Situație incredibilă la Neamț: Este manager la Ambulanță, deși a fost respinsă la examen Webpress, 7 ianuarie 2023 Dorice Albu a fost numită în funcție pentru prima dată în luna martie a anului 2013, iar de atunci a fost reconfirmată pe post la fiecare șase luni. Potrivit informațiilor din spațiul public, în anul 2018 a fost organizat primul și singurul concurs la Serviciul de Ambulanță din Neamț. Atunci, Dorice Albu a fost singurul candidat, însă nu a obținut punctajul de care avea nevoie. Pe de altă parte, în paralel cu activitatea de manager, Dorice Albu mai lucrează 200 de ore ca medic de gardă la dispeceratul Neamț sau în echipajul de pe ambulanță. Însă, există voci conform cărora echipajul de gardă din care face parte Dorice Albu este trimis doar la cazurile ușoare, care nu au nevoie de medic. Potrivit legii, managerii interimari pot conduce o instituţie spitalicească până la ocuparea prin concurs a funcţiei „dar nu mai mult de şase luni”. Legea 95/ 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii nu specifică însă ce se întâmplă după expirarea interimatului, în cazul în care instituţia nu organizează concurs.Citeşte întreaga ştire: INVESTIGAȚIE. Se întâmplă în România: este manager la Ambulanţă interimar de 9 ani. E medic și în alt oraș Comunicate noi Stiri
Vladimir Putin, întâlnire cu Recep Erdoğan. Președintele Turciei cere încetarea războiului – SURSE 13 octombrie 2022 Între timp, Turcia a făcut deja un apel la pace, și de două ori a reunit pe teritoriul său reprezentanţi ruşi şi ucraineni pentru discuţii privind medierea conflictului. Erdoğan s-a întâlnit cu Putin de trei ori în ultimele trei luni, dar de asemenea discută telefonic des și cu preşedintele ucrainean,… Citește mai mult
Stiri Șomajul și Vechimea pentru Pensie: O Analiză Detaliată a Distincției între Indemnizație și Suspendarea Contractului de Muncă 20 august 2026 Analiza detaliată a diferențelor dintre șomaj și șomaj tehnic, impactul asupra veniturilor și vechimii, precum și implicațiile pentru sistemul de pensii. Citește mai mult
Stiri Cutremurul din Columbia: O Româncă Împărtășește Experiența Șocantă și Impactul Asupra Comunității 11 august 2026 Cutremurul din Columbia a lăsat în urmă un peisaj de distrugere. O româncă, Corina Brândușan, împărtășește experiența sa și impactul asupra comunității. Citește mai mult