Schimbare radicală la examenul auto. Ce se întâmplă cu proba de la sală Webpress, 13 februarie 2024 Propunerea legislativă modifică şi completează Ordonanţa de Urgenţă nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Actul normativ vizează reducerea timpilor de aşteptare de la promovarea examenului teoretic până la participarea la examenul practic de obţinere a permisului de conducere şi oferirea posibilităţii candidaţilor la obţinerea permisului de conducere de a participa la examenele teoretice oriunde în ţară, se precizează în expunerea de motive a proiectului. „Persoanele care solicită participarea la examen pentru proba practică în vederea obţinerii permisului de conducere sau a unor noi categorii trebuie să fie apte din punct de vedere medical, potrivit legii, să facă dovada pregătirii practice prin cursuri organizate de unităţi autorizate şi că a fost declarat „admis” de către autoritatea competentă la proba teoretică de verificare a cunoştinţelor”, prevede actul normativ. Această modificare va permite candidaţilor pentru obţinerea permisului de conducere sau a unor noi categorii ori subcategorii ale acestuia să depună dosarul complet la autoritatea competentă pe raza căreia solicitanţii îşi au domiciliul ori reşedinţa, se arată în raportul comisiei de specialitate. De asemenea, proiectul mai stabileşte că „pregătirea teoretică şi practică în vederea obţinerii permisului de conducere va fi organizată pe module şi va fi recunoscută reciproc de unităţile autorizate cu atribuţii în domeniu”. Conform motivării comisiei, această modificare va permite unităţilor autorizate cu atribuţii în domeniu organizarea mai bună a activităţii de pregătire a candidaţilor pentru obţinerea permisului de conducere. „Proba teoretică de verificare a cunoştinţelor pentru obţinerea permisului de conducere se poate susţine la orice autoritate competentă de pe teritoriul României cu respectarea condiţiilor de vârstă, potrivit legii. Proba practică pentru obţinerea permisului de conducere şi eliberarea acestuia se realizează de către autoritatea competentă pe raza căreia solicitanţii îşi au domiciliul ori reşedinţa sau, în cazul celor aflaţi la studii în România de cel puţin 6 luni, de către autoritatea competentă pe raza căreia se află adresa unde locuiesc”, mai prevede actul normativ. „Prin această modificare se va permite ca examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere să fie dat oriunde în ţară şi astfel se vor reduce timpii de aşteptare a candidaţilor de a deveni conducători auto”, se mai motivează în raportul comisiei de specialitate. Examenul practic pentru obţinerea permisului de conducere va rămâne să fie dat în condiţiile actuale, deoarece acum autorităţile competente din domeniu nu au posibilităţi tehnice să poată să fie dat oriunde în ţară, se mai menţionează în raport. Camera Deputaţilor este for decizional. Comunicate noi Stiri
Inundații în Vâlcea: Apa a intrat în curţile oamenilor – Două autoutilitare au rămas blocate 2 iulie 2023 Inundații în Vâlcea: Apa a intrat în curţile oamenilor. Ploile abundente căzute duminică seară au provocat inundaţii în unele zone din judeţul Vâlcea. La Drăgăşani, pe strada Tudor Vladimirescu două autoutilitare au rămas blocate în apă, pe un drum care trece pe sub un pod de cale ferată. Cei doi… Citește mai mult
Stiri Nouă persoane reținute în Constanța pentru înșelăciuni prin metoda „Accidentul”: O analiză a impactului și implicațiilor sociale 12 august 2026 Nouă persoane reținute în Constanța pentru înșelăciuni prin metoda „Accidentul” ridică semne de întrebare asupra siguranței comunității. Analizăm implicațiile sociale și economice ale acestui fenomen. Citește mai mult
Gabriela Firea avertizează: În ultimele 9 luni s-au înregistrat 66.000 de intervenţii ale Poliţiei în cazuri de violenţă domestică 16 noiembrie 2022 „Sărbătorim astăzi Ziua Internaţională a Toleranţei, încă un îndemn la bine, la acceptarea diferenţelor dintre noi şi la conştientizarea că, pentru a progresa împreună, avem nevoie de fiecare dintre noi. Condamn ferm orice formă a intoleranţei! Nedreptatea, violenţa, discriminarea şi marginalizarea sunt, din păcate, mult prea prezente în lumea în… Citește mai mult