Spania și-a închis spațiul aerian din cauza restururilor unei rachete a Chinei Webpress, 4 noiembrie 2022 Spania a închis vineri, pentru scurt timpm spațiul aerian deasupra regiunii Catalonia (nord-est) și a altor trei regiuni, deoarece se așteaptă ca rămășițele unei rachete chinezești să treacă prin zonă, au anunțat vineri autoritățile pentru situații de urgență, informează Mediafax. „Din cauza riscului asociat cu trecerea obiectului spațial CZ-5B prin spațiul aerian spaniol, zborurile au fost restricționate în totalitate de la ora 09:38 la 10:18 în Catalonia și în alte comunități”, a anunțat serviciul pe contul său de Twitter. Long March 5B (CZ-5B), cea mai puternică rachetă chineză, a decolat pe 31 octombrie din sudul Chinei pentru a livra ultimul modul al stației spațiale aflate în construcție, iar la revenirea în atmosferă se așteatpă ca unele resturi în urma dezintegrării termice să ajungă la sol. Serviciul de supraveghere și urmărire spațială al Uniunii Europene a avertizat că nordul Spaniei și Portugalia și sudul Italiei se află în traiectoria potențială a rachetei. Acesta a fost cel de-al patrulea zbor al Long March 5B de la lansarea sa inaugurală din mai 2020. La prima sa lansare, fragmente din rachetă au aterizat pe Coasta de Fildeș, deteriorând mai multe clădiri. Resturi de la al doilea zbor au aterizat în Oceanul Indian, în timp ce rămășițele celui de-al treilea au căzut în Marea Sulu din Filipine. Comunicate noi Stiri
Mai 2023, prima lună în care BMW Motorrad livrează mai mult de 100 de motociclete în România 17 iunie 2023 Reprezentanța în România a diviziei de motociclete a grupului BMW, Motorrad, a atins pentru prima dată un reper important în luna mai a acestui an: peste 100 de motociclete livrate clienților. BMW Motorrad România a livrat pentru prima dată în istoria sa mai mult de 100 de motociclete către clienţi… Citește mai mult
Stiri O nouă perspectivă asupra evoluției creierului: Studiul care pune sub semnul întrebării concepțiile anterioare 29 septembrie 2026 Un nou studiu de la Stanford Medicine contestă concepțiile anterioare despre creier, sugerând că acesta este format din două sisteme nervoase distincte, având implicații majore pentru cercetarea medicală. Citește mai mult
Mandate de arestare preventivă pentru adolescenţii care au atacat cu un cuţit un tânăr de 17 ani, la Teleorman 30 iunie 2023 Mandate de arestare preventivă pentru adolescenţii care au atacat cu un cuţit un tânăr de 17 ani, la Teleorman. Judecătoria Turnu Măgurele a emis, vineri după-amiază, mandat de arestare pe numele băiatului de 14 ani şi mandat de arestare în lipsă pentru băiatul de 16 ani care au atacat şi… Citește mai mult