Serghei Lavrov denunță inutilitatea OSCE și avertizează asupra trecerii de la un război rece la unul fierbinte Webpress, 5 decembrie 2024 „Nu mai este nici măcar un singur domeniu în care OSCE să poată juca vreun rol, chiar şi cât de puţin util, în căutarea de răspunsuri la chestiuni directe în cadrul funcţiei sale”, a declarat şeful diplomaţiei ruse la reuniunea ministerială a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) organizată în Malta. Serghei Lavrov i-a acuzat pe membrii NATO şi ai UE că au marginalizat OSCE în procesele politice în desfăşurare în lume, făcând aluzie la apariţia unei noi ordini mondiale multipolare. El şi-a exprimat regretul în special că organizaţia menţine o „tăcere de moarte” cu privire la acţiunile Ucrainei împotriva culturii şi religiei ruse şi că nu a investigat atacurile împotriva gazoductelor Nord Stream care leagă Rusia şi Germania, pentru care Kremlinul consideră că sunt responsabile SUA. Ministrul rus de externe a denunţat că, după „ruşinea afgană”, puterile occidentale au nevoie de „un nou inamic unificator”. „Ca urmare, avem reîncarnarea războiului rece, doar că acum există un risc mult mai mare ca acesta să treacă în stadiul său fierbinte”, a spus el. În acest sens, Serghei Lavrov a făcut un apel pentru a evita repetarea în regiunea Asia-Pacific a „tragediilor” care au loc în zonele în care soseşte „Unchiul Sam”, din Afganistan până în Haiti. „Administraţia Biden mută infrastructura NATO în regiunea Asia-Pacific. Acolo se creează blocuri militare, de altfel, de esenţă nucleară, iar exerciţiile militare cu participare NATO se extind în Marea Chinei de Sud, Strâmtoarea Taiwan şi în jurul Peninsulei Coreene”, a menţionat Lavrov. „Există în mod clar o încercare de a destabiliza întreg continentul eurasiatic”, a adăugat el. De asemenea, ministrul rus de externe a profitat de ocazie pentru a condamna decizia autorităţilor malteze de a anula în ultimul moment viza purtătoarei sale de cuvânt, Maria Zaharova, considerându-l un abuz din partea preşedinţiei OSCE. Aceasta este prima vizită a şefului diplomaţiei ruse într-o ţară din UE de la începutul războiului din Ucraina, în februarie 2022. Serghei Lavrov, care îl înlocuieşte adesea pe preşedintele Vladimir Putin la multe evenimente internaţionale, şi Maria Zaharova sunt sancţionaţi de UE, SUA şi Regatul Unit. Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a participat şi el la reuniunea OSCE din Malta. Comunicate noi Stiri
Stiri Revizuirea Politicii Tarifare a lui Donald Trump: O Schimbare de Direcție în Contextul Presiunilor Economice 5 iunie 2026 Revizuirea politicii tarifare a lui Donald Trump reflectă presiunile economice interne și impactul asupra relațiilor comerciale internaționale. Analizăm implicațiile și perspectivele acestei schimbări. Citește mai mult
Ministerul de Externe din România monitorizează situaţia din Siria 8 decembrie 2024 În contextul situaţiei de securitate din Siria, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că: MAE monitorizează cu atenţie evoluţiile din Siria. Situaţia din teren este fluidă şi în evoluţie. MAE se află în contact cu parteneri europeni şi din regiune pentru a acţiona în funcţie de evoluţiile din teren. Personalul misiunii… Citește mai mult
O bancă austriacă trebuie să restituie milioane de euro românilor pentru practici abuzive 9 decembrie 2022 ANPC a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că în urma deciziei definitive pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a confirmat Ordinul nr.837/20.10.2017, emis de către preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor în raport cu practici comerciale incorecte ale Raiffeisen Bank SA, menite a afecta interesele financiare… Citește mai mult