Șoc în lumea politică – Și-a dat demisia președintele Armeniei – Decizia surprinzătoare are o motivație ciudată: „M-am gândit mult…” Webpress, 23 ianuarie 2022 ”M-am gândit mult, şi după patru ani de muncă intensă am luat decizia de a părăsi funcţie de şef al statului (…) Trăim într-o realitate în care preşedintele nu se poate opune prin veto legilor pe care le consideră păguboase pentru popor şi Stat”, a mai justificat Sarkissian, în vârstă de 68 de ani, numit preşedinte de parlament în martie 2018. Demisia lui survine în contextul tensiunilor sale cu guvernul condus de premierul Nikol Paşinian, căruia Sarkissian i-a cerut să demisioneze în urma înfrângerii suferite de Armenia în războiul din 2020 pentru controlul enclavei azere cu populaţie majoritar armeană Nagorno-Karabah. Pentru a evita o înfrângere de proporţii şi mai mari în acel război soldat cu peste 6.500 de morţi, Armenia a fost nevoită să semneze un armistiţiu mediat de Rusia şi să cedeze Azerbaidjanului o parte a acestei provincii şi teritoriile azere din jurul ei pe care le controla după un alt război, desfăşurat la începutul anilor ’90. Armenia are în mod tradiţional relaţii strânse cu Rusia, inclusiv prin apartenenţa la Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC). În timpul conflictului din Nagorno-Karabah din toamna anului 2020, premierul Nikol Paşinian a Moscovei ca OTSC să intervină, forţele armene fiind depăşite de capabilităţile armatei azere, care beneficia de sprijinul Turciei. Kremlinul – care îl consideră pe Paşinian drept pro-occidental, venit la putere în urma unei „revoluţii colorate”, aşa cum descrie Moscova mişcările de contestare a regimurilor din spaţiul ex-sovietic – a refuzat atunci, motivând că regiunea Nagorno-Karabah nu este teritoriul Armeniei, fapt recunoscut la nivel internaţional. Comunicate noi Stiri
Stiri Frații Tate: Viața în Închisoare și Acuzațiile de Tratament Inuman 25 iulie 2026 Frații Tate se plâng de condițiile inumane din închisoare, comparându-le cu cele pentru teroriști, și ridică întrebări despre justiția penală. Citește mai mult
România în fața unei crize economice: Stagflație și pericolul retrogradării la junk 19 mai 2026 România se confruntă cu riscuri majore de stagflație și retrogradare a ratingului de țară, avertizează președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu. Citește mai mult
Angela Similea, rămasă fără casă din cauza datoriilor 30 decembrie 2023 Viața celebrei artiste a anilor 70-80 a început să se schimbe din anul 2009. Atunci, soțul Angelei Similea a fost diagnosticat cu o boală gravă, la scurt timp după ce mama sa a început să aibă probleme de sănătate. Cântăreața a fost nevoită să îi îngrijească de amândoi, care au… Citește mai mult