Siegfried Mureşan: „Le spun extremiştilor: Mihai Viteazul nu îi poate ajuta în negocierile din Parlamentul European!” Webpress, 21 aprilie 2024 ”Am văzut partidul extremist are afişe electorale cu Mihai Viteazul, cu Ştefan cel Mare, cu Mircea cel Bătrân. Sunt eroii noştri, îi cinstim şi noi, dar le spun extremiştilor un lucru: Mihai Viteazul nu îi poate ajuta în negocierile din Parlamentul European. Este eroul nostru, îl cinstim, dar în Parlamentul European, pentru a obţine lucruri pentru România, trebuie trimişi oameni competenţi, oameni credibili, oameni care să poată obţine sprijinul colegilor din celelalte state pentru România. Dacă mergi în Parlamentul European şi spui «vreau să slăbesc Uniunea Europeană, nu cred în Uniunea Europeană, vreau să vă fac rău tuturor celorlalţi», poţi obţine voturile a trei-patru şoşocei ca tine, dar vei avea garantat împotriva ta minim 650 din cei 700 de europarlamentari fiindcă în Parlamentul European câştigă cei care se bat pentru ţara lor, dar cred în Uniunea Europeană”, a afirmat Siegfried Mureşan duminică, la Baia Mare, unde a participat la lansarea candidaţilor PNL Maramureş pentru alegerile din 9 iunie. Mureşan mai spune că cei care atacă Uniunea Europeană sunt „izolaţi şi marginalizaţi” în Parlamentul European, ei fiind o minoritate care nu poate obţine nimic pentru cei care îi trimit acolo. ”Vă spun foarte clar: un vot pentru extremişti este un vot pierdut la alegerile europarlamentare din 9 iunie”, a adăugat Siegfried Mureşan. Acesta a precizat că europarlamentarii PNL fac parte din cel mai mare grup politic, PPE şi obţin imediat sprijinul familiei politice atunci când solicită ceva pentru ţară. Mureşan a mai susţinut că PNL este „cel mai pro-european partid din România” şi „partidul care a obţinut cele mai multe lucruri pentru România pe plan european”. Comunicate noi Stiri
Stiri Anularea convorbirii Merz-Trump: Implicații politice în Germania și SUA 9 septembrie 2026 Anularea convorbirii dintre cancelarul german Merz și Trump, după laudele aduse AfD, reflectă tensiuni profunde în politica europeană și internațională. Citește mai mult
Stiri Planul de incendiere a unei fabrici de drone din Slovacia: O amenințare la adresa securității naționale și implicațiile în tehnologia militară 25 august 2026 Poliția slovacă a dejucat un plan de incendiere a unei fabrici de drone, ridicând întrebări despre securitatea națională și implicațiile geopolitice. Citește mai mult
Stiri Ucraina și ajutorul de 90 de miliarde de euro: Provocări și condiții impuse de Bruxelles 21 mai 2026 Ucraina se confruntă cu provocări economice și politice în contextul ajutoarelor financiare de 90 de miliarde de euro de la UE, condiționate de reforme esențiale. Citește mai mult