Schimb de 90 prizonieri între Ucraina şi Rusia – 2 copii ucraineni deportați au revenit acasă – Imagini emoționante Webpress, 6 iulie 20237 iulie 2023 A fost anunțat un nou schimb de prizonieri între între Rusia și Ucraina. Autorităţile din Rusia şi Ucraina au anunţat, joi, un nou schimb de prizonieri, care implică repatrierea a 90 de militari şi civili ai ambelor părţi, 45 de fiecare parte. Andrii Iermak, şeful Cancelariei prezidenţiale de la Kiev, a declarat că armata rusă a transferat în Ucraina 45 de prizonieri ucraineni – militari, membri ai Gărzii Naţionale şi civili. „Avem veşti bune. Am reuşit să readucem acasă din captivitate 45 de luptători din cadrul Forţelor Armate, din cadrul Gărzii Naţionale, din cadrul Serviciului de Stat pentru Protecţia Frontierelor şi doi civili”, a afirmat Andrii Iermak. La rândul său, Ministerul Apărării de la Moscova a confirmat că Ucraina a eliberat 45 de militari ruşi, „inclusiv doi ofițeri, 41 de soldați, un sergent, un angajat civil al Azovstal și un apărător voluntar din Herson”, a scris Iermak pe Telegram. „Pe 6 iulie, ca rezultat al procesului de negocieri, 45 de militari ruşi au fost repatriaţi de pe teritoriul aflat sub controlul regimului de la Kiev”, a transmis Ministerul rus al Apărării. Prizonierii ruşi au fost preluaţi din Ucraina de un avion special. „Toţi prizonierii eliberaţi vor beneficia de asistenţă medicală şi consiliere psihologică”, a subliniat Ministerul rus al Apărării. Rusia şi Ucraina efectuează în fiecare lună schimburi de prizonieri. Un moment emoționant la schimbul de prizonieri – au fost returnați și 2 copii luați cu forța în Rusia De asemenea, Moscova a anunţat că doi copii ucraineni au fost transferaţi familiilor. Este vorba de Renat, în vârstă de 6 ani, și Varvara, în vârstă de 10 ani. „Mama lor, un medic militar, a fost eliberată în timpul schimbului mare din octombrie 2022. Ea și soțul ei așteptau de multă vreme întoarcerea copiilor lor”, a transmis Andrii Iermak, şeful Cancelariei prezidenţiale de la Kiev. Administraţia de la Kiev a acuzat și acuză Moscova că ar fi transferat cu forţa în Rusia mii de copii din zonele ocupate din sud-estul Ucrainei. În acest caz, Curtea Penală Internaţională a emis mandate de arestare deja pe numele preşedintelui rus, Vladimir Putin, şi al comisarului rus pentru Protecţia Copiilor, Maria Lvova-Belova. Curtea Penală Internațională a anunțat pe 17 martie 2023 că a emis mandat de arestare pentru PUTIN, acuzându-l de crime de război în Ucraina. CPI l-a acuzat pe Putin că este responsabil pentru crimele de război comise de trupele sale în Ucraina. Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pentru președintele rus Vladimir Putin și pentru oficialul rus Maria Alekseyevna Lvova-Belova, comisarul pentru drepturile copilului din Rusia, acuzațiile principalele fiind pentru presupusul plan de deportare a copiilor ucraineni în Rusia. Comunicate noi Politica Stiri
Stiri Incidentele de securitate la aeroportul din Leipzig: O privire detaliată asupra riscurilor și implicațiilor 18 octombrie 2026 Aeroportul din Leipzig/Halle a fost recent afectat de un incident de securitate, generând îngrijorări asupra măsurilor de protecție și a implicațiilor geopolitice. Citește mai mult
Sărbătoare 7 iulie – Cruce cu negru în calendarul ortodox – Cinci sfinți sunt pomeniți astăzi 7 iulie 2023 Sfânta Mare Muceniță Chiriachi Sfânta Mare Muceniță Chiriachi este cea mai cunoscută dintre sfinții pomeniți în ziua de 7 iulie. Ea s-a născut în Nicomidia, într-o familie creștină și bogată, părinții săi fiind Dorotei și Eusebia. A fost numită Chiriachi, care înseamnă „duminică” în limba greacă, pentru că s-a născut… Citește mai mult
Politico: „Trump și Putin împart deja Ucraina la cină. Și nu există niciun semn că Europa nu este în meniu ca desert“ 7 martie 2025 Belgienii au descris cel mai bine situația: „Dacă nu ești la masă, ești în meniu”, a declarat Bart De Wever, prim-ministrul belgian. Donald Trump și Vladimir Putin împart deja Ucraina la cină. Și nu există niciun semn că Europa nu este în meniu ca desert, notează site-ul Politico. Joi, pe… Citește mai mult