Ședință decisivă la PSD: Măsuri pentru CRIZA energetică – Cum va rezolva coaliția scandalul facturilor URIAȘE Webpress, 17 ianuarie 202231 martie 2022 La ora 10.00 începe ședința PSD. În cadrul întâlnirii se vor discuta măsurile propuse de social-democrați în criza energetică. Cei de la PSD sunt nemulțumiți de modul în care a fost făcută legea plafonării și compensării de către PNL. Aceste lucruri vor fi discutate într-o şedinţă a coaliţiei în care se vor stabili măsurile pe care Guvernul Ciucă le va lua în scandalul legat de preţurile la energie electrică şi gaze. Liderul PSD spune că are o soluţie simplă, reducerea TVA atât la energie, cât şi la gaze naturale, de la 1 februarie. „Nu e timp să ne certăm în acest moment, nu e timp de conflicte politice, vrem să venim cu soluţii şi cred că aceste discuţii la televizor şubrezesc această coaliţie şi implicit Guvernul României. Am pregătit un document cu toate măsurile adoptate de toate statele europene în faţa valului de scumpiri, nu numai în România există această criză. În România ne dăm prea mult cu părerea şi venim cu soluţii prea puţine. Există soluţii de sprijin, doar dacă nu vrei să le iei nu le pui în aplicare. Cea mai simplă e reducerea TVA atât la energie, cât şi la gaze. Insistăm că această măsură să vină de la 1 februarie, nu de la 1 aprilie. Nu sunt afectaţi doar consumatorii casnici, ci întreagă industrie. Miniştrii PSD lucrează la un document coerent, vor propune un mix de măsuri cu aplicare simplă şi rapidă, înglobează şi ceea ce Ciucă a anunţat”, a declarat Marcel Ciolacu. Comunicate noi Industrie / Tehnologie Stiri
Un oficial de rang înalt din cadrul NATO a emis o avertizare: Cetățenii din statele aliate ar trebui să fie pregătiți pentru un „război total cu Rusia.” 19 ianuarie 2024 În cazul izbucnirii unui război, un număr mare de civili ar trebui să fie mobilizați, iar guvernele ar trebui să pună în aplicare sisteme pentru a gestiona acest proces. Amiralul Bauer a elogiat Suedia pentru că a îndemnat toți cetățenii să se pregătească pentru război înainte ca țara… Citește mai mult
Stiri Atacurile cu drone ucrainene asupra petrolierei rusești: O nouă etapă în conflictul din Marea Azov 9 iulie 2026 Atacurile cu drone ucrainene asupra petrolierei rusești în Marea Azov reflectă o intensificare a conflictului și o strategie militară adaptată. Citește mai mult
Stiri Ciprian Ciucu la Digi24: Provocările și Perspectivele Bucureștiului în 2026 23 octombrie 2026 Ciprian Ciucu, primarul Capitalei, va discuta la Digi24 despre provocările Bucureștiului, de la trafic la proiecte de dezvoltare. În acest articol, analizăm contextul și implicațiile discuțiilor sale. Citește mai mult