Scandalagiu din Vaslui potolit de polițiști focuri de armă, după ce și-a lovit, cu toporul în cap, ambii părinți Webpress, 24 noiembrie 2022 La fața locului a fost trimisă o ambulanță pregătită să preia pacientul și să-l transporte la secția Psihiatrie a Spitalului Județean Vaslui. Numai că ambulanțierii s-au trezit înjurați și chiar agresați de bărbatul de 33 de ani astfel că au fost nevoiți să se retragă și să cheme, în ajutor, un echipaj de poliție. Nici la vederea oamenilor în uniformă bărbatul nu s-a potolit și a continuat să înjure și să sară la bătaie. Mai mult, în momentul în care oamenii legii au păstruns în locuință, pe un pat, i-au descoperit pe ambii părinți ai bărbatului agresiv plini de sânge și inconștienți. Se pare că, supărat că tatăl a cerut ajutor, scandalagiul a vrut să se răzbune și a vrut să-i ucidă pe amândoi. A pus mâna pe un topor și i-a lovit în cap. Polițiștii au încercat, din nou, să-l potolească dar nu au reușit astfel că s-au văzut nevoiți să folosească arma din dotare și au tras un foc de avertisment în aer. Nici acest lucru nu a avut efect asupra scandalagiului astfel că polițiștii au fost nevoiți să tragă în plin, rănindu-l. La fața locului au fost solicitate mai multe ambulanțe din cadrul ISU și SAJ Vaslui. Atât agresorul cât și părinții acestuia au primit îngrijiri medicale la fața locului și apoi au fost transportați la spital. Agresorul prezintă o plagă împușcată la nivelul unei gambe. Mama acestuia a fost lovită cu toporul în cap și este în comă superficială. Cel mai grav este tatăl agresorului. Bărbatul prezintă un traumatism craniocerebral prin lovitură de topor și este în comă profundă. „Astăzi, 23 noiembrie 2022, ora 21:40, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată de către un asistent medical cu privire la faptul că, în urma unei intervenții în localitatea Protopopești, comuna Tăcuta, Județul Vaslui, au fost depistate 2 persoane ce prezintă plăgi înjunghiate și un bărbat ce se manifesta agresiv. Patrula de ordine publică deplasată în temeiul sesizării a identificat un bărbat în vârstă de 33 de ani, fiul celor două persoane depistate în vârstă de 64, respectiv 58 de ani, care manifesta un comportament agresiv și a amenințat membrii patrulei de intervenție cu un topor. În cauză au fost efectuate mai multe focuri de armă, de avertisment, în plan vertical cu pistolul din dotare, ulterior fiind efectuate focuri de armă spre zona picioarelor, respectiv a abdomenului bărbatului. La fața locului s-a deplasat o echipă operativă complexă de cercetare și un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, pentru a stabili împrejurările faptelor sesizate și dispunerea măsurilor legale”, se arată în comunicatul poliției. Comunicate noi Stiri
MApN anunță o nouă campanie de recrutare a rezerviștilor. Cu cât au crescut soldele 13 mai 2022 Cei interesaţi vor fi informaţi, la centrul militar zonal, judeţean sau de sector de care aparțin, cu privire la avantajele îndeplinirii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, etapele procesului de recrutare şi selecţie, unitatea sanitară militară unde urmează să susţină examinarea medicală, precum şi la unitatea militară sau centrul… Citește mai mult
Stiri Reflecții asupra evenimentelor semnificative din 16 mai: O privire istorică și contemporană 16 mai 2026 Pe 16 mai s-au desfășurat evenimente istorice semnificative care au influențat cultura, politica și relațiile internaționale. Analizăm impactul acestora. Citește mai mult
Lovitură DNA: Un deputat, trimis în judecată pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene 5 ianuarie 2023 Potrivit unui comunicat al DNA, Plăiaşu este acuzat de săvârşirea infracţiunii de instigare la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată. În acelaşi dosar, instrumentat de Serviciul Teritorial… Citește mai mult