Secţia pentru procurori a CSM, semnal de alarmă: Decizia ÎCCJ privind prescripţia va opri procesele pentru infracţiuni foarte grave Webpress, 26 octombrie 2022 Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii avertizează că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind prescripţia va determina încetarea proceselor penale şi înlăturarea răspunderii penale pentru comiterea unor infracţiuni, dintre care unele foarte grave. „Având în vedere Decizia pronunțată în data de 25.10.2022 de către Completul Înaltei Curte de Casație și Justiție pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care s-a stabilit modul de aplicare a Deciziilor Curții Constituționale a României nr. 297/2018 și nr. 358/2022 privind prescripția răspunderii penale, Secția pentru procurori constată că aplicarea directă în cauzele penale aflate în curs de urmărire penală sau în fața instanțelor judecătorești, în diverse stadii procesuale, va determina încetarea proceselor penale și înlăturarea răspunderii penale pentru comiterea unor infracțiuni, dintre care unele foarte grave. Secția pentru procurori apreciază că această situație a fost generată, în principal, de pasivitatea puterilor legislativă și executivă de a interveni în termenul constituțional de 45 de zile după pronunțarea Deciziei CCR nr. 297 din anul 2018. Astfel, s-a ajuns ca pentru o perioadă de 4 ani legislația penală să prevadă doar prescripția generală a răspunderii penale, termene legale care au fost oricum reduse de legiuitor prin Codul penal intrat în vigoare în anul 2014. Ca o consecință, nu mai este sancționată, așa cum este și firesc, doar pasivitatea organelor judiciare în derularea procedurilor penale, urmând a fi închise și cauze în care au fost efectuate ritmic acte procesuale, dar cărora nu li se mai recunoaște un efect întreruptiv de prescripție. Imposibilitatea pronunțării unor hotărâri judecătorești asupra fondului acuzațiilor penale formulate de procurori, va genera în rândul corpului profesional al acestora sentimente de insatisfacție și demotivare profesională. Secția pentru procurori precizează că, ori de câte ori a fost consultat, Consiliul Superior al Magistraturii a formulat propuneri concrete de modificare a textelor legale, inclusiv în ceea ce privește art. 155 din Codul penal privind prescripția specială. Reamintim în acest context că există numeroase alte texte legale din Codul penal și Codul de procedură penală declarate neconstituționale începând cu anul 2014, asupra cărora legiuitorul nu a intervenit. Aplicarea directă a acestor Decizii de către organele de urmărire penală implică de multe ori așteptarea formării în timp a unei jurisprudențe unitare în materie a instanțelor judecătorești, cu consecințe directe și ireversibile asupra celerității, calității, predictibilității și credibilității actului de justiție”, a transmis, miercuri, Secția pentru Procurori din CSM. Comunicate noi Stiri
Stiri Impactul Suspendării Finanțării Uniunii Europene asupra Serbiei: O Analiză Detaliată 30 aprilie 2026 Uniunea Europeană a suspendat toate plățile către Serbia din cauza regresului sistemului judiciar, punând în pericol perspectivele de aderare ale țării la UE. Analizăm implicațiile acestei decizii. Citește mai mult
Stiri Ziua Drapelului Național 2026: Tradiții, Semnificații și Evenimente în România 26 iunie 2026 Pe 26 iunie 2026, România celebrează Ziua Drapelului Național, un moment emblematic pentru unitatea și identitatea națională. Ceremoniile din întreaga țară reînvie tradiții și valori istorice. Citește mai mult
Stiri Atentatul din Damasc: O analiză profundă asupra violenței continue în Siria 2 iulie 2026 Atentatul din Damasc, soldat cu cinci morți, subliniază instabilitatea continuă din Siria, afectând profund viața civililor și provocând reacții internaționale complexe. Citește mai mult