Se vinde Shorley, celebrul restaurant din Grozăvești pe care niciun student nu l-a ratat Webpress, 2 iulie 20224 iulie 2022 Dacă ai fost student în București e imposibil să nu fi ajuns vreodată să mănânci la Shorley. Ei bine, celebrul local a fost scos la vânzare. Shorley era celebru pentru că se mânca la prețuri “studențești”. Nu de alta, dar localul e situat în zona Grozăvești, adică aproape de Regie, cel mai mare campus de cămine. Shorley se află chiar lângă intrarea în Politehnică. E o clădire uriașă, cu două etaje și cu terase. Potrivit site-ului propriu, are 7 saloane, cu peste 500 de locuri. E “un căsoi” care păstrează un aer comunist. Mobilierul e de prin anii ’90, pe jos are marmură, iar pereții sunt îmbrăcați în tapet închis la culoare cu tente aurii. Potrivit site-ului restocracy.ro, Shorley vine de la numele patronului, Ion Șorlei, fost locatar al căminelor studențești din Regie, unde vindea sandviciuri. I-a mers așa de bine încât a reușit să pună mâna pe clădire și să o transforme în cel mai celebru restaurant în rândul studenților. “Shorley e un restaurant popular de cartier, a fost tot timpul așa și asa va ramane. E un restaurant de evenimente, în primul rând, în care mâncarea e ieftină, însă și fără gust, făcută cu cele mai ieftine ingrediente și produse, de asemenea. Dar Shorley e acolo de zeci de ani, cu clienții lui, și va fi și în continuare, fără îndoială”, scria, în urmă cu patru ani restocracy.ro. Nu doar studenții mâncau la Shorley. Actori cunoscuți, politicieni și oameni de afaceri au oprit nu o dată pentru a lua prânzul sau cina în celebrul local. Cel puțin așa reiese din review-urile postate pe site. „Mă ciocoflenderilor, măi dragii mei, eu vă spun acum: Eu când vin să mănânc la Shorley e ca și cum aș veni să mănânc acasă! Cel mai bun la Shorley e Nelu, mă, vă zic! Dacă l-ar găti pe el, zău dacă nu l-aș mânca, așa e de bun și mi-e de drag de el! Serios acum, mie îmi place tare mult ciorba de pui a la grec de aici, dar să știți că orice ați încerca e gătit din suflet. Cu mare drag, și asta se vede imediat de cum ai gustat mâncarea”, a scris Florin Piersic. Iată, însă, că pandemia se pare că și-a spus cuvântul. Business-ul a fost afectat de lipsa clienților și a evenimentelor, astfel că uriașul restaurant este acum de vânzare. Potrivit unui anunț postat pe site-ul de vânzări storia.ro, proprietarul vinde clădirea cu o suprafață de 2.418 metri pătrați cu prețul de 725.000 de euro. “Vând restaurant SHORLEY situat în București sector 6 strada Economu Cezărescu 50 cu o suprafață desfășurată de 2.418 mp, pe trei nivele, respactiv subsol, parter și etaj. Restaurantul este complet utilat, deține 2 saloane evenimente și 5 saloane de servire. Terenul pe care este situat are 875 mp. Pretabil, de asemenea, clinică, spațiu de birouri, spațiu depozitare”, se arată în descrierea din anunț. Afaceri / Comert Comunicate noi Monden / Lifestyle Stiri
Stiri Controversă în Energie: Proiectul SMR de la Doicești Sub Lupă 21 mai 2026 Disputa dintre Bogdan Ivan și Ilie Bolojan pe tema proiectului SMR de la Doicești subliniază importanța strategică a energiei nucleare în România. Citește mai mult
Stiri Vasile Rodideal: De la fugar internațional la extrădare în România – O analiză detaliată a cazului 1 mai 2026 Cazul lui Vasile Rodideal, un infractor căutat, adus în România din Rusia, pune în evidență provocările sistemului judiciar și cooperarea internațională. Citește mai mult
Cum alegi formulele de alint pentru bărbatul iubit. Ce nu le place partenerilor 2 ianuarie 2023 Cei mai mulți bărbați detestă să fie numiți “tati” (dacă nu au copii) sau “păpușel”. Din punctul lor de vedere, aceste nume de alint le subminează masculinitatea și îi fac să se simtă ciudat. Cum alegem porecle potrivite pentru bărbatul iubit Pentru ca o relație de cuplu să dureze, este… Citește mai mult