SURSE: Traian Băsescu va fi externat azi și ar putea participa chiar și la ședințele Parlamentului European, în această săptămână Webpress, 29 martie 2022 Fostul preşedinte s-ar afla acum în apartamentul său din capitala Belgiei şi nu va veni încă în România, urmând chiar să participe la şedinţele din această săptămână de la Parlamentul European. Aceeaşi sursă menţionează că Traian Băsescu ar fi avut o afecţiune la plămâni, acesta fiind motivul pentru care a fost internat. Înainte să ajungă la clinica din Bruxelles, a fost internat și la Spitalul Militar din București pentru investigații și probleme pulmonare. Președintele Traian Băsescu a suferit o intervenție chirurgicală la artera aortă în urmă cu doi ani la un spital de urgență din Paris. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis definitiv că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă.Instanţa supremă a respins, ca nefondat, recursul formulat de fostul preşedinte, fiind menţinută decizia din 20 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – instanţa de fond, prin care a fost admisă acţiunea CNSAS şi a decis că Traian Băsescu a fost colaborator al Securităţii.Potrivit CNSAS, Traian Băsescu a dat note informative ce ar fi dus la menţinerea în ţară a unui coleg de la Marină. Din documentele depuse în instanţă de CNSAS rezultă că Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, şi că ar fi dat două note informative olografe, scrie Agerpres. Comunicate noi Stiri Traian Băsescu
Război la graniță. Slovacia vrea să furnizeze Ucrainei avioane MiG-29 11 aprilie 2022 Ucraina a cerut armament greu şi avioane ca parte a apărării contra invaziei lansate de Rusia. State occidentale au început să furnizeze tot mai multe arme, dar discuţii anterioare privind oferirea de avioane MiG-29 – de care mai dispun şi Polonia şi Bulgaria – au fost stopate pentru că s-a… Citește mai mult
Incendiu devastator în județul Buzău: Impactul și provocările intervenției pompierilor în Săhăteni 12 iunie 2026 Un incendiu devastator în Săhăteni, Buzău, a afectat două case, provocând panică și intervenții complexe din partea pompierilor. Analizăm cauzele și impactul acestuia. Citește mai mult
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane 24 decembrie 2024 Horoscop 25 decembrie 2024. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 25 decembrie 2024: Este o zi mai calmă, dar din care va lipsi veselia pe… Citește mai mult