Se stinge lumina în Parlament. Angajații Senatului, somați prin e-mail să facă economii Webpress, 20 septembrie 2022 În Senat au fost montate deja becuri cu led, iar senzorii vor detecta fiecare mișcare, astfel încât lumina să fie stinsă când nu este nimeni în preajmă. Candelabrele vor fi și ele stinse în unele momente ale zilei, iar pe timpul vacanței parlamentare, ceilalți angajați ai instituției vor lucra de acasă. „Consumăm ca un mic orășel aici, în Parlamentul României. Facem ce face fiecare om chizbuit la casa lui. Nu poți să recomanzi cetățenilor și persoanelor fizice să facă economie dacă tu, ca instituție publică, nu faci ceva în această decizie”, a precizat Alina Gorghiu. Pe lângă becurile cu led, conducerea Senatului a cumpărat aparate noi de aer condiționat, televizoare și frigidere clasa A. Angajații vor fi somați prin e-mail să facă economie, iar calculatoarele, care până acum funcționau în permanență, vor fi închise când nu lucrează nimeni. În parcarea Senatului vor fi instalate, de asemenea, panouri fotovoltaice pe o suprafață de 10 mii de metri pătrați. Dacă la Senat se face economie, la Camera Deputaților încă nu s-a pus problema unui plan pentru reducerea consumului de energie. Casa Poporului este cea mai mare clădire din Europa, iar până acum nu s-au făcut investiții majore pentru eficiența energetică. În februarie, Parlamentul a primit o factură la curent de 1 milion de lei, pentru consumul a 1 milion de kw/h, echivalentul unui oraș mic. Casa Poporului are nu mai puțin de 120 de mii de becuri care luminează cele 18 etaje ale clădirii. În instituție sunt 31 de lifturi și mii de camere dotate cu aparatură tehnică. Comunicate noi Stiri
Stiri Impactul Acordului Trump-Rusia asupra Pieței de Motorină: O Analiză Detaliată 13 octombrie 2026 Acordul lui Trump cu Rusia pentru livrările de motorină stârnește controverse, având un impact limitat asupra piețelor și prețurilor. Analizăm implicațiile economice și politice. Citește mai mult
La presiunea sindicatelor, Ford mai amână cu 7 ani închiderea fabricii Saarlouis din Germania 30 martie 2023 Uzina Ford din Germania, în care este produs automobilul Focus, nu va mai fi închisă în 2025, potrivit unei decizii de ultimă oră anunțată de managementul companiei, în urma negocierilor cu sindicatele. Cel puțin 1.000 de angajați ai fabricii Ford din Saarlouis vor fi menținuți până în anul 2032, o… Citește mai mult
Acest oraș din România nu va mai plăti facturile la curent! Își va asigura iluminatul public numai din fotovoltaice 7 februarie 2023 Primăria Blaj a lansat o licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor aferente obiectivului „Crearea unei facilități de producție energie electrică din SER pentru consumul propriu al UAT Blaj”. Cât de mare va fi ambițiosul proiect Parcul care va produce energie regenerabilă se va întinde pe un teren de 3,4… Citește mai mult