Șeful salvamarilor de la Neptun, semnal de alarmă: „Părinții stau pe șezloguri cu telefoane și tablete, copiii se aruncă în valuri cu colace” Webpress, 14 august 2023 ”Părinții stau pe șezloguri cu telefoane și tablete. Copiii se aruncă în valuri cu colaceTuriștii noștri nu respectă reguli, Nu au nici cel mai elementar bun simț”, a declarat Vasile Borteș, șeful salvamarilor de la Neptun, într-o intervenție la un post TV. Trei persoane și-au pierdut viața, luni, în stațiunea Mamaia, după ce au fost scoase din mare în stare de inconștiență. Turiştii din zonă au făcut lanţ uman pentru salvarea lor. ISU Dobrogea a precizat că trei persoane scoase inconştiente din apă au fost resuscitate însă nu au putut fi salvate. Alte două persoane, conştiente, au fost transportate la spital pentru investigaţii suplimentare. De asemenea, o altă persoană a fost scoasă din apă inconştientă, tot în staţiunea Mamaia, dar în altă zonă. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a transmis luni un apel către turişti, în urma tragediei de la Mamaia, în urma căreia trei persoane s-au înecat, cerându-le să se informeze cu privire la condiţiile de înot, să aleagă zonele desemnate şi să asculte mereu sfaturile salvamarilor. Comunicate noi Stiri
Stiri Pierderea avioanelor și dronelor americane în operațiunea Epic Fury: O analiză detaliată a implicațiilor militare și politice 22 mai 2026 Operațiunea Epic Fury a dus la pierderi semnificative pentru armata americană, cu 42 de avioane și drone distruse, ridicând întrebări asupra eficienței și impactului pe termen lung. Citește mai mult
Cod portocaliu de fenomene periculoase – vânt cu rafale de până la 110 km/h, viscol și precipitații abundente 18 ianuarie 2023 COD GALBEN Interval de valabilitate: 18 ianuarie, ora 14 – 19 ianuarie, ora 18Fenomene vizate: intensificări ale vântului, cantități importante de precipitațiiZone afectate: conform textului În zona montană și submontană a județelor Mehedinți, Gorj, Vâlcea și Argeș, temporar va ploua, iar la altitudini de peste 1500 m vor fi precipitații… Citește mai mult
Stiri Caz de urgență în Timiș: Scurgeri mari de gaze și evacuarea locuitorilor din Sânnicolau Mare 18 septembrie 2026 O fisură majoră într-o conductă de gaze din Sânnicolau Mare a generat o situație de urgență, cu evacuarea locuitorilor pe o rază de 500 de metri. Citește mai mult