Şoferul de 19 ani care a condus beat și a lovit mortal trei tineri din Alba, ARESTAT pentru 30 de zile Webpress, 27 august 2023 Tânărul a primit mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile. El solicitase instanţei, prin avocat, să fie în arest la domiciliu sau sub control judiciar. „În baza art. 226 alin. (1) Cod procedură penală, admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia. (…), dispune arestarea preventivă a inculpatului Palko Eduard-Norbert, (…), pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, (…), şi ucidere din culpă, (…), pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 27.08.2023 şi până la data de 25.09.2023, inclusiv. (…). Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul Palko Eduard-Norbert, prin apărător, privind luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. (…). Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare”, se arată în soluţia pe scurt postată pe portalul Judecătoriei Alba Iulia. Acesta a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba. Potrivit IPJ Alba, duminică, în jurul orei 3,30, un tânăr de 19 ani, din Oiejdea, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 1, la ieşirea din localitatea Sântimbru, în apropierea unei staţii de alimentare cu carburant, a surprins şi accidentat un grup de şase persoane, care se deplasa pe marginea părţii carosabile. Comunicate noi Stiri
Stiri Descoperirea Remarcabilă a Cea Mai Veche Intervenție Chirurgicală din Asia Centrală: O Pătrundere în Istorie și Medicină 8 iunie 2026 O descoperire arheologică din Uzbekistan dezvăluie cea mai veche intervenție chirurgicală cunoscută în Asia Centrală, ridicând întrebări despre medicina antică și practici culturale. Citește mai mult
Amestec din 2 ingrediente pentru curățarea colonului. Elimină toxinele din sistemul digestiv 20 noiembrie 2023 Există o concepție tot mai răspândită printre susținătorii sănătății digestive și a bunăstării generale a organismului că curățarea colonului poate aduce numeroase beneficii. Printre acestea se numără creșterea nivelului de energie, reducerea durerilor de cap și chiar pierderea în greutate. Curățarea colonului poate contribui la pierderea kilogramelor în plus,… Citește mai mult
Stiri Dacian Cioloș și Candidatura sa pentru Şefia Francofoniei: O Viziune pentru Viitor 30 iunie 2026 Dacian Cioloș, fost prim-ministru al României, își propune să conducă Francofonia cu viziuni de modernizare și cooperare internațională. Candidatura sa aduce o nouă perspectivă asupra problemelor organizației, axându-se pe tineri și pe medierea conflictelor. Citește mai mult