Scandal de proporții în Statele Unite. Curtea Supremă, suspectată că ar pregăti anularea DREPTULUI la AVORT Webpress, 3 mai 2022 Într-un articol care trimite o undă de şoc la Washington, publicaţia Politico a anunțat că a intrat în posesia unui draft al unei hotărâri majoritare redactat de judecătorul conservator Samuel Alito şi datat 10 februarie, potrivit AFP, relatează Agerpres. Potrivit variantei preliminarii a hotărârii, decizia istorică din 1973, prin care s-a stabilit că Constituţia americană protejează dreptul femeilor la avort, a fost „complet lipsită de fundament de la început”. La finalul textului de 98 de pagini, judecătorul consideră că deciai din 1973 trebuie anulată. „Considerăm că Roe vs. Wade trebuie anulată”, scrie Samuel Alito în document, intitulat „Avizul Curţii” şi publicat pe site-ul Politico. „Avortul constituie o chestiune morală profundă”, afirmă Alito. „Constituţia nu le interzice cetăţenilor din fiecare stat să reglementeze sau să interzică avortul”, în opinia sa. „Concluzia ineluctabilă este că dreptul la avort nu este profund înrădăcinat în istoria şi tradiţiile naţiunii”, a adăugat el. Potrivit judecătorului, acest drept „nu este protejat de nicio dispoziţie din Constituţie”. Dacă această concluzie va fi reţinută de Înalta Curte, atunci SUA ar reveni la situaţia care era în vigoare înainte de 1973, când fiecare stat era liber să interzică sau să autorizeze avorturile. „Să fie clar: este un draft. Este scandalos, fără precedent, dar nu este final: avortul rămâne dreptul vostru şi este încă legal”, a scris pe Twitter organizaţia Planned Parenthood, care gestionează numeroase clinici care practică avorturi. SCURGERE DE INFORMAȚII FĂRĂ PRECEDENT. CLASA POLITICĂ AMERCIANĂ, PROFUND DIVIZATĂ Publicarea documentului a stârnit și o vie dispută privind nivelul de la care s-ar fi produs scurgerea de informații. „Sunt aproape sigur că nu a mai avut loc niciodată o astfel de scurgere de informaţii” la Curtea Supremă, a comentat pe Twitter juristul Neal Katyal, care a pledat în mai multe rânduri în numele administraţiei lui Barack Obama în faţa înaltei instanţe. În opinia sa, sunt „mai multe semne” care indică faptul că documentul este real. Curtea Supremă a refuzat să răspundă unei solicitări a AFP de a face un comentariu. Divizată, clasa politică a reacţionat de asemenea puternic la articolul din Politico. Mai mulţi aleşi democraţi au spus că el confirmă „urgenţa” de a introduce în lege dreptul la avort. Un astfel de demers a existat, dar a fost blocat de republicani. De altfel, aceștia au salutat intenţia de anulare a deciziei privind avortul. „Este cea mai bună şi cea mai importantă veste din viaţa noastră”, a comentat Marjorie Taylor Green, membră a Camerei Reprezentanţilor, în timp ce colegul său Josh Hawley a cerut Curţii să publice „imediat” hotărârea. Comunicate noi Stiri
Cutremur însemnat, marți după-amiază. Activitate seismică intensă 18 octombrie 2022 În ziua de 18 octombrie, la ora 13:27:25 (ora locală a României), s-a produs în Vestul Turciei un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.3, la adâncimea de 10km. Seismul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 58km S de Karabaglar, 60km V de Aydin, 62km S de Izmir, 88km S de Manisa, 166km V de Merkezefendi, 170km… Citește mai mult
Premierul Ciucă: Ministerul Sănătății va lua toate măsurile pentru ca programele spitalelor regionale de la Cluj, Iaşi şi Craiova să înceapă practic, în teren 9 martie 2023 ”O altă decizie importantă în şedinţa de astăzi vizează domeniul sănătăţii. Ştim cu toţii, sănătatea reprezintă o prioritate pentru noi toţi. Ştim, de asemenea, că investiţiile în sănătate, practic, înseamnă investiţii în beneficiul cetăţenilor şi prin sumele pe care le avem alocate din fonduri europene, vom reuşi ca prin decizia… Citește mai mult
Stiri Burnout-ul: O Suferință Tăcută care Împietrește Emoțional 24 august 2026 Burnout-ul este o problemă complexă ce afectează milioane de oameni, având implicații profunde asupra sănătății mentale și relațiilor interumane. Citește mai mult