Spitalele din România, sub povara FACTURILOR URIAȘE. Cum fac față valului de scumpiri și ce MĂSURI sunt gata să ia Webpress, 6 octombrie 2022 Managerii unităților medicale sunt tot mai îngrijorați de situație, cu atât mai mult cu cât vremea începe să se răcească, iar iarna bate la ușă, fapt ce va duce în mod automat la o creștere a facturilor la energie electrică, cărora li se vor alătura și celelalte scumpiri. La Iași, într-o situație similară se află nu doar Institutul Regional de Oncologie (IRO), ci și maternitatea „Cuza Vodă”, care a plătit în primele opt luni ale acestui an cu peste 340.000 de lei mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului anterior. Comparativ, facturile la curent în perioada ianuarie – august 2021 au fost de 607.896 de lei, în timp ce în acelaşi interval din acest an unitatea medicală a avut de plătit 950.347 de lei. Sumele sunt pentru un consum similar, iar luna de vârf în ambii ani este iulie, când unitatea medicală a plătit puţin peste 94.000 lei în 2021 şi aproape 147.000 de lei în 2022. Aici se înregistrează şi cea mai mare diferenţă, circa 53.000 de lei, creşterea fiind mai mare de 50% pe această lună. Conducerea unităţii medicale spune însă că scumpirile nu vor afecta calitatea actului medical. Reprezentanţii Spitalului de Recuperare din Iași se gândesc și ei la soluţii pentru a mai reduce consumul lunar. Aceștia susțin însă că este dificil să poţi face economie la consum într-o unitate medicală, mai ales când este vorba despre pacienţi cu diferite boli cronice. Comunicate noi Stiri
Stiri Criza politică din România: Urgența desemnării unui nou premier și implicațiile sale 17 septembrie 2026 Mircea Abrudean, președintele Senatului, subliniază urgența desemnării unui nou premier pentru a depăși criza politică din România, propunând soluții reformiste. Citește mai mult
Incident feroviar grav: un tren cu 22 de vagoane a deraiat. Circulația, grav afectată – anunțul CFR pentru călători 12 februarie 2025 ”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că circulaţia feroviară pe relaţia Fărcaşele – Drăgăneşti Olt, fir II (fir I închis pentru lucrări) a fost temporar oprită în intervalul 01:21 – 04:12, din cauza deraierii locomotivei unui tren (CER-FERSPED) de marfă în staţia Drăgăneşti, cap Y, la trecerea… Citește mai mult
Scandalul groaznicului accident din Defileul Jiului. Răspunsul HALUCINANT al autorităților: „O singură firmă a licitat” 4 octombrie 2022 Un accident mortal groaznic a avut loc duminică, duminică, pe DN 66 Defileul Jiului. O bucată de stâncă s-a prăbușit peste un autoturism. Șoferul mașinii în vârstă de 56 de ani a decedat pe loc, iar cei doi pasageri din mașină au fost răniți, dar nu au avut nevoie de… Citește mai mult