Strănepotul lui Mussolini a sărbătorit golul marcat cu salutul nazist. Federaţia italiană a deschis o anchetă Webpress, 23 decembrie 2024 „Personalul Procuraturii federale (FIGC) va trimite un raport privind incidentul, însoţit de documente video, judecătorului sportiv al Ligii Serie B pentru a se pronunţa”, a precizat FIGC pentru AFP. Romano Floriani Mussolini a marcat golul victoriei (1-0) în minutul 21 al meciului de duminică dintre Juve Stabia şi Cesena, din etapa a 18-a a ligii secunde italiene. A fost primul său gol pentru Juve Stabia. Potrivit imaginilor postate pe reţelele de socializare, pentru a sărbători golul, zeci de suporteri ai clubului din oraşul Castellammare di Stabia, în apropiere de Napoli, au strigat de mai multe ori „Mussolini” la îndemnul crainicului stadionului, făcând ceea ce seamănă cu un salut roman sau nazist, cu braţul întins spre orizont. Floriani Mussolini şi-a sărbătorit golul, primul în rândurile profesioniştilor, punându-şi degetul arătător peste gură, un gest folosit adesea de fotbalişti pentru a-şi reduce la tăcere detractorii. Fundaşul în vârstă de 21 de ani s-a format la Lazio Roma, care l-a împrumutat vara trecută la Juve Stabia, după un sezon 2023-24 în a treia divizie. De la sosirea sa, fundaşul dreapta, al cărui tricou este marcat cu un F urmat de Mussolini, a jucat în fiecare meci pentru echipa sa, care ocupă în prezent locul 4 în Serie B. Mama sa, Alessandra, fost deputat italian şi european, este nepoata lui Benito Mussolini, fondatorul fascismului care a condus Italia între 1922 şi 1943. Comunicate noi Stiri
Milioane de români vor plăti facturi uriașe începând de la 1 aprilie 29 martie 2022 „Am venit aici și am făcut reclamație. Mi s-a dat o factură de 730 de lei pe minus și la 3 săptămâni am primit pe plus. Nu știu ce să fac, sunt dezorientat că nu știu cât să plătesc. E strigător la cer”, spune un român. În această situație se… Citește mai mult
Mașina drogatului Vlad Pascu surprinsă de camere înainte de tragedie – Imaginile care confirmă că nu era singur 24 august 202325 august 2023 Vlad Pascu a provocat un accident teribil soldat cu doi morți în timp ce se afla sub influența substanțelor interzise. Cu doar câteva ore înainte de tragicul accident, Pascu a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce se plimba prin zona Vama Veche cu mașina sa, având mai… Citește mai mult
Tensiuni la Kremlin: Impactul tehnologiei asupra securității lui Vladimir Putin 8 iunie 2026 Decizia Kremlinului de a opri camerele de supraveghere din jurul lui Putin reflectă o panică mai profundă și provocări emergente în securitatea națională. Citește mai mult