciniu a dezlănţuit aceste persecuţii mai ales asupra creştinilor din armată şi a celor care erau modele pentru comunităţile în care trăiau. În timpul său au fost ucişi cei 40 de mucenici în Sevastia şi cei 45 de ostaşi în Nicopolea Armeniei. Au suferit, în acel timp, moarte martirică o seamă dintre cei mai înalţi demnitari ai săi. Aşadar, pretutindeni fiind căutaţi cu mare zel creştinii cunoscuţi pentru credinţa lor, împăratul, care atunci era în Nicomidia, a fost înştiinţat şi despre Sfântul Teodor Stratilat, un tânăr comandant, că este creştin şi pe mulţi îi întorcea la Hristos. Sfântului Teodor Stratilat, având gradul de general (stratilat), i se încredinţase spre guvernare cetatea Heracleea, lângă Marea Neagră. Liciniu a aflat despre Teodor că nu numai că se îndepărtase de cinstirea zeilor, dar propovăduia şi credinţa în Hristos şi îi îndemna pe toţi să se lepede de închinarea la idoli. Pentru purtarea acestui tânăr demnitar, împăratul s-a mâhnit mult şi a trimis trupe să fie adus în Nicomidia, unde se afla, hotărât să-l cerceteze el însuşi. Numai că Teodor a dorit să mărturisească credinţa creştină în cetatea sa, ca acel loc să fie sfinţit cu sângele său vărsat pentru Hristos. Iar prin mărturisirea şi bărbăteasca sa nevoinţă să întărească şi pe alţii în sfânta credinţă. Aşa că l-a chemat el însuşi pe împărat, împreună cu toată curtea sa, în cetatea de la Marea Neagră, iar în suita lor să aducă şi statuile cele mari ale zeilor, pentru ca „să întăreşti dreapta credinţă către zei, aducându-le jertfă cu noi, înaintea a tot poporul. Pentru că, văzându-ne poporul că ne închinăm zeilor celor mari, toţi ne vor urma şi se vor întări în părinteasca credinţă”. (Vieţile Sfinţilor) Liciniu, bucuros de nesperata întoarcere a voievodului său, a mers în Heracleea. Tânărul comandant, auzind că suita împărătească se apropie de cetate, „a intrat în camera sa de rugăciune, cea mai din lăuntru şi s-a rugat cu plângere, zicând: ‘Doamne Dumnezeule atotputernic, Care nu părăseşti pe toţi cei ce nădăjduiesc în Tine şi îi aperi, fii milostiv şi mă păzeşte de înşelăciunea vrăjmaşului, prin a Ta apărare, ca să nu cad înaintea potrivnicilor mei şi să nu se bucure vrăjmaşul meu de mine. Fii cu mine, Mântuitorule, în nevoinţa mea în care doresc să intru, pentru numele Tău cel sfânt. Tu mă întăreşte, ca să rabd pentru Tine cu bărbăţie, până la sânge şi să-mi pun sufletul pentru dragostea Ta, precum şi Tu, iubindu-ne, Ţi-ai dat pe cruce sufletul pentru noi'”. (Vieţile Sfinţilor) Aşa rugându-se, Sfântul Teodor cu lacrimi şi-a spălat faţa, apoi, îmbrăcându-se luminos, a ieşit cu oastea sa şi cu cetăţenii în întâmpinarea împăratului, care primind cu mare dragoste pe Sfântul Teodor, l-a sărutat şi i-a zis: „Bucură-te şi tu, preafrumosule tânăr, viteazule ostaş, slăvitule stratilat, luminatule ca soarele, păzitorule înţelept al legilor părinteşti, vrednicule de diademă, pentru că ţi se cade să fii împărat după mine”. (Vieţile Sfinţilor) „Şi, vorbind amândoi multe lucruri vesele, au intrat în cetate cu timpane şi trâmbiţe, dănţuind şi veselindu-se”. (Vieţile Sfinţilor) La cererea sa, Sfântul Teodor a primit îngăduinţa să ducă idolii de aur acasă la el, spre a-i cinsti, după datină. Ajuns acasă, Sfântul Teodor a sfărâmat idolii în bucăţi şi i-a împărţit la săraci. Maxenţiu sutaşul a spus împăratului, că a văzut capul de aur al zeiţei Artemida, zeiţa care-i fusese dată Sfântului Teodor, că acum era purtat de un sărac. Acesta, fiind întrebat, a mărturisit că l-a primit de la Teodor Stratilat. Împăratul auzind de o faptă ca aceasta, a rămas mut de mânie. Deci, poruncind slujitorilor, Sfântul Teodor a fost prins şi adus înaintea sa. Şi, mărturisind el că toate cele spuse de sutaş sunt adevărate, a fost osândit la chinuri grele. A îndurat cu credinţă şi cu bărbăţie toate chinurile; şi pătimind, neîncetat propovăduia credinţa în Hristos. Deci, împăratul, văzând că nu poate să-l întoarcă la zadarnica cinstire a idolilor, a poruncit să i se taie capul şi, astfel, s-a săvârşit. Sfintele sale moaşte au fost îngropate în cetatea de naştere, Evhaita. * Sfântul Proroc Zaharia este unul dintre prorocii mici ai Vechiului Testament. Născut în robie, Prorocul Zaharia era preot când a venit din Babilon în Ţara Sfântă. A prorocit despre prădarea Ierusalimului, despre sfârşitul lui şi despre începutul şi sfârşitul neamurilor. (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”) Comunicate noi Stiri
Stiri Ucraina și Kazahstan: Oportunitatea păcii în fața provocărilor geopolitice 27 iulie 2026 Analiza propunerii lui Tokayev de a îngheța conflictul din Ucraina și reacțiile acesteia în contextul geopolitic actual. Citește mai mult
Armata Română cumpără avioane de luptă în plin val de războaie – Cea mai scumpă achiziție din istoria țării 25 octombrie 2023 Comisiile pentru apărare ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat vot favorabil, cu unanimitate de voturi „pentru”, la solicitarea ministrului Apărării Naţionale privind aprobarea prealabilă pentru iniţierea de către MApN, prin Direcţia generală pentru armamente, a proceduri de atribuire a acordurilor aferente achiziţiei a 32 de avioane F-35, în cadrul… Citește mai mult
Stiri Impactul alertelor de drone asupra turismului din Delta Dunării: O analiză a declarațiilor primarului din Tulcea 17 mai 2026 Primarul din Tulcea, Ștefan Ilie, atrage atenția asupra impactului negativ al alertelor de drone asupra turismului din Delta Dunării, în contextul conflictului din Ucraina. Citește mai mult