Scăderi importante de producție și vânzări pentru Nissan Webpress, 31 decembrie 2022 Nissan va încheia anul cu scăderi atât din punct de vedere al producției, cât și din cel al vânzărilor, având în vedere situația raportată de companie pentru primele 11 luni ale anului. Rezultatul producției din luna noiembrie a fost unul foarte slab și a condus la un declin pe întreg anul de aproape 8 procente. Nissan a înregistrat o scădere a producției de autovehicule în luna noiembrie de 22,8%, la un volum total de 248.961 unități, în special din cauza declinului major în uzinele din afara Japoniei, unde volumul de 192.348, adică cea mai mare parte a activităților de producție ale mărcii, au reprezentat o frânare de 32 de procente comparativ cu noiembrie 2021. Printre cauze se numără atât scăderile foarte mari din China, de aproape 60%, dar și închiderea uzinei din Spania, unde era produs modelul Navara. La finalul celor 11 luni care au trecut din acest an, Nissan a acumulat un declin al producției de 7,7% față de anul trecut, cu un volum total produs de 3 milioane de vehicule. Cea mai mare parte a producției, cea din afara Japoniei, a însemnat un volum de 2,5 milioane de vehicule, corespunzător unei scăderi de 10,1%. În acest moment, marca japoneză a ajuns la un nivel mai mic cu aproape 40% față de perioada de glorie, sub conducerea lui Carlos Ghosn. De atunci, marca a suferit o restructurare și o regândire a business-ului pe principii de profit, nu de volum, ceea ce însemnat și închiderea parțială sau totală a unor facilități de producție. Vânzările Nissan din noiembrie au o situație și mai gravă, din punct de vedere statistic. Cu numai 227.279 de unități livrate la nivel global, marca a raportat o scădere de 26,1% față de noiembrie 2021, cauzele fiind multiple: scăderile din prima parte a anului din China, ieșirea de pe piața din Rusia, la care se adaugă alte scăderi. În total, în afara Japoniei, volumul vândut a scăzut cu aproape 30%, la numai 190.337 de unități. Și în Europa, Nissan continuă să raporteze scăderi ale livrărilor, influențate atât de criza de semiconductori, cât și de scăderea cererii. În noiembrie, cele 24.976 de vehicule livrate a însemnat o scădere de 16,6% față de anul anterior. Pe întreg intervalul ianuarie – noiembrie, Nissan a acumulat o scădere de 20,5% a vânzărilor, la nivel global, cu 2,9 milioane de unități, pierderea fiind de aproape 800.000 de unități raportat la intervalul similar din 2021. Cele mai mari scăderi sunt cele de pe piețele externe, care au condus la o scădere de 22,8%, corespunzător unui volum de 2,5 milioane de autovehicule vândute. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Cele 6 greșeli grave pe care le fac frecvent credincioșii atunci când spun o rugăciune. E mare păcat 21 septembrie 2023 Tratarea rugăciunii ca pe o listă de dorințe: Mulți oameni se roagă doar atunci când au nevoie de ceva sau când doresc ca o anumită situație să se schimbe în favoarea lor. Deși este perfect normal să ceri ajutor în momente de nevoie, rugăciunea nu ar trebui să se limiteze… Citește mai mult
Instanța a decis: închisoare PE VIAȚĂ pentru autorul dublei crime din Mihăieşti 20 februarie 2022 O dublă crimă produsă în județul Argeș a șocat întreaga țară în primăvara anului trecut. O femeie şi fiul său de 15 ani, erau ucişi de fostul ei concubin într-o zi de duminică, în curtea unei biserici din comuna argeșeană Mihăieşti. Criminalul, fostul iubit al femeii, i-a pândit și i-a… Citește mai mult
Elena Lasconi a MINȚIT că a participat la referendumul pentru familia tradițională – DOVADA 7 noiembrie 2023 Pe 26 mai 2019, cu ocazia alegerilor europarlamentare, Elena Lasconi a publicat pe Facebook și pe Instagram o poză în care apare cu buletinul plin de timbrele aplicate cu ocazia votului. Pe documentul primarului se regăsesc voturile pentru alegerile locale și parlamentare din 2016 și timbrul de la alegerile europarlamentare…. Citește mai mult