Science Report: Cum au colonizat oamenii megacontinentul Sahul. Ce era, domnule, în capul unui Spinosaurus? Migrația țânțarilor spre zone complet noi este de trei ori mai rapidă decât se estimase

Cum au colonizat oamenii megacontinentul Sahul. Ce era, domnule, în capul unui Spinosaurus? Migrația țânțarilor spre zone complet noi este de trei ori mai rapidă decât se estimase.

Cum au colonizat oamenii megacontinentul Sahul

În caz că nu știați ce e aia Sahul, vă explicăm noi. Sahul a fost un mega continent, cunoscut și ca Meganezia, care a existat până acum circa 8.000 de ani, și care a înglobat teritoriile Australiei, Tasmaniei, Noii Guinee precum și ale insulelor Aru din estul Indoneziei. Problema cu el este că, deși a fost populat acum foarte multă vreme, nimeni nu știe să spună cum exact s-a întâmplat asta.

Cu o abordare nouă și extrem de interesantă, mai mulți cercetători de la Universitatea Flinders din Australia spun că au aflat, în sfârșit, cum s-a desfășurat colonizarea și, mai ales, în cât timp. Pentru asta, ei au folosit hărți care reconstituie relieful mega continentului, le-au împărțit pe zone, asemenea unei table de șah, apoi au calculat cele mai bune trasee pe care oamenii le-ar fi putut urma.

În toată ecuația asta s-au bazat și pe descoperirile arheologice, dar și pe studiile polinice și topografice care au arătat capacitatea anumitor zone de a oferi hrană sau surse de apă potabilă acelor primi pionieri. Astfel, ar fi identificat ei cel puțin o rută complet necunoscută, urmată de Homo sapiens în acele vremuri.

Pe scurt, acum circa 75.000 – 50.000 de ani, primii oameni au făcut pasul spre Sahul, valuri de migrație care au început în zona Timorului. Aici ne dă puțin cu virgulă, având în vedere că, tot conform unor date relativ recente, Homo sapiens ar fi părăsit Africa abia acum vreo 60.000 de ani. Dar, foarte posibil, ipoteza Out of Africa 2 ar mai avea nevoie de niscai ajustări.

Revenind la modelul oferit de cercetătorii australieni, Noua Guinee ar fi fost prima populată, urmată de Australia, în timp ce Tasmania a fost ocupată la circa 10.000 de ani după ce oamenii se stabiliseră deja în Sahul. Tot acest proces ar fi durat în jur de zece milenii, dublu față de cât se susținea într-un studiu de doar anul trecut.

Acum, în tot studiul ăsta, interesantă a fost, în primul rând, metoda de abordare. Una care nu a mai fost aplicată până acum și care, extrapolată la alte continente, ar putea duce la rezultate surprinzătoare. Mai mult, ar putea să explice de ce Australia a fost colonizată cu milenii bune înaintea Europei, în condițiile în care distanța dintre ea și Africa este cu mult mai mare. Sau, cum spuneam, poate ne ajută măcar să corectăm ipoteza Out of Africa 2.

Ce era, domnule, în capul unui Spinosaurus?

De regulă, în cazul în care nu se întâmpla vreun accident, în capul unui Spinosaurus se afla creierul. Problema este că niciunul dintre exemplarele fosile descoperite în nordul Africii (prin Egipt, Tunisia sau Maroc) nu ne-a lăsat vreun rest cranian care să ne și permită să ne formăm o idee clară despre ce avea el în cap.

Ca să rezolve acest neajuns, o echipă internațională de paleontologi s-a concentrat pe două rude ale Spinosaurului, descoperite în Anglia, care au păstrat acele trăsături craniene care să ne permită să studiem creierului acestor dinozauri. Este vorba de Baryonyx și Ceratosuchops, dinozauri care au trăit înainte de Spinosaurus, dar care prezintă particularitățile morfologice întâlnite la acesta, respectiv craniul alungit, cu formă crocodiliană, ceea ce înseamnă că aveau un comportament similar, în mediul semi-acvatic.

Cercetătorii menționați au putut reconstitui în premieră, pe baza fosilelor, creierele celor doi dinozauri, și astfel să afle cum funcționau ele. Mă rog, ce au aflat nu ne dă chiar pe spate. Anume că bulbii olfactivi nu erau prea dezvoltați, deci nu excelau cu mirosul, la fel și cu vederea. Faptul că ar fi putut avea particularități care să arate o adaptare la viața semi-acvatică iar nu a reieșit la simulări. Practic, aveau creierele la fel ca și alți dinozauri carnivori care vânau exclusiv pe uscat.

Acum, nici cercetătorii ăia nu au muncit chiar degeaba. Din rezultatelor lor se poate deduce că nu era nevoie de o adaptare a creierului la un nou mediu de viață. Cel mai probabil, traiul semi-acvatic nu a influențat cumva evoluția creierului. Pur și simplu, a fost nevoie doar de adaptări morfologice. Mai exact, craniul și botul alungite, mult mai pregnante în cazul lui Spinosaurus, posibilul urmaș evolutiv al lui Baryonyx și Ceratosuchops.

Migrația țânțarilor spre zone complet noi este de trei ori mai rapidă decât se estimase

Bazându-se pe datele obținute în ultimii 120 de ani, biologii de la Universitatea din Georgetown, SUA, au putut calcula viteza cu care țânțarii anofeli, purtători ai malariei, ocupă zone în care nu mai fuseseră semnalați. Iar rezultatele studiului publicat de ei în Biology Letters nu este deloc unul încurajator.

Din datele oferite de cercetătorii americani, țânțarii din zona sub-sahariană au avansat spre sud cu circa 4,7 kilometri pe an, în timp ce în zonele muntoase au urcat cu circa 6,5 metri anual. Estimările inițiale, oferite acum 12 ani, indicau faptul că, pe fondul încălzirii globale cu 1,2 grade Celsius, aceștia vor avansa cu 1,1 kilometri pe an, în timp ce nu vor depăși o altitudine mai mare de 1,1 metri pe aceeași perioadă de timp.

Cel mai probabil, și alte specii migrează cu viteze similare, însă țânțarii purtători ai parazitului care provoacă malaria sunt cei mai periculoși, având în vedere pericolul pe care îl prezintă la adresa populației.

Între timp, autoritățile din Singapore au demarat un program prin care eliberează în natură, săptămânal, peste 5 milioane de țânțari infectați artificial cu Wolbachia, o bacterie care blochează dezvoltarea ouălor. E greu însă de crezut că statele africane vor putea pune în practică un astfel de program.