Skip to content
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

  • Acasa
  • Cookies
  • Servicii
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

Scandal la o maternitate din Bacău – O gravidă, la un pas de bătaie cu o asistentă

Webpress, 17 noiembrie 202231 martie 2026

Scandal la o maternitate din Bacău, după ce o gravidă a refuzat internarea. O doctoriță a filmat reacția nervoasă a pacientei și a distribuit imaginile pe Facebook.

O femeie însărcinată susţine că medicii au ţinut-o ore în şir în sala de aşteptare şi nu i-au dat voie să plece acasă.

Nervoasă, gravida a înjurat şi jignit cadrele medicale.

Întregul scandal a fost filmat de o doctoriţă, iar imaginile au fost postate pe Facebook.

”Pacientă venită la 6 dimineața, internată în urgență, cu sarcină in pericol… la toate încercările medicilor de a-i explica că nu e bine să plece fără investigații și tratament a refuzat!

Pe lângă refuz, ne-am trezit și cu o avalanșă de injurii! Oare asta meritam pentru cele 24 ore de muncă în gardă și efortul depus ca să fie bine?”, a scris pe Facebook, în descrierea clipului video, dr. Raluca Grigoriu, șefă de secție la Maternitatea Bacău.

Comisia de Etică a SJU Bacău a fost sesizată și va începe o anchetă.

”Se va face o anchetă. Va fi instituită Comisia de Etică a SJU Bacău, pentru investigarea cazului și se vor lua măsuri”, a declarat dr. Adina Lupu, directoarea medicală a SJU Bacău.

Dr. Grigoriu are deja la activ o sancțiune din partea Colegiului Medicilor Bacău, potrivit ziaruldebacau.ro.

Aceasta a explicat apoi și care a fost motivul pentru care a decis să filmeze pacienta și să publice apoi imaginile pe Facebook.

”Așa cum noi medicii suntem comentați pe diferite pagini că suntem buni sau răi, așa trebuie să înțelegeți că postarea este un mod de a înțelege că și noi medicii avem dreptul de a ne alege pacientele și se văd exact criteriile.

Deontologic era dacă se spunea ceva legat de problema medicală; că se postează o reacție mizerabilă în spital public cu medici, asistente și alte paciente nu e decât un semnal de alarmă la noua generație care lasă mult de dorit!

Deja sunt presiuni de a șterge postarea. O voi șterge. Cine a avut de văzut a văzut”, a spus dr. Raluca Grigoriu.

”Această pacientă sunt eu. Am fost tratată ca o cârpa de când am ajuns cu salvarea, cu dureri foarte mari de abdomen și rinichi. Plângeam și rugam să mă ajute, să nu mă mai țină pe un scaun de plastic în sala de așteptare. După ce s-a completat fișa de internare, am fost dusă către o cameră în care mi s-au dat o pereche de papuci de hotel MIZERABILI și un halat, cel de pe mine.

Mi s-a făcut o ecografie în care mi s-a spus că sarcina este în regulă, posibil să am o infecție urinară. Am spus încă de atunci că voi vrea să plec acasă pe semnătură și pot lua tratamentul recomandat acasă.

Din prima am văzut reticență din partea tuturor la decizia mea, dar am explicat că știu că pot pleca cu o declarație pe propria răspundere și asta a fost alegerea mea de om liber.

Faptul că am primit o fiolă de No-Spa și o perfuzie pentru a mă pune pe picioare, este cu siguranță DECONTAT de toate taxele și impozitele plătite lunar la stat către sănătate din salariul și munca mea. Deși, dacă am două vizite pe an la spital, este mult.

După ce s-a terminat perfuzia, am fost mutată într-un salon cu mai multe mămici și mi s-a spus că va trebui sa rămân 1-2 zile. Am spus din nou că refuz și că vreau să merg acasă, luând tratamentul acasă.

Mi s-a spus că se va vorbi cu doctorul prezent (cel de dimineață își terminase tura) și vom vedea…

Ulterior mi s-a mai dat o probă de urină de făcut, iar când am dus în cabinetul unde erau doamnele asistente, am întrebat-o pe doamna care s-a ocupat de mine dacă a reușit să vorbească cu doctorul și că vreau să completez formularul de ieșit pe semnătura.

M-am oferit să-i dau eu formularul pentru că părea că nu știe despre ce formular vorbesc.

Atunci s-a întors cu fața la mine doamna Grigoriu, cu care nu am avut nicio tangență până în secunda respectivă, să-mi spună că sunt o MUCOASĂ și o NESIMȚITĂ și că de ce tot vreau să plec, că o fac proastă pe colega ei dacă spun că nu știe de acel formular.

Eu nu am adus injurii nimănui, (concluziile au fost trase de doamna, nu am spus eu vreodată acest cuvânt, în schimb eu da, am fost jignită) doar spuneam de ce sunt atât de hotărâtă să plec, pentru că nu am de ce să stau într-un loc unde sunt tratată că o cârpă.

Vorbiți de corectitudine? Și de bun simt? Eventual de etică? Veniți în maternități să vedeți câtă etică este în discuțiile tuturor despre tarife să fii băgat în seama măcar… (ultima discuție auzită de mine în maniera asta, chiar azi).

Sau să fiți întrebată de ce am venit în acest spital dacă nu sunt mulțumită și dată viitoare să aleg altă unitate. Pe banii mei deja plătiți la stat!!!Eu sunt cea care a fost jignită pentru că am cerut pe propria mea răspundere să plec dintr-o clădire de stat.

Eu nu v-am jignit colegele, dar nici acordul să mă filmați sau să mă postați nu l-am dat, cu atât mai mult să mă denigrați într-o astfel de ipostază în care oricine din noi este vulnerabil, în durere… Poate că sunteți în alte circumstanțe medici cu adevărat, în cazul meu, nu asta am văzut.

Nu e vorba de niște analize sau o pastilă. E vorba de omenie, de un cod etic pe care tot cadrul medical ar trebui să-l știe și să-l respecte mereu…

Ca un mic răspuns pentru multe persoane care nu mă cunosc sau care nici măcar nu știu toată discuția, nu doar finalul din această filmare, nu sunt nici drogată, nici inconștientă, nici băută sau mai știu eu ce.

Sunt un cetățean român, cu drepturi, care repet, nu a folosit injurii, ci mie mi-au fost aduse injurii. Ori dacă afirmația “am fost tratată că o cârpă” rezultă injurii către ceilalți, înseamnă că trebuie să mai învăț o dată sensul limbii române.

Aștept să ștergeți postarea, pentru că indiferent de situație, NU ESTE PROFESIONAL CE AȚI FĂCUT! O zi senină tuturor!”, a transmis pacienta, tot într-o postare pe Facebook.

Monden / Lifestyle Stiri

Navigare în articole

Știrea precedentă
Următoarea știre

Articole similare

Românii pot beneficia de încă un pachet de sănătate – Anunțul CNAS despre analize gratuite

19 noiembrie 2023

Strategia României pentru Sănătate începe să se alinieze la cea Europeană, începând să pună accesul pe prevenție, iar o dată cu acest lucru există și mai multe beneficii. „Din acest an, pachetul de servicii medicale s-a reconfigurat un pic, punându-se mai mare accent pe prevenție. Medicul discută cu dumneavoastră despre stilul…

Citește mai mult

Scandal uriaș la Luduș: în mâinile cui a ajuns fabrica de zahăr. Pericol uriaș pentru angajați

4 februarie 2023

La începutul anului trecut, producătorul francez de zahăr Tereos anunța că este în consultare cu sindicatul pentru că intenționează să oprească activitatea fabricii de la Luduș din cauza datoriilor uriașe acumulate. La începutul lunii mai, Ministerul Agriculturii a fost mandatat să negocieze salvarea fabricii, fără rezultat însă. Astfel, în luna…

Citește mai mult

Imagini șocante de la accidentul de motocicletă din Alba: un arhitect, ucis de un utilaj forestier. TAF-ul a ieșit în drum la indicațiile unui alt șofer

16 august 2023

Pe imaginile făcute publice se observă cum utilajul folosit pentru activități de exploatare a lemnului (TAF) iese de pe un drum secundar, iar motocicleta intră în plin în lama acestuia. O mare responsabilitate în producerea accidentului o poartă altă persoană, aflată pe partea cealaltă a drumului, care îi face semn…

Citește mai mult

Știri de ultimă oră

Categorii știri

  • Administratie publica (1.014)
  • Afaceri / Comert (816)
  • Arhitectura / Design (89)
  • Arta / Divertisment (365)
  • Auto / Moto (1.462)
  • Banci / Asigurari (6.015)
  • Comunicate noi (54.433)
  • Comunicate top (18)
  • Educatie / Cultura (370)
  • Finante / Contabilitate (1.768)
  • Horoscop 2023 (1.209)
  • Industrie / Tehnologie (256)
  • Institutii publice (3.284)
  • Internet (283)
  • IT / Comunicatii (193)
  • Logistica / Transport (1.439)
  • Magazine online (81)
  • Media / Publicitate (294)
  • Monden / Lifestyle (2.570)
  • Politica (4.518)
  • Resurse umane (178)
  • Sanatate (455)
  • Sport (450)
  • Stiinta / Cercetare (547)
  • Stiri (53.815)
  • Turism (48)

Site-uri utile

  • Coloring pages
  • Digital wallet
  • Implant dentar Bucuresti
  • Taxi Heathrow

Știri zilnice online din surse sigure

Fiți la curent cu ultimele știri zilnice pe scurt. Alegeți o sursă de informare corectă și sigură. Comunicate.info, organizație neguvernamentală independentă, neafiliată politic și apolitică.

Comunicatele de presă, sursele de știri, informațiile economice și social-politice sunt preluate zilnic din presa scrisă din România și sunt publicate ca știri de ultimă oră, știri zilnice, știri pe scurt, cu caracter și în scop informativ pentru toți cititorii noștrii.
©2026 ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ www.comunicate.info