Șeful Hidroelectrica, nemulțumit de legislația birocratică și de HOARDE DE FUNCȚIONARI Webpress, 15 decembrie 2021 „Problema este timpul extrem de mare în care trebuie să obţinem avizele de la hoardele de funcţionari pe care le-am creat în România. Trebuie să tragem un semnal de alarmă. Hidroelectrica s-a confruntat cu situaţia în care proiectele verzi pe care vrem să le facem sunt blocate fix de autorităţile de mediu”, a precizat Bogdan Badea, preşedintele Directoratului Hidroelectrica, în cadrul unei conferințe pe teme de energie, citat de Agerpres. El a arătat că până şi înlocuirea unui echipament vechi cu unul nou necesită un aviz de mediu, care durează ani de zile. „Când schimbi un echipament vechi cu unul nou, trebuie să stăm ani de zile pentru a obţine acel acord de mediu. (…) Ştim doar când începem, nu ştim şi când se termină acest proces de avizare, de exemplu la Bumbeşti am început acum patru ani”, a continuat şeful Hidroelectrica. În opinia sa, soluţia este o clarificare a legislaţiei, ca să nu mai lase loc interpretărilor din partea anumitor agenţii regionale. „Sunt micile nimicuri care conduc la situaţii extrem de grave din sistemul energetic. Dacă nu reuşim să clarificăm aceste elemente, dacă nu facem ceva concret, acel 2030 este un orizont extrem de apropiat şi vom avea probleme serioase. Suntem în punctul în care ne-a ajuns cuţitul la os”, a subliniat Badea. El a arătat că este nevoie ca autorităţile să-şi stabilească o strategie, pentru ca investitorii să ştie ce au de făcut. „Cred că este un moment în care trebuie să ne punem picioarele în apă rece, să ne facem o foaie de parcurs, să ştim dacă vrem realist să mai avem capacităţi, dacă vrem să investim în Marea Neagră, trebuie să ne creăm această foaie de parcurs, degeaba vrea un investitor să facă ceva. Nu putem decupla planurile de investiţii ale producătorilor, distribuitorilor, transportatorului, e un moment în care trebuie să mergem coordonat. Dacă nu ne pregătim astăzi, unde vrem să ajungem nu vom ajunge”, a completat oficialul producătorului de energie. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
Horoscop 4 martie. Zodia invidiată de toți. Transformare spectaculoasă, reușite fantastice 4 martie 2022 Berbec Dacă nu primești ce îți dorești, te vei duce tu cu mult aplomb să iei ce crezi că ți se cuvine. Comportamentul tău va șoca. Taur Te-ai săturat să tot duci în spate proiecte vechi. Vrei să le termini și să te liniștești, dar nu depinde doar de tine…. Citește mai mult
Focar de tuberculoză pulmonară la un liceu militar din Constanța. Autoritățile au luat toate măsurile pentru a dezinfecta unitatea de învățământ 26 februarie 2025 Potrivit unei informări a Statului Major al Forţelor Navale, primul caz a fost depistat în luna ianuarie, iar imediat au fost luate toate măsurile necesare pentru tratarea elevului şi limitarea răspândirii infecţiei în rândul instituţiei. Elevul confirmat a fost internat la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi, unde se află… Citește mai mult
Stiri Criza Citostaticelor în România: Provocări și Soluții pentru Pacienți 25 august 2026 Criza citostaticelor din România a stârnit controverse, evidențiind problemele de aprovizionare și gestionare a sistemului de sănătate. Premierul interimar Ilie Bolojan a recunoscut sincopele de aprovizionare, dar a asigurat că majoritatea pacienților beneficiază de tratament. Citește mai mult