Secretarul de Stat pentru Asistență Medicală, în concediu, la Dubai – Absent de la Celula de CRIZĂ Webpress, 31 august 2023 Cătălin Vișean, Secretar de Stat în Ministerul Sănătății, care răspunde de asistența medicală, este plecat în Dubai din data de 29 august. El nu a participat la ședințele celulei de criză organizate la guvern după explozia de la Crevedia. Vișean are 42 de ani, dar este încă medic rezident. Își face rezidențiatul la Spitalul Sfântul Ioan din București. El a terminat facultatea de medicină în anul 1999, dar nu a profesat. În august 2022 a fost anunțată noua numire de secretar de stat de la Ministerul Sănătăţii, adică Cătălin Vişean, susținut de PSD. Cătălin Vişean a fost declarat incompatibil în urmă cu 4 ani de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cătălin Vişean a fost găsit incompatibil pentru că, în perioada 01 decembrie 2010 – 30 aprilie 2012, a deţinut funcţia de Manager al Spitalului de Boli Infecţioase Ploieşti şi funcţia de consilier pe probleme sociale în cadrul Biroului parlamentar al deputatului Sever Voinescu. Vişean s-a judecat cu ANI în instanţă, unde a pierdut pe rând toate procesele, potrivit Curentul. Comunicate noi Stiri
Stiri Femei care își rup coastele pentru o talie mai subțire: O privire detaliată asupra unei intervenții controversate 11 octombrie 2026 Intervenția de remodelare a coastelor, o procedură controversată, stârnește îngrijorare printre experți din cauza riscurilor și complicațiilor potențiale. Citește mai mult
Stiri Cazul neobișnuit al călugărilor budiști prinși cu canabis: O analiză a implicațiilor sociale și culturale 27 aprilie 2026 Cazul călugărilor budiști prinși cu canabis pe aeroportul din Colombo ridică întrebări complexe despre moralitate, religie și societate. Citește mai mult
Stiri Criza Materialelor Sanitare la Spitalul „Bagdasar Arseni”: O Privire Asupra Provocărilor Sistemului Medical Românesc 11 septembrie 2026 Spitalul „Bagdasar Arseni” din București se confruntă cu o criză acută de materiale sanitare, evidențiind problemele sistemului sanitar românesc și nevoia urgentă de reforme. Citește mai mult