Stenograme incendiare. Unii liberali se plâng pe grupurile de socializare ale partidului că fac campanie PSD- Webpress, 29 iunie 2023 Stenograme incendiare. Unii liberali se plâng pe grupurile de socializare ale partidului că fac campanie PSD. Pe grupurile de socializare ale PNL-ului au început să apară nemulțumiri legate de strategia de comunicare a partidului, care ar putea să îl avantajeze în campanie electorală pe noul premier Marcel Ciolacu. Printre liberalii nemulțumiți este și Robert Sighiartău, potrivit stenogramelor obținute de Realitatea PLUS. „Teme ca plafonarea prețurilor, impozitarea progresivă, modificarea cotelor de TVA sunt teme ale PSD-ului. Eu cred că nu ne propunem să împărțim electoratul PSD-ului cu pesediștii. Oameni buni, noi suntem oameni de dreapta, liberali! Atât cât am mai rămas. Așa cum se întâmplă lucrurile, mergem într-o capcană de comunicare. Eu cred că acest partid trebuie să aibă o strategie de comunicare proprie, nu putem ca până în decembrie să îi facem lui Marcel Ciolacu campanie”, le-a scris Robert Sighiartău celor din conducerea partidului. De altfel, acesta și-a exprimat nemulțumirile cu privire la noul program de guvernare de la învestirea noului cabinet. Robert Sighiartău – vicepreședinte PNL: „Este un program de viziune socialistă, care nu a fost văzut, analizat de către partea liberală. Nu avem măsuri liberale în acest program. Acest program este electoral care nu vorbește de lucruri esențiale”. Nu este însă singurul liberal nemulțumit de măsurile anunțate de Guvern. Aceste aspecte vor fi discutate în următoarea ședință de partid, care va avea loc luni, spun surse politice. Comunicate noi Stiri
Marcel Ciolacu, timp de două zile în Germania, într-o vizită de lucru. Întâlniri importante 3 iulie 2023 Potrivit sursei citate, pe agenda vizitei sunt incluse întrevederi ale premierului Marcel Ciolacu cu Olaf Scholz, cancelarul german, atât în format tête-à-tête, cât și în plenul delegațiilor, urmate de o conferință comună de presă. De asemenea, șeful Executivului va avea o întrevedere cu doamna Katrin Göring-Eckardt, vicepreședintele Parlamentului Republicii Federale… Citește mai mult
Dan Bittman ar putea candida în București din partea AUR. Lista artiștilor care intră în lupta politică în 2024 18 februarie 2024 Politicienii români sunt sub lumina reflectoarelor. Dincolo de mesajele politice, alegerile locale din acest an s-au transformat într-un adevărat concurs de talente. Cântăreți de muzică populară și rock, actori și sportivi vor să ajungă primari, președinți de consilii județene sau consilieri. Diversitatea nu lipsește în alegerile care vor avea loc… Citește mai mult
Rusia deplânge atitudinea UE în rezolvarea conflictului din Ucraina: ”Convingerea europenilor este în contrast total cu cea a americanilor” 24 februarie 2025 „Europenii continuă pe calea scufundării în sancţiuni, pe calea convingerii în necesitatea de a continua războiul”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de TASS. „Această convingere a europenilor este în contrast total cu dispoziţia de a găsi căi de soluţionare în jurul Ucrainei, ceea ce, de fapt, facem… Citește mai mult