SUA anunță noi sancțiuni împotriva Rusiei, marți – Când vor face anunțul oficial și ce măsuri se vor lua Webpress, 22 februarie 2022 „Plănuim să anunţăm marţi noi sancţiuni împotriva Rusiei, ca răspuns la deciziile şi acţiunile Moscovei de luni. Ne coordonăm cu aliaţii şi partenerii noştri pentru acest anunţ”, a declarat luni pentru AFP un purtător de cuvânt al Casei Albe. Statele Unite au dezvăluit luni primele sancţiuni limitate după ce Moscova a recunoscut independenţa regiunilor separatiste din Ucraina şi a anunţat trimiterea forţelor ruse de „menţinere a păcii” în aceste teritorii. Ca răspuns, preşedintele Joe Biden a emis un ordin executiv care interzice orice nouă investiţie, schimb comercial sau finanţare de către americani către, dinspre sau în interiorul regiunilor pro-ruse Doneţk şi Lugansk din sud-estul Ucrainei. Joe Biden l-a informat pe preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, despre aceste măsuri, reafirmând „angajamentul Statelor Unite” la respectarea „integrităţii teritoriale a Ucrainei”, potrivit Casei Albe. Dar un înalt responsabil al administraţiei americane a părut să semene îndoieli în legătură cu fermitatea Statelor Unite atunci când trupele ruse vor intra în aceste teritorii, aşa cum le-a dat ordin Vladimir Putin. „Vom urmări foarte îndeaproape ce fac în orele şi zilele următoare. Iar răspunsul nostru va corespunde acţiunilor lor”, a spus el, amintind că forţele ruse operează în secret în Donbas de opt ani. Forţe ruse care intră în Donbas nu ar fi ceva nou”, a adăugat el, fără a menţiona faptul că trupele ruse ar trece peste o frontieră recunoscută internaţional pentru a merge în această regiune separatistă. Washingtonul îşi va continua eforturile diplomatice „atât timp cât tancurile ruseşti nu vor fi în mişcare”, a precizat acest înalt oficial sub protecţia anonimatului. Cele două teritorii separatiste Doneţk şi Lugansk au deja relaţii extrem de limitate cu Statele Unite. Dar aceste sancţiuni anunţă o nouă fază în ceea ce ar putea deveni în curând cea mai periculoasă confruntare dintre Occident şi Moscova de la prăbuşirea Uniunii Sovietice. „Alte măsuri” vor fi dezvăluite marţi, a spus responsabilul american, fără a oferi alte detalii. În paralel, Uniunea Europeană a făcut cunoscut că îi va sancţiona „pe cei care sunt implicaţi” în decizia lui Vladimir Putin de a recunoaşte independenţa acestor teritorii ucrainene. Premierul britanic Boris Johnson a promis şi el sancţiuni „importante”. Anunţul lui Vladimir Putin a fost făcut într-un moment în care occidentalii avertizează asupra iminentei invazii a Ucrainei, la frontierele căreia, potrivit Washingtonului, peste 150.000 de militari ruşi aşteaptă de săptămâni întregi. Casa Albă a ţinut să sublinieze că sancţiunile anunţate luni sunt „distincte” şi „se vor adăuga” măsurilor economice „rapide şi severe” pregătite de Washington şi aliaţii săi în cazul unei invazii. Aceste sancţiuni ar face din Moscova un „paria pentru comunitatea internaţională”, a avertizat vineri un înalt responsabil al executivului american. Rusia ar fi „izolată de pieţele financiare globale şi lipsită de cele mai sofisticate aporturi tehnologice”, a ameninţat el. Washingtonul a afirmat în repetate rânduri că gazoductul Nord Stream 2, care leagă Rusia de Germania pe mare, nu va intra în funcţiune dacă Moscova va ataca Ucraina. Comunicate noi Stiri
Grupele de sânge „preferate” de căpușe. Fii extrem de precaut dacă ai una dintre ele! Sfaturi practice 8 aprilie 2024 Încă de la bun început este bine de știut faptul că doar 20% dintre căpuşe sunt infectate, iar procentul celor care transmis boala Lyme este de până la 3%. Cu toate astea, nu trebuie să ne culcăm pe o ureche și asta deoarece riscul există în continuare. Cercetătorii cehi au descoperit… Citește mai mult
Ziua Z. Franța și Germania au început cursa înarmărilor, ca răspuns la politica SUA în NATO 18 martie 2025 Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat că Franţa va comanda avioane de luptă Rafale suplimentare în anii următori şi va investi aproape 1,5 miliarde de euro (1,6 miliarde de dolari) într-una dintre bazele sale aeriene pentru a echipa escadrilele sale cu cea mai nouă tehnologie de rachete nucleare, transmite Reuters. Pe… Citește mai mult
Politica Conflictul Decizional în Achiziția Vaccinurilor Anti-COVID: O Analiză a Responsabilităților între Cîțu și Voiculescu 6 iulie 20266 iulie 2026 Disputa dintre Cîțu și Voiculescu asupra achiziției vaccinurilor anti-COVID scoate la iveală complexitatea procesului decizional și implicațiile sale pe termen lung. Citește mai mult