Spitalele din România, sub povara FACTURILOR URIAȘE. Cum fac față valului de scumpiri și ce MĂSURI sunt gata să ia , 6 octombrie 2022 Managerii unităților medicale sunt tot mai îngrijorați de situație, cu atât mai mult cu cât vremea începe să se răcească, iar iarna bate la ușă, fapt ce va duce în mod automat la o creștere a facturilor la energie electrică, cărora li se vor alătura și celelalte scumpiri. La Iași, într-o situație similară se află nu doar Institutul Regional de Oncologie (IRO), ci și maternitatea „Cuza Vodă”, care a plătit în primele opt luni ale acestui an cu peste 340.000 de lei mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului anterior. Comparativ, facturile la curent în perioada ianuarie – august 2021 au fost de 607.896 de lei, în timp ce în acelaşi interval din acest an unitatea medicală a avut de plătit 950.347 de lei. Sumele sunt pentru un consum similar, iar luna de vârf în ambii ani este iulie, când unitatea medicală a plătit puţin peste 94.000 lei în 2021 şi aproape 147.000 de lei în 2022. Aici se înregistrează şi cea mai mare diferenţă, circa 53.000 de lei, creşterea fiind mai mare de 50% pe această lună. Conducerea unităţii medicale spune însă că scumpirile nu vor afecta calitatea actului medical. Reprezentanţii Spitalului de Recuperare din Iași se gândesc și ei la soluţii pentru a mai reduce consumul lunar. Aceștia susțin însă că este dificil să poţi face economie la consum într-o unitate medicală, mai ales când este vorba despre pacienţi cu diferite boli cronice. Comunicate noi Stiri
Ce ne ține pe loc de la aderarea la Schengen terestru dincolo de jocurile politice. „Autoritățile românești trebuie să vină cu răspuns” 14 octombrie 2024 Gerhard Karner, ministrul de Externe austriac, a declarat, pe 10 octombrie, că nu a sosit încă momentul pentru admiterea deplină a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, acesta completând că există încă motive de optimism prudent. În pofida disensiunilor deja vechi între elita politică austriacă și România când vine vorba… Read More
Fenomen straniu pe litoralul românesc, după furtunile din ultimele zile: Marea s-a retras foarte mult 29 noiembrie 2023 Fenomen diferit față de cel de anul trecut, când apa a erodat plaja din Mamaia și a creat niște „dealuri” de nisip. Marea Neagră poate fi, acum, comparată cu Mare Mediterană la reflux. În unele zone nici măcar nu mai atinge digurile, iar în urmă cu câteva zile nu… Read More
Klaus Iohannis, schimbări de ultim moment! Pe cine a eliberat din funcție – Președintele a semnat DECRETELE 24 decembrie 2021 Decret pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe (PL-x 609/20.12.2021); Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2022 (PL-x 613/20.12.2021); Decret privind eliberarea din funcția de procuror cu grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal la Parchetul de… Read More