Suedia ia în calcul aderarea la NATO. Şefa guvernului suedez a făcut ANUNȚUL Webpress, 30 martie 2022 „Nu exclud în niciun fel aderarea la NATO”, a afirmat ea într-un interviu acordat televiziunii publice SVT. „Vreau ca noi să facem o analiză aprofundată a posibilităţilor pe care le avem în această situaţie, ameninţările şi riscurile asociate pentru a lua cea mai bună decizie pentru Suedia”, a declarat lidera social-democrată. Suedia nu este membră NATO şi este oficial nealiniată militar, chiar dacă ea este parteneră a Alianţei Nord-Atlantice şi a abandonat linia de neutralitate strictă după sfârşitul Războiului rece. În ziua în care Rusia a invadat Ucraina în 24 februarie, Magdalena Andersson respinsese aderarea, afirmând că „într-o astfel de situaţie este crucial ca linia Suediei în politica sa de securitate să rămână neschimbată”. La 8 martie, ea intrase într-o polemică chiar, afirmând că o candidatură suedeză ar risca să „destabilizeze” securitatea în nordul Europei. Moscova este foarte ostilă intrării Suediei şi a Finlandei în Alianţa Nord-Atlantică. În Suedia, războiul din Ucraina a provocat un salt spectaculos în favoarea aderării, cu aproape 50% din populaţie pronunţându-se pentru alăturarea la NATO, potrivit mai multor sondaje apărute de la începutul lunii martie. Procentul celor care se opun a scăzut la 25-30%. „Este un lucru la care se gândesc mulţi suedezi în acest moment şi eu mă gândesc la fel de mult”, a explicat Andersson. Problema se anunţă drept unul din marile subiecte ale campaniei pentru viitoarele alegeri legislative din 11 septembrie. Conservatorul Ulf Kristersson, aflat în fruntea opoziţiei de dreapta, şi-a anunţat intenţia de a depune o candidatură la aderare dacă obţine o majoritate în parlament. Democraţii Suediei (SD), partid de extrema dreaptă, s-au declarat deschişi faţă de aderarea ţării la NATO. Partidul social-democrat al Magdalenei Andersson s-a opus în trecut aderării la Alianţa Nord-Atlantică. Însă dacă interesul Suediei este să nu mai rămână în afara alianţelor militare, în mod „natural” premierul va exercita presiuni pentru schimbarea liniei partidului său, a afirmat ea miercuri. Războiul din Ucraina a suscitat de asemenea o importantă dezbatere asupra NATO în Finlanda vecină, unde o revizuire strategică este în curs în vederea unei posibile dezbateri naţionale. Comunicate noi Stiri
Tocana mânăstirească – Cea mai simplă rețetă de post. Se face rapid și e delicioasă 24 ianuarie 202225 ianuarie 2022 Rețeta este gătită în foarte multe mânăstiri din țară, fiind aflată de la Maica Diomițiana de la Mânăstirea Rătești (Buzău). Ingrediente pentru Tocana mânăstirească – 4 dovlecei – 3 cepe – 3-4 morcovi – 3-4 ardei – 4 roșii – 1 legătură de mărar – 1 legătură de pătrunjel verde… Citește mai mult
Horoscop 7 martie 2025. Fecioarele ar fi bine să tempereze tendința de a acorda atenție doar intereselor lor 6 martie 2025 Horoscop 7 martie 2025. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe Libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 7 martie 2025: Ai în față o zi în care provocările vor veni mai mult… Citește mai mult
Unul din cinci români are restanțe la facturi mai mari de trei salarii – STUDIU 17 noiembrie 2022 Cel mai recent studiu național care reflectă atitudinile și obiceiurile românilor în domeniul financiar, realizat de KRUK România împreună cu IRES în luna noiembrie a acestui an,arată că 22% dintre români au restanțe. Cel mai multe sunt la plata facturilor (15%), la returnarea împrumuturilor (8%), dar și la rate (7%). Mai… Citește mai mult