Tanczos Barna: România susţine creşterea capacităţii de apărare a UE. Continuăm construirea de autostrăzi şi spitale, pentru care am alocat fonduri record Webpress, 11 martie 2025 Potrivit lui Tánczos Barna, consolidarea bugetară rămâne o prioritate, alături de creşterea competitivităţii prin debirocratizare şi investiţii în fiecare sector economic. Ministrul Finanţelor a declarat că va continua construcţia de autostrăzi şi spitale, dezvoltarea comunităţilor locale şi sprijinirea afacerilor, pentru care am alocat fonduri record anul acesta. Miniştrii Finanţelor din Uniunea Europeană s-au reunit în perioada 10-11 martie, la Bruxelles, pentru continuarea discuţiilor privind soluţiile de finanţare a apărării, în marja reuniunilor Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN) şi Eurogrup în format extins (UE27), la care România a fost reprezentată de Tánczos Barna, viceprim-ministru şi ministru al Finanţelor. În continuarea concluziilor privind finanţarea apărării din Consiliul European din 6 martie 2025, miniştrii de finanţe din UE au exprimat acordul pentru susţinerea unor soluţii comune, lucrările pe această temă urmând a continua în ritm accelerat, după ce Comisia Europeană va prezenta propuneri concrete. Pachetul „Reînarmarea Europei”, avansat de Comisie şi susţinut de lideri în Consiliul European cuprinde, printre altele, un nou instrument financiar prin care statele membre pot accesa împrumuturi garantate din bugetul UE în valoare de până la 150 miliarde EUR, dar şi o flexibilizare a tratamentului fiscal al cheltuielilor pentru apărare în Pactul de Stabilitate şi Creştere. „Uniunea Europeană are nevoie de o capacitate sporită de apărare, iar soluţiile privind creşterea cheltuielilor pentru acest sector trebuie să ţină cont de necesitatea de a asigura o mai mare predictibilitate pentru industria militară europeană, printr-o mobilizare mai eficientă a investiţiilor private şi publice. Sprijinim o soluţie de finanţare europeană, cu utilizarea garanţiilor de la bugetul UE, pentru a asigura cele mai bune condiţii posibile de finanţare, cu un impact redus asupra bugetelor naţionale. În acelaşi timp, pentru România, consolidarea bugetară rămâne o prioritate. Continuăm construcţia de autostrăzi şi spitale, dezvoltarea comunităţilor locale şi sprijinirea afacerilor, pentru care am alocat fonduri record anul acesta. La nivel european, creşterea competitivităţii trebuie susţinută şi prin reducerea sarcinilor administrative ale companiilor, iar România sprijină implementarea cât mai rapidă a propunerilor Comisiei în acest sens”, a precizat viceprim-ministrul român. Comunicate noi Stiri
Nicolae Ciucă, după întâlnirea cu omologul său de dincolo de Prut: Asistăm la tot mai multe încercări de destabilizare a Republicii Moldova 1 martie 2023 ”Am avut astăzi discuţii foarte consistente cu domnul prim-ministru Dorin Recean, prilej cu care am reiterat felicitările pentru recenta învestire în fruntea Guvernului Republicii Moldova. Domnule prim-ministru, vă spun un călduros bun venit la Bucureşti! Este, iată, cea dintâi vizită oficială a dumneavoastră în afara Republicii Moldova! Apreciem că această… Citește mai mult
Stiri Controversa ciumei din Siberia: Rusia refuză să colaboreze cu OMS în fața unei potențiale epidemii 8 octombrie 2026 Controversa legată de moartea Dariai Shipilova din Siberia ridică întrebări despre transparența Rusiei în comunicarea informațiilor de sănătate. Refuzul de a colabora cu OMS poate avea implicații grave pentru sănătatea publică. Citește mai mult
Război Israel-Hamas. Armata israeliană bombardează sectorul Rafah 10 februarie 2024 Sâmbătă devreme, martorii au raportat lovituri în vecinătatea acestui oraş populat acum cu aproximativ 1,3 milioane de palestinieni, mai mult de jumătate din populaţia Fâşiei Gaza, marea majoritate fiind persoane care s-au refugiat pentru a scăpa de violenţele din nord.După oraşul Gaza, apoi Khan Yunis, Israelul vizează acum o operaţiune… Citește mai mult